FESTIVALUL-CONCURS NAȚIONAL DE FOLCLOR „IN MEMORIAM VASILE CONȚIU" Ediția a VII-a

Distribuie pe:

Timp de două zile s-a desfășurat, la Târgu-Mureș (18 și 19 iulie 2018), festivalul de interpretare a folclorului românesc de către tineri, intitulat „IN MEMORIAM VASILE CONȚIU".

Festivalul a fost organizat de către Primăria și Consiliul local al comunei Râciu, Asociația pentru Dezvoltare și Cultură Mureș (ASDECUM), Centrul pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Asociația Culturală „Grai Ardelean" și Consiliul Județean Mureș. Înaintea începerii primei zile a acestui festival, am purtat un dialog cu secretarul comunei Râciu, Ioan Dunca, unul dintre organizatorii acestui important eveniment din viața județului nostru.

- Vă rog, domnule secretar, să prezentați cititorilor cotidianului „Cuvântul liber" această ediție.

- Ediția din acest an face parte dintr-un program mai larg, pe care comuna Râciu l-a inițiat, dedicat sărbătoriii Centenarului. Pe lângă acest proiect, la nivelul comunei, se mai desfășoară încă alte patru proiecte foarte importante. În aceste zile are loc, în comuna Râciu, o tabără de pictură cu tema „Marea Unire", unde se vor realiza tablourile unor personalități de seamă, prezente la Marea Unire, cu participarea unor artiști din Republica Moldova și România.

- Cum se va desfășura cea de-a șaptea ediție „In Memoriam Vasile Conțiu?

- În 17 iulie 2018, a avut loc o preselecție a celor care s-au prezentat. Din cei 32 de tineri, au rămas doar 20. La acest concurs participă tineri din mai multe zone ale țării. Acesta se desfășoară în cele două zile menționate mai sus, în sala Mare a Palatului Culturii din Târgu-Mureș, iar vineri (ieri n.r.) are loc gala laureaților în comuna Râciu, care coincide cu sărbătoarea târgului de Sfântul Ilie.

- Ce așteptări aveți de la cea de-a șaptea ediție „In Memoriam Vasile Conțiu"?

- Am dori ca cei care participă la acest festival să poată să ducă mai departe cântecul popular românesc.

- Vă mulțumesc pentru interviu și doresc mult succes acestui mare eveniment din viața culturală a județului nostru.

Lasă un comentariu