Manuscrisul de jad - Cruce și carte 20 iulie 2018 - 150 de ani de la nașterea Patriarhului Miron Cristea

Distribuie pe:

În volumul Ca o imensă scenă, Transilvania..., Mircea Zaciu îl evocă pe reputatul profesor al Clujului, format în spiritul Sorbonei, Ion Breazu, incluzându-l în secvența evocărilor cu titlul Bătrânii, în alchimia cuvântului contopindu-se „omagiul duios cu imensul respect inspirat de știință" . Bătrânii, în notația eseistică a lui Mircea Zaciu, purtau ideea de înțelepciune implicată și pe cea de experiență transmisă, alături de stările pure de bucurie spirituală, preocupați să știe cui lasă continuarea drumului. Insertul propus de Mircea Zaciu îi poate cuprinde, cu prisosință, pe atâția ai scenei imense, Transilvania, care au știut să-și ducă (în accepțiune blagiană) gândul până la capăt, să fie fii ai luminii, stând în fața lui Dumnezeu, nu în umbra Lui, Șincai și Petru Maior, Agârbiceanu, Goga și Coșbuc, Rebreanu, Onisifor Ghibu, Octavian C. Tăslăuanu, Sextil Pușcariu, Marele Șaguna, C. Daicoviciu, D. Popovici sau Dr. Elie Miron Cristea; bătrânii care într-o viață cu privațiuni strânseră averea spirituală ce-i fixează, „cu revanșa meritată în conștiința posterității", pe calea aceleiași întrebări, cui lasă continuarea drumului.

Restrângând imensa scenă, Transilvania, la exemplaritatea unei biografii, cea a Patriarhului Miron Cristea, definită prin cruce și carte, prin credința ca „tezaur național", înțelegem continuarea drumului ca aparținâdu-ne tuturor, într-o mereu înviată Pildă a Semănătorului. Căci Înaltul Ierarh ni s-a adresat tuturor, simțindu-ne într-o catedrală a nemărginirii, în care temelii ale înmulțirii binelui, împăciuind, nu înveninând, „să ardă spinii păcatului, să cutremure conștiința vinovaților, să dea satisfacție drepților".

Altitudinea și amplitudinea trăirilor spirituale, „năzuințele firii sale", fermitatea și minuțiozitatea ideatică a operei religioase și culturale, amvonul idealurilor, desfătările minții și îngândurările, voința puternică de distrugere a răului și de propovăduire a speranțelor în omul care se face Om, îl fac pe Patriarh, și la vârsta tinereții și la cea a senectuții, să fie mereu în miezul problemei; continuând drumul prin căutarea adevărurilor, imitând pământul, făcând roade ca și el, spre a putea spune: Am văzut lumina cea adevărată! Îi îndeamna pe cărturarii „de pretutindenea" să sprijine „însoțirile culturale" întemeiate pe vechi tradiții bisericești și care să fie pilde, contracarând „nimicuri și mărunțișuri", frazele goale ce zădărnicesc faptele.

Predicile și Cuvântările Patriarhului sunt semnale, dezbateri, puncte de vedere, judecăți asupra vieții, împrejurărilor istorice și sociale, mentalităților. „Este de datoria conștiinței mele să vă aduc la cunoștință...", mărturisește Patriarhul.

În Cuvântarea cu privire la învățământul religios în școalele primare, ținută la 7 iunie 1924, în Senat, Miron Cristea privește în toate „ramificațiunile" peisajul istoric, bisericesc („biserica și națiunea una se simt"), social, economic și cultural de după Primul Război Mondial, evenimentul care a schimbat mentalitatea omenirii, ducând sufletul omului „înspre rău", făcând cinstea să pară „ridiculă", iar „spiritul materialismului" să împăienjenească năzuințe prin înșelăciuni și fraude, abnormități sociale și sufletești, deprimare și deznădăjduire, „mulțime de rele" ce va înceta doar prin „nobleță de suflet" (în alte Cuvântări și Predici, Patriarhul vorbește despre noblețe patriotică) și „cultura inimei și a minții", prin simțul nu doar pentru egoismul intereselor individuale, ci pentru trebuințele obștești și ale aproapelui. Pentru Miron Cristea, „religiunea iubirii", a jertfei, la fel învățăturile sublime ale altruismului vor forma omul desăvârșit.

Și, revenind la metafora critică a lui Mircea Zaciu, cea a bătrânilor sau precursorilor - personaje în acțiune pe imensa scenă a Transilvaniei - Patriarhul purta conștiința pleiadei celor care erau pilde rare, „nebuni" pe ideea dreptății, după cum simte că reprezintă „aureola de românească sfințenie" de la Alba Iulia, pleiada dezrobitorilor.

Opera sa, mare și grea - o numea Nicolae Iorga, se cere continuată, fără opreliști, preluându-i temeinicia și sensibilitatea, tenacitatea și adâncimea, îndemnul de a fi carcatere neprihănite și nu „târâri umilitoare", înecându-ne în nămolul păcatelor proprii. Este opera cu idei înalte ce ne poate salva din mediocritatea zilei. Deși se simte o reticență față de opera Patriarhului, dată și de un vid exegetic în care se află, nedreptate atenuată prin ediția a 21-a a Zilelor „Miron Cristea" de la Toplița Română, 17-20 iulie 2018. Cu adevărat un eveniment cultural.

În imagine: Dezbateri la Zilele „Miron Cristea", la Sesiunea de comunicări științifice, secțiunea „Credință străbună", 18 iulie 2018.

Lasă un comentariu