Delegațiile părăsesc Washingtonul în după-masa de 22 octombrie 1918. La plecarea din capitala Statelor Unite, Th. Masaryk comunica ziariștilor cu privire la Declarația de Independență a popoarelor din Europa Centrală (dar putem spune Răsăriteană), care se pregătea la Philadelphia, următoarele: „Acest document va rămâne în istoria naționalităților asuprite din Europa pentru veșnicie". Și încheia: „Noi considerăm ca o onoare și un privilegiu că această conferință a noastră bazată pe principiile de proprie determinare și cooperație între grupurile contrare agresiunii teutonice, să fie ținută sub cupola unde a fost făcută Declarația de Independență a Americii. Noi ne vom face lucrul nostru sub scutul unei mari tradiții".
Pregătirile pentru Conferință, și mai ales pentru festivitatea din ultima zi a lucrărilor, sâmbătă, 26 octombrie 1918, erau în toi, când vineri sosea din Troy (N. Y.), (unde fusese turnat), Clopotul libertății, copie a vechiului Clopot al libertății din Philadelphia. Clopotul acesta, spunea Iulius E. V. Ioanovici, redactorul șef al ziarului America „Trebuie să fie vestitorul istoric pentru toate veacurile ce au să urmeze al libertății nemărginite" a popoarelor care au fost cândva supuse Austro-Ungariei. La gara din Philadelphia, noul Clopot al libertății a fost primit și salutat sărbătorește. A doua zi, el va răsuna cu toată puterea, vestind lumii întregi că 12 naționalități a căror reprezentanți se aflau la Philadelphia, la marele sfat, rup o dată pentru totdeauna legăturile lor de supunere față de Austro-Ungaria și de alte puteri tutelare.
Se poate spune că aceasta a fost implicit și cea de a doua Declarație de Unire a Transilvaniei cu România, pe pământul Statelor Unite, prima fiind aceea din 10 martie 1918, de la Congresul din Youngstown.
Se preconiza ca toate cele 12 națiuni să-și procure un clopot-simbol propriu și pe fiecare să se scrie în limba națiunii căreia îi aparținea, noile declarații de independență ale acestora.
Ziarul America adresează un apel vibrant tuturor românilor din toate colțurile Americii, ca sâmbătă, când clopotul va suna și libertatea și independența lor, să îngenuncheze și să aducă prinos de mulțumire, că după o atât de lungă întârziere se ivea și pentru ei soarele libertății care va străluci de acum înainte înnobilându-le și înălțându-le sufletele.
Ziua de sâmbătă, 26 octombrie 1918, a și fost Ziua cea Mare a proclamării Independenței națiunilor oprimate din Austro-Ungaria. De remarcat simpatia manifestată de guvernul american pentru această „mișcare" a „Uniunii", concretizată prin trimiterea unui observator, la lucrările acesteia, în persoana distinsului romancier Rupert Hughes.
Festivitatea a fost deosebit de impresionantă. În numele românilor din Transilvania, Banat și Bucovina, ziarul Românul din Cleveland consemna: „trebuie să fim mândri că la această mare serbare care va rămâne în istoria popoarelor, am putut fi și noi reprezentați prin domnii căpitan Vasile Stoica și dr. Nicolae Lupu".
Prezența lui V. Stoica a fost foarte activă, remarcată și de presa americană. Glasul tânărului ofițer ardelean din armata română a răsunat într-o pledoarie răscolitoare în apărarea românilor oprimați. La 25 octombrie, acesta făcea un apel insistent în fața membrilor „Uniunii Democratice a Europei Centrale" ca Moțiunea concepută și scrisă de el să fie prezentată președintelui Wilson, sub girul „Uniunii". Textul acesteia diferă foarte puțin de cel redat de V. Stoica în cartea sa. Moțiunea era un apel bine argumentat, adresat guvernului american cu scopul de a-l determina să recunoască fără echivoc aspirațiile la libertate și unire cu Romania a celor 4 milioane de români din Ungaria și Austria. Voința acestora, sublinia V. Stoica, a fost exprimată de regimentele lor de voluntari din armata română și de cele care luptă umăr la umăr cu Aliații pe câmpurile de război din Franța și Italia. Moțiunea elaborată de V. Stoica a și fost prezentată președintelui Wilson de „Uniunea Democratică a Europei Centrale". Tot în 25 octombrie, V. Stoica dezvăluia în fața membrilor „Uniunii" proiectul organizării unei legiuni române în cadrul armatei Statelor Unite.
Cuvintele sale despre Transilvania au fost primite cu o deosebită simpatie și înțelegere de presa americană, The Philadelphia Public Ledger reproducând discursul lui V. Stoica, arăta că aspirațiile transilvănenilor erau în consonanță cu ale tuturor românilor, că 70.000 dintre ei s-au unit cu armata română, că alți 17.504 au trecut la italieni, iar românii din Siberia se pregătesc să lupte împotriva armatei germane.
(va urma)
