Judecătorii îi cer Avocatului Poporului să sesizeze CCR cu privire la modificarea Legii privind organizarea judiciară

Distribuie pe:

Duminică, 22 iulie 2018, Asociația Forumul Judecătorilor din România (AFJR) a anunțat că îi solicită Avocatului Poporului sesizarea imediată a Curții Constituționale, în ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

„Dată fiind promulgarea și publicarea în Monitorul Oficial al României a acestei legi, precum și iminenta sa intrare în vigoare, la trei zile de la publicare, și deoarece unele dintre măsurile legislative cuprinse sunt contrare recomandărilor Comisiei de la Veneția sau GRECO și pun în pericol însuși parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei, Asociația Forumul Judecătorilor din România a adresat Avocatului Poporului, domnul Victor Ciorbea, o cererea pentru sesizarea imediată a Curții Constituționale (...).

Totodată, Asociația Forumul Judecătorilor din România adresează un apel președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, dar și Consiliului Superior al Magistraturii să efectueze demersuri în sensul sesizării imediate a Curții Constituționale, de Avocatul Poporului (...).

De asemenea, președintele României poate avea un rol important în privința emiterii unei ordonanțe de urgență de către Guvernul României, prin care să fie amânată sau suspendată aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, criticate dur de Comisia de la Veneția sau GRECO, până la data revizuirii lor.

În temeiul art. 86 și 87 alin. (1) din Constituție, președintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită. Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații.

Or, neîndoielnic, nerespectarea tratatelor la care România a aderat reprezintă o problemă de interes național privind politica externă a statului, care afectează, conform Comisiei de la Veneția, independența justiției", se arată, printre altele, în comunicatul de presă al AFJR, semnat de judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte, și judecător Anca Codreanu, Tribunalul Brașov, co-președinte.

Lasă un comentariu