LAPTELE INTEGRAL PREVINE ATACURILE VASCULARE CEREBRALE

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea din Texas, citați de descopera.ro, susțin că, deși decenii la rând s-a crezut că laptele degresat și semidegresat este mai sănătos în comparație cu laptele integral, un studiu recent a concluzionat că adevărul este, de fapt, invers. Prin urmare, consumul de lapte integral protejează organismul și chiar previne atacul vascular cerebral.

„Studiul nostru, care a luat în calcul o perioadă de 22 de ani, a evaluat modul în care mai mulți indicatori biologici ai acizilor grași, prezenți în grăsimea din lactate, au fost asociați cu decesul și mortalitatea.

În comparație cu datele autoraportate privind consumul, metoda utilizată în această cercetare a permis obținerea unor informații mai numeroase și mai obiective, cu privire la impactul expunerii pe termen lung la acești acizi grași.

Aproape 3.000 de bărbați și femei, de peste 65 de ani, au fost incluși în acest studiu în care am analizat nivelurile din sânge a trei acizi grași diferiți, prezenți în lactate - în 1992 și mai târziu, peste 6 și, respectiv peste 13 ani.

Niciunul dintre tipurile de acid gras nu a fost în mod semnificativ asociat cu mortalitatea. În plus, un acid gras a fost asociat cu scăderea riscului de deces legat de afecțiuni cardiovasculare.

Persoanele cu niveluri mai ridicate de acizi grași, care sugerează un consum ridicat de produse lactate integrale, au prezentat un risc cu 42% mai mic de deces, ca urmare a unui accident vascular cerebral.

Descoperirea noastră susține și scoate în evidență numărul din ce în ce mai mare de dovezi care sugerează că, în ciuda credinței populare, grăsimea din lactate nu crește riscul de boli de inimă sau de mortalitate la adulți, ci, dimpotrivă, un anume acid gras prezent în lactate scade riscul de mortalitate asociată bolilor cardiovasculare, în special ca urmare a unui accident vascular cerebral.

Grăsimea din lactate le face sățioase, iar prin eliminarea grăsimii se diminuează cantitățile de vitamina A și D pe care acestea le conțin. Amândouă sunt vitamine deosebit de importante, iar ambele sunt solubile în grăsime, adică au nevoie de grăsime pentru a fi absorbite.

Rezultatele noastre subliniază necesitatea revizuirii actualelor linii directoare nutriționale privind lactatele integrale, surse bogate de nutrienți precum calciul și potasiul. Aceștia sunt esențiali pentru sănătate, nu numai în timpul copilăriei, ci pe tot parcursul vieții, în special la o vârstă înaintată, când subnutriția și boli precum osteoporoza sunt mai des întâlnite", explică oamenii de știință americani.

Lasă un comentariu