„Adevărul este greșeala îndelung corectată" Friedrich Hegel
Toată ziua vizitaserăm obiectivele turistice. Se făcuse foarte târziu. Trebuia să ajungem pe Schwabstrasse, o arteră principală cu două și trei benzi de circulație pe sens. Pe străzi nu am întâlnit țipenie de om. Surpriza cea mare a fost când și în Schwabstrasse, arteră de circulație importantă, nu era nimeni, nu se vedea suflet de om, niciun vehicul în susul și nici în josul drumului. Strada era pustie. Doar la o trecere de pietoni un întârziat aștepta culoarea verde a semaforului. Am stat și am urmărit scena. Probabil că nu era așa de importantă trecerea pentru pietoni pentru că s-a scurs timp până i-a apărut culoarea de trecere. Abia atunci omul nostru a îndrăznit să pună piciorul pe carosabil.
Disziplin, Disziplin, mi-am zis, și gândul mi-a fugit la milițianul Lenghel din Tg.-Mureș care și-a amendat soția pentru că a trecut strada, aiurea, nu la trecerea de pietoni și la culoarea verde. Pe Lenghel l-am considerat excepția care întărește regula de indisciplină rutieră de la noi. Atunci am priceput atitudinea portarului de la Mercedes Benz, cu lipsa de înțelegere, îngustimea de vederi, prostia și tâmpenia lui, cu mentalitate de subaltern îmbrobodit, care reproducea, la scară, situația celui de-al Treilea Reich, dar și atitudinea plină de generozitate, înțelegere solidaritate cu omul în necaz a portarului de la Institutul Max Planck, o replică la scară a țării de-acum, cu situația de înțelegere și de ajutorare a destinelor nefaste postbelice. Și tot atunci m-am lămurit cum au putut nemții să ajungă o țară cu un standard de viață atât de ridicat, după ce tot teritoriul lor le-a fost „arat" de catiușele rusești și de bombele aruncate cu generozitate de avioanele americane Liberator și cele britanice Lancaster.
Cine a pierdut și cine a câștigat Al Doilea Război Mondial?
Nemții, nemții!
Oare cum vine asta, cum se explică să câștigi un război după ce l-ai pierdut? Și răspunsul: Disziplin, Disziplin și Korrektheit, Korrektheit.
Dar pe lângă Disziplin și Korrektheit, nemții au unsprezece universități de top mondial care nu acordă doctoratul peste noapte, stil „paso doble", prompt, la cerere. Au și institute de cercetare eficiente cu personal calificat și conducători incoruptibili. Acum 50 de ani, l-am întrebat pe profesorul Ristea de la UMF Tg.-Mureș, care a stat câteva luni în laboratoarele Hoechst, dacă acestea au cercetători? Răspunsul a fost scurt - trei ture a câte 2.000 de cercetători pe tură. Fraunhofer Society (FhG) are 58 de institute de cercetare cu 12.500 angajați. Finanțarea cercetărilor și rezultatele lor sunt făcute de evaluatori care își pun obligatoriu o.k.-ul pe orice cercetare care produce efect. Nu se cunoaște mita. În Germania sunt 10.000 de evaluatori care avizează valoarea.
Și mai au nemții un „edificiu" care îi dă culoare țării. Pe firma lui scrie - Einstein, Max Plank, Lorentz, Gaus, Hegel și Immanuel Kant, Beethoven și Sebastian Bach, Goethe, Schiller, Cranach și Dûrer, Koch și Paul Ehrlich.
De pe un asemenea „suport" este mai ușor să-ți ceri iertare și să-ți corectezi greșeala.
Și noi avem un edificiu meritoriu pe care scrie Cantemir, Hașdeu și Eminescu, Ion Cantacuzino și George Emil Palade, Gheorghe Țițeica , Henri Coandă, Anghel Saligni și George Constantinescu, care sunt de certă valoare.
Avem și profesori de valoare egală cu ai „apusenilor", profesori care-i învață pe elevi și studenți cum să câștige premii la olimpiadele internaționale. L-ați văzut pe rectorul Universității din București făcând o evaluare a unei teze de doctorat? Scena se numește știință și demnitate. Asemenea oameni de valoare sunt ținuți de-o parte, la „respect". Tovarășul Lenin nu avea încredere în intelectuali. „Sunt șovăielnici, sunt lipsiți de hotărâre, sunt oportuniști, nu știu ce vor, sunt ezitanți, iar gândirea lor este dominată permanent de îndoială" și ai noștri l-au ascultat.
„Adevărul este greșeala îndelung corectată" a zis Hegel și nemții l-au ascultat.
