Simona Halep, a 38-a săptămână ca lider WTA

Distribuie pe:

Simona Halep se menține pe primul loc în clasamentul WTA, bifând a 38-a săptămână pe această poziție, cu 7.571 de puncte. Constănțeanca are 831 de puncte avans față de ocupanta locului secund, daneza Caroline Wozniacki, în timp ce pe locul 3 e Sloane Stephens. Într-un clasament all-time, Halep este pe locul 12 la numărul de săptămâni petrecute pe primul loc, iar săptămâna viitoare o poate egala pe franțuzoaica Amelie Mauresmo, care are 11. Mihaela Buzărnescu se află pe cea mai bună poziție a carierei, urcând de pe 25 pe 24, după ce a jucat semifinalele turneului WTA de la București. Halep și Buzărnescu sunt singurele românce din Top 50 WTA. Irina Begu a coborât 14 poziții, de pe locul 42 pe 56, iar Sorana Cîrstea a urcat de pe locul 57 pe 54. Monica Niculescu a coborât de pe 59 pe 60, în timp ce Ana Bogdan a coborât 21 de poziții, de pe 66 pe 87. Alexandra Dulgheru a coborât 20 de poziții, până pe locul 145, iar Irina Bara a urat 11 locuri, până pe 140, în timp ce Elena-Gabriela Ruse a coborât 15 poziții, până pe locul 197. La dublu, Begu e românca cea mai bine clasată, menținându-se pe locul 26. Monica Niculescu se menține pe 31, iar Mihaela Buzărnescu, pe 32. Raluca Olaru a coborât de pe 47 pe 49, iar Sorana Cîrstea se menține pe 65, în timp ce Irina Bara a urcat de pe 71 pe 70.

Lasă un comentariu