Vrednic și de toată lauda a fost gândul acelui inimos om care s-a gândit la cum poate dăinui acest neam prin neuitarea cântecului, dansului și tradițiilor sale strămoșești, cele lăsate din veac în veac de înaintemergătorii noștri ca neprețuită moștenire, semne de distincție, de noblețe, de curat și de frumos, venite toate din adânca fântână a sufletului și a simțirii noastre românești.
Vredniciți și de toată lauda au fost și sunt toți cei care, de-atunci înainte au păstrat cu drag și în respect portul popular, frumusețea jocului nostru, cel care are în el legănatul sufletului, arsul dorului, descătușatul unei inimi iubitoare, iar în cântec, îndulcite și alinătoare versuri, tânguire și jale zbuciumată, tril de ciocârlie, smerit și simțire din smerenia și simțirea sufletului acestui neam bun și jertfitor, stătător aici, în cuibarul veșniciei sale, încă de la-nceputul lumii.
Grea, dar meritoasă povară a le purta pe mai departe din neam în neam, pentru că ele sunt nestematele sufletului nostru, dorul și jalea, plânsul și jelania ce ne-a însoțit istoria, ce i-au nemurit în doine și balade pe domnii și vitejii noștri cei buni și mari, ce ne-au plâns durerea și amarul vieții, sub umbra nenorocului de-atâtea ori, dar mereu cu gândul la Iertătorul și Milostivul nostru Dumnezeu.
Slăvit fie, deci, numele tuturor celor care, sub crucea vremilor, au înțeles că fără aceste nestemate sufletești exprimate în cântec și joc, noi am fi săraci și ne-am pierde identitatea, nu ne-am mai diferenția de ceilalți. De aceea, cu smerenie și adânc respect mă aplec în fața domniilor voastre, cei care ne îmbucurați clipele la o zi de sărbătoare, la un festival, la un eveniment artistic, la un concurs, îndemnându-vă să nu vă rătăciți de neam și să duceți mai departe, prin joc și cântec, simțirea sufletului nostru românesc.
Văd în ultima vreme cum se revarsă pe scenele din întreaga țară cântecul și jocul nostru popular. El e prea mult și prea stilizat acolo, pe scenă, și prea puțin jos, la talpa țării, cântat și jucat cu sufletul, cu toată simțirea cea adevărată, cu dorință, cu descătușare, ca să fie în final leac și alinare pentru întreaga ființă.
E bine că nu se uită, e bine că mai avem încă oameni care în tinerețea lor au cântat și au jucat hora, învârtita, călușul cel adevărat, respectând toate regulile cele vechi, și care acum mai joacă și mai cântă încă cu tot sufletul lor. Dar după ce ei nu vor mai fi, ce va fi?
