În cuvântarea sa, Stoica mai arăta că aspirațiile Transilvaniei sunt în consonanță cu ale României și că numai constrânși ardelenii au fost încorporați în armata monarhiei dualiste. Acum era în pregătire o legiune română în Italia și una în Franța, unde el însuși comanda o companie. De asemenea, era împuternicit să declare că, imediat ce va fi garantată României eliberarea completă și-i va fi recunoscut unanim statutul de cobeligerantă împotriva Puterilor Centrale, 10.000 de bărbați se vor înrola în armata americană și încă 10.000 se vor concentra în taberele de recrutare ale Statelor Unite.
Recunoașterea aspirațiilor românilor, - se cerea în acel discurs, - să se facă imediat, fără a se lua în considerare poziția lor geografică în Europa. Atrăgea, totodată, atenția că Austro-Ungaria va încerca și de data aceasta să facă același joc duplicitar pe care îl făcuse și la 1848, adică se va pregăti să recâștige la Conferința de pace tot ceea ce a pierdut în război.
Fără îndoială, cuvântarea căpitanului Stoica a impresionat pe participanți, iar gestul multora dintre delegați, de a săruta Clopotul libertății expus la Independence Hall, a emoționat profund.
Era firesc și totodată măreț ca monumentul de bronz, sacrul simbol al Libertății, să inspire pe reprezentanții popoarelor oprimate ale Austro-Ungariei la acest nobil gest. Spre a imortaliza momentul istoric pentru posteritate, membrii „Uniunii" se așezară în fața Clopotului libertății și se fotografiară.
Oficiile de gazdă au fost făcute de primarul Philadelphiei, Smith, care ura bun venit fiecărui delegat prezentat de H. A. Miller.
Ceremonia semnării Declarației de Independență a început în dimineața zilei de 26 octombrie, la 11.30, în sala în care se păstra Declarația de Independență a Statelor Unite, de la 1776. Președintele Masaryk stătea în centru, pe o estradă, ocupând scaunul pe care a stat John Hancock când a semnat Declarația americană. În fața sa se înșirau alți 11 delegați care urmau, la rândul lor, să semneze Declarația, fiecare așezat pe câte un scaun colonial, toate dăruite de omul de afaceri John Wanamaker. Devenite piese de muzeu, scaunele au trecut în proprietatea centrelor naționale ale respectivelor naționalități, la Washington. În spatele președintelui Masaryk se afla facsimilul Declarației americane, 8 steaguri coloniale ale Americii, emblema vulturului alb al Poloniei ținută de Rose Swerok, o tânără poloneză secretară a „Uniunii", și steagurile națiunilor oprimate, printre care și cel românesc. Flancând scaunul prezidențial străjuiau doi ostași cehoslovaci, tocmai atunci sosiți de pe front din bătăliile cu germanii. Tocul de aur cu pană de gâscă atașată cu care s-a semnat Declarația fusese dăruit de același John Wanamaker, urmând să fie reținut, alături de pergamentul pe care era scrisă Declarația, spre a fi expuse în sala Independenței. Cea dintâi semnătură, pe primul exemplar al Declarației va fi aceea a lui Masaryk, care va iscăli cu un alt stilou pe care îl va reține. Thomas Masaryk și-a depus semnătura la ora 11.48, după care H. A. Miller chema pe rând, pe fiecare delegat să facă la fel.
Declarația de independență a „Uniunii Medio-Europene" a fost reprodusă integral de ziarul America și rezumată de istoriografia noastră.
Textul care completează și justifică Declarația de Independență, tot atât de important ca însăși Declarația, reflectă suferințele și nedreptățile îndurate nu numai de cehi, slovaci, polonezi etc., ci și de românii din Transilvania.
Tot în cadrul lucrărilor „Uniunii", odată cu Declarația de Independență se semnează și o Declarație de principii, mai puțin cunoscută, și de aceea adeseori confundată cu cea dintâi.
În Piața Independenței din Philadelphia se adunaseră mii de participanți la festivitate. În centrul pieței se ridicase o platformă în fața celui de al doilea Clopot al libertății ce urma să vestească lumii independența popoarelor semnatare ale Declarației de la Philadelphia.
Copii în costume naționale, reprezentând tot atâtea popoare semnatare ale Declarației, erau gata să tragă clopotul imediat după ce Thomas Masaryk va fi terminat de citit Declarația de Independență. Ici colo, printre grupurile diferitelor naționalități ce stăteau așezate în fața platformei, fiecare cu steagurile lor, se puteau vedea și pancarte cu inscripții antihabsburgice. Astfel, pe una dintre ele se putea citi deviza cehoslovacă: „Independență sau moarte!", pe alta: „America, te iubim. Bravii băieți ai lui 1918 vor lupta și vor muri pentru tine" și, în fine, pe pancarta românilor scria: „Românii din Austro-Ungaria pretind libertatea și Unirea cu România, patria mamă".
A fost privilegiul lui Thomas Garigue Masaryk, Președintele Comitetului Provizoriu Cehoslovac, prim-ministru al Cehoslovaciei, să se facă purtătorul de cuvânt al libertății a peste 50 de milioane de oameni și să citească istoricul Document în fața miilor de cetățeni de diferite neamuri aflători în Philadelphia.
După citirea Declarației de Independență elaborată de „Uniunea Democratică a Europei Centrale", bătrâni și femei, cu lacrimi de bucurie în ochi, acoperiră piața cu urale entuziaste. La un semn, cei 12 copii ai celor 12 neamuri au început să tragă coarda de mătase ce lega limba noului Clopot al libertății pe care stătea încrustată democratica deviză: „Libertate pentru popoarele lumii și pentru cetățenii ei".
Într-un târziu, sunetele grave ale clopotului și uralele mulțimii s-au oprit. Au fost rostite, unul după altul, numele fiecărei națiuni semnatare; la auzul fiecărui nume, clopotul mai era tras încă o dată. Reprezentanții popoarelor oprimate din Austro-Ungaria și din afara ei pășeau, rând pe rând, în fața mulțimii, dând, pe scurt, expresie prin viu grai semnificației acestui mare eveniment pentru națiunea lor. Căpitanul Vasile Stoica va rosti si el o scurtă cuvântare în limba engleză, arătând celor prezenți suferințele și nedreptățile făcute celor 4 milioane de români subjugați de guvernul tiranic de la Budapesta. Printre altele, acesta declara că libertatea este un dar sfânt, și aceia care încearcă să o răpească trebuie să fie pedepsiți. În cele din urmă, Stoica solicita ca românii să fie sprijiniți mai ferm de Statele Unite și de Aliați, „Ca să putem deveni și noi, - spunea el - liberi și uniți cu patria noastră mamă, România".
(va urma)
