Vine o vreme când fără să ne uităm în cartea de identitate vedem că am îmbătrânit și ne pare rău. Din păcate, pentru mulți dintre noi, anotimpul acesta nu vine cu flori. Cel mai dureros moment este acela când un om în vârstă rămâne singur, când copiii sunt risipiți prin lume, neamurile au problemele lor, iar cei din generația lui, trec în veșnicie, pe neanunțate. Un leac împotriva singurătății la vârsta senectuții îl poate reprezenta o activitate utilă, după puterile fizice și intelectuale. Fiind preocupat zi de zi de îngrijirea unei grădini, de un loc de muncă, de îngrijirea unui copil etc., parcă uiți că ai ajuns bătrân.
Într-o bună zi, m-am urcat în autobuz să merg în centru, un tânăr amabil s-a ridicat de pe scaun și mi-a oferit locul: „Tesék, tata!", mi-a spus zâmbind. M-am uitat în stânga și-n dreapta să văd dacă eu sunt bunicul invitat să ocup scaunul gol. I-am mulțumit tânărului și m-am așezat, surprins: „Oare, arăt ca un «tata», ca un bunic?" A fost pentru prima dată când mi-am pus această întrebare. Apoi, în altă zi, un șofer tânăr, nemulțumit că am ieșit mai încet cu mașina dintr-o parcare, mi-a strigat: „Bă, boșorogule, mișcă-te mai repede!". Treptat, m-am obișnuit cu starea de persoană în vârstă, mai ales după ce am stat la rând la cabinetul medicului de familie, consolându-mă cu ideea că așa-i viața, că vine vremea când fiecare om trebuie să treacă și prin acest anotimp.
În dorința de a lăsa ceva frumos în urma mea, m-am gândit să transform casa părintească într-o casă pentru zece persoane în vârstă, asta și pentru a-mi spăla păcatele din tinerețe. Am discutat cu bunul meu prieten, Prea Cucernicul părinte Ionică Pop din Agrișteu, despre intenția mea, care mi-a declarat: „Știi ce înseamnă să îngrijești o persoană în vârstă cu diferite afecțiuni, fiindcă acolo merg, în primul rând, cei care nu se mai pot îngriji singuri. De ce nu-ți vezi de bătrânețea și sănătatea ta, că nu o să reușești să te descurci și vei face mai mult rău celor din jurul tău…". Mărturisesc că într-o zi m-am dus în documentare, însoțit de soție și un prieten, la Bolintineni, la 15 km de Târgu-Mureș, acolo unde ing. Iosif Simon a înființat, cu mulți ani în urmă, o casă pentru persoane vârstnice. L-am găsit trebăluind în curtea pensiunii. Mi-a spus că îngrijește 28 de persoane în vârstă, că are angajați, dacă bine rețin, 20 de persoane: infirmieri, bucătăreasă, medic, asistent medical, administrator pe doamna Mariana, o femeie deosebită pe care să o pui la rană, cum se zice în popor. Ing. Iosif Simon m-a ascultat cu atenție când i-am relatat despre intențiile mele de a-mi transforma casa părintească în cămin pentru bătrâni, apoi m-a întrebat: „În primul rând, ai bani să începi o asemenea afacere, apoi vezi că îți trebuie o groază de aprobări, de alergări în stânga și-n dreapta. Eu stau aici, ziua și noaptea, 24 din 24 de ore, și uneori simt că nu mai rezist, noroc cu doamna Mariana, administratorul…!" Am vizitat căminul, camere cu două paturi, baie, sală de mese, o sală de socializare, curte și o grădină mare cultivată cu legume, pomi fructiferi. O parte dintre asistați erau în camere, la pat, în condiții de igienă excelente, afară erau doar trei, un pensionar de nouăzeci de ani, într-un cărucior, unul care trebăluia prin grădină și o doamnă care fuma de zor. Mi-am dat seama că nu-i glumă să îngrijești asemenea bătrâni, majoritatea cu diverse afecțiuni cronice, dacă nu ai un număr de angajați bine motivați, dar și cu aptitudini milostive. Am plecat din Bolintineni, convins că nu este o treabă la îndemâna oricui să îngrijească persoane în vârstă. Am aflat că în județul Mureș s-au deschis numeroase case pentru persoane în vârstă, cu statut de SRL, la Valea Izvoarelor, Ungheni, Cristești, Sântana de Mureș, Sighișoara, Câmpenița, Râciu, Târgu-Mureș. Mai sunt căminele de bătrâni aflate sub oblăduirea Consiliului județean sau a altor instituții, mă refer la cele din Ideciu de Jos, Reghin, Sighișoara, Glodeni, Căpuș, Târgu-Mureș. Cu toate acestea, pe listele de așteptare există foarte multe persoane în vârstă. Am mai aflat că la Primăria Târgu-Mureș există un serviciu care asigură cu angajați, asistenți sociali, îngrijiri la domiciliul persoanelor singure, nedeplasabile. Din nefericire, la noi, încă nu există încetățenit sistemul de voluntariat în rândul tinerilor. Un aspect care trebuie abordat cu multă seriozitate, taxa pe care trebuie să o achite un asistat într-un asemenea cămin este de la 1.600 de lei până la 4.000 de lei, iar dacă pensionarul respectiv nu dispune de o pensie pe măsură, familia trebuie că achite diferența. În anumite cazuri, primăriile, prin serviciile sociale, pot să achite aceste costuri. Am fost și la Mănăstirea Dumbrava, comuna Unirea, județul Alba, situată în dreapta șoselei ce leagă Alba Iulia de Turda. Acolo sunt îngrijiți, de Biserica Ortodoxă, 100 de copii orfani și 50 de persoane în vârstă, dar n-am văzut persoane nedeplasabile. La Târgu-Mureș, pe lângă Protopopiatul Ortodox funcționează o cantină pentru persoanele defavorizate, unde se oferă hrană caldă și pentru bătrânii singuri. Să-mi fie cu iertare, dacă n-am amintit și despre alte locații unde sunt îngrijite persoanele în vârstă. Vreau să spun că autoritățile, organizațiile neguvernamentale, bisericile, persoane fizice bine intenționate au început să se intereseze de soarta celor bătrâni și singuri. Cât este interes financiar și cât este milostenie, numai bunul Dumnezeu mai poate ști.
Zilele trecute, un coleg din Teleorman, vecin cu casa domnului Dragnea, mi-a spus o glumă interesantă:
Amanta domnului Dragnea a fost întrebată de mama ei: „Ce faci, maică, la București? " La care, tânăra domniță îi răspunde: „Îngrijesc un bătrân!". Comentați cum vreți această realitate!
