- Titlul unui articol te definea drept „un poem al privirii". Cât de mult crezi că a însemnat acest „poem" pentru rolul care te-a consacrat ca actriță de film - „Adela"?
- Așa s-a spus? Probabil. Am uitat. Eu am fost actriță de film. „Consacrarea" ține de vremuri apuse.
- Fizionomia unică în peisajul românesc, asemănătoare Ludmilei Savelieva (ți s-a mai spus?), se leagă de originea ta pe jumătate rusească? Vorbești și limba? Crezi că ai fi avut mai multe șanse într-o țară slavă?
- Nu cred că semăn, cu adevărat, cu Ludmila Savelieva. Avem, probabil, ceva trăsături comune, slave. Am fizionomie slavă, asta mi-a spus-o chiar domnul Veroiu, la prima noastră întâlnire. Deși, paradoxal, eu semăn cu tatăl meu, care e român. Oltean, cum îi place lui să spună, adică gorjan. Da, știu limba, este limba mea maternă, prima limbă vorbită. Românește am învățat împreună cu mama. În ceea ce privește șansa - o ai sau nu o ai, oriunde te-ai afla. Eu am avut ceva șansă, dar în trecut. De un timp, nu m-a prea vizitat, s-a dus pe la alții.
- Multe actrițe de dincolo ar fi râvnit la această tipologie. Eu consider că aici nu ți-a fost exploatată suficient. Îmi dai dreptate?
- Cred că ți-am răspuns deja. Cei care nu m-au exploatat cât trebuie ar trebui să răspundă, dacă au făcut bine sau nu.
- Faptul că ești actriță la Teatrul „Ion Creangă" ți-a oferit șansa colaborării cu Victor Ioan Frunză, în „Albă ca Zăpada". Ce amintiri porți acestei colaborări și dacă există vreun alt regizor de teatru care te-a marcat?
- Am colaborat foarte bine cu V.I. Frunză și Adriana Grand. Amintirile sunt dintre cele mai plăcute. Ne-am înțeles bine și cred că și ei ar spune același lucru.
- Poți afirma că Mircea Veroiu și Victor Ioan Frunză au fost „pilonii" tăi în film și teatru?
- Regizorii care m-au marcat într-adevăr au fost Cristian Ioan (în anii de la Satu Mare) și Grigore Gonța. Mircea Veroiu este unul dintre PILONII cinematografiei românești. Atunci, șansa a fost (pe deplin) de partea mea.
- Ți-ai păstrat „prospețimea" după ani și zeci de ani. Crezi că datorită copiilor pentru care joci? Îți dorești, la rândul tău, un copil?
- Cred că „prospețimea", cum o numești tu, există în noi. Totul este să lupți, să nu te ofilești pe dinăuntru. Când începi s-o faci, cu siguranță, ea se va simți și în afară. Desigur, când ești în preajma copiilor și a animalelor, nu poți fi decât copil sau animal, ca să poți vorbi aceeași limbă cu ei, să comunici. Dacă mi-aș dori un copil? Da, probabil că da, deși timpul lucrează în defavoarea mea. Și vremurile.
- Care dintre cele două laturi au primat pentru tine, în viață, afectivă sau profesională?
- Pentru mine primează viața, cu tot ce înseamnă ea.
- Enumeră câteva calități mai importante decât frumusețea.
- Generozitatea și puterea de a ierta, de a privi înainte, și nu în trecut.
23 septembrie 2000
(Din volumul de interviuri „Colivia de vise", Ed. Tipomur, 2003)
