Atenție, români! Dușmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR"! (XLIV) Eroi români (II) Sfinții Martiri năsăudeni

Distribuie pe:

Populația Transilvaniei medievale, majoritar ortodoxă, s-a văzut nevoită ca, după pacea de la Karlowitiz din 1699, să trăiască în neliniște, abuzuri și ucideri pentru credință, din cauza stăpânirii samavolnice a catolicilor din Imperiul habsburgic (austriac). Și, cum atunci minoritatea era formată mai ales din calvini decât catolici (s-a încercat atragerea ortodocșilor la ambele erezii), catolicii (prin Ordinul iezuit) au propagat forțat uniatismul (adică unirea românilor ortodocși cu Roma). „Momeala" a fost aruncată atât în aprilie 1698, când împăratul Leopold a dat o „rezoluție" prin care îi asigura pe ortodocși că se vor bucura de privilegii dacă se vor uni și vor recunoaște în papă capul Bisericii, cât și de „manifestul" dat de cardinalul Kollics, în iunie 1698, condiționat de recunoașterea a patru puncte dogmatice florentine. Pe baza acestor două documente a început acțiunea prozeletistă de atragere a românilor la catolicism. Pentru atingerea acestui scop, catolicii s-au folosit de un vicleșug: au falsificat traducerea latinească din textul semnat de 38 de protopopi ai Alba-Iuliei (conform studiilor efectuate de eminenții istorici Ioan Lupaș și Silviu Dragomir), deși pe pagina I era scris: „însă într-acesta chip ne unim și ne mărturisim a fi mădularele… Romei, cum pre noi și rămășițele noastre din obiceiul Bisericii noastre a Răsăritului să nu ne clătească. Ci toate țărămoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum, așa și de acum nainte să fim slobozi a le ținea". Așadar, prin fals, s-au introdus noi condiții în vederea unirii, prin care, de fapt, se desființa Mitropolia ortodoxă a Transilvaniei. Pe de altă parte, cum susține academicianul Mircea Păcurariu, „hotărârea" de unire cu Roma nu s-a luat în sobor, cum era normal, ci individual. În sfârșit, împăratul Leopold a consfințit păcăleala, emițând, în anii 1699 și 1701, două diplome prin care devenea „protector" al „noii biserici"! Iar ca deruta printre ortodocșii transilvăneni să fie și mai mare, l-au chemat pe mitropolitul ortodox Atanasie Anghel la Viena, constrângându-l să accepte, sub iminența a 22 de acuzații adunate împotriva lui, să fie primul titular, controlat de un „teolog" iezuit, a „episcopiei unite" de Alba-Iulia. Ierarhul a acceptat „unirea" cu Roma catolică, sub presiune, acceptând să semneze un document din care reieșea nu numai că va rupe legătura cu mitropoliții și domnitorii Țării Românești, dar și că îi va obliga pe toți credincioșii să facă mărturisire de credință (nu degeaba marele nostru istoric, Nicolae Iorga, numește această „declarație" drept „cel mai înjositor act public săvârșit până atunci de vreun vlădică ortodox"). Așa se face că, atunci când consilierul imperial Atanasie Anghel s-a instalat ca „episcop unit" la Catedrala ridicată de domnitorul ortodox Mihai Viteazul la Alba-Iulia, cea mai mare parte a românilor din Transilvania a protestat, deoarece „unirea" s-a făcut prin amenințare, fals, amăgire și promisiuni nerespectate. Imediat, în 1701, patriarhul Calinic al II-lea al Constantinopolului (1694-1702) l-a anatemizat pe Atanasie Anghel, întrucât el, căzând din dreapta-credință, s-a făcut pe sine și pe toți cei care l-au urmat, de atunci și până acum, una cu ereticii (prin ale căror învățături, greșite, nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu). De altfel, „rehirotonia" lui Atanasie a fost considerată, de mitropolitul Teodosie al Țării Românești, „drept comedie"… Rătăcirea majorității romano-catolicilor a durat până la 21 octombrie 1948 când, printr-un act autoritar al puterii comuniste, doar un mic număr de romano-catolici au rămas la uniație (restul s-au întors acasă, în Biserica Ortodoxă, de care au aparținut strămoșii lor, înainte de 1701).

Însă, pentru ardelenii ortodocși, ispita prozelitismului agresiv catolic și calvin a fost un prilej îngăduit de Dumnezeu ca, prin focul suferinței, să fie pusă la încercare statornicia în credință a neamului nostru românesc. Ceea ce a urmat se știe, desigur, cu toate că nu este pe placul celor care au lovit sângeros în Biserica lui Hristos. Ca urmare, de prin mijlocul secolului XVI, ungurii calviniști din Transilvania au aruncat și ei „momeală" atragerii românilor la erezia calvinistă. De altfel, în 1564, principele calvin I.S. Zapolya (1559-1571) a „recunoscut" calvinismul, prin Dieta de la Aiud, ca „religie oficială de stat" în locul celei catolice. Cu alte cuvinte, prozelitismul calvin înlocuia pe cel catolic. S-a ajuns până într-acolo încât, pur și simplu, principele G. Bethlen (1613-1629) i-a cerut sprijin pentru calvinizarea românilor transilvăneni inclusiv… Patriarhului Kiril Lukaris. Vrednicul Patriarh, însă, i-a răspuns, în 1629, că „nu poate nicidecum să dea ajutor fățiș unei lucrări de felul acesteia - calvinizarea românilor (…), iar din partea lui ar fi un păcat pe care nu l-ar putea spăla toate chinurile pământești" (conform unui studiu publicat de preotul N.M. Popescu, în revista B.O.R., 1946). De altfel, poziția anticatolică și anticalvinistă a ortodocșilor a fost exprimată și sinodal, la Iași (1642) și Ierusalim (1672), ceea ce nu i-a împiedicat nicidecum pe catolici să introducă noi dogme eretice: în 1854, papa Pius al IX-lea promova imaculata concepție a Fecioarei Maria, susținând că Maica Sfântă s-a născut fără păcatul originar (Biserica Ortodoxă nu este de acord, căci orice ființă omenească se naște cu păcatul originar, care se curăță prin baia botezului); în 1870, Conciliul I Vatican proclamă dogma primatului și infaibilității papale, prin care se arată că puterea o are doar papa, ca „vicar al lui Hristos pe pământ" (Biserica Ortodoxă o respinge, căci aproape face de prisos credința în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Cap și Conducător nevăzut al Bisericii - „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului"); în 1950, papa Pius al XII-lea introducea noua dogmă a Înălțării la cer cu trupul a Sfintei Fecioare Maria, care o socotește pe Maica Domnului „împreună mântuitoare cu Hristos" (Biserica Ortodoxă se împotrivește, căci „unul este mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Cel ce S-a făcut om; Hristos Dumnezeu" (1Tim. 2, 15). Așadar, istoric, românii majoritari ai Transilvaniei medievale, ancorați în Ortodoxie, s-au văzut nevoiți să suporte restricții și opresiuni din cele mai severe, inclusiv după ce turcii mahomedani, în 1541, au transformat Transilvania în principat autonom sub suzeranitate otomană, iar Banatul și o parte din Transilvania au devenit pașalâc pentru un secol și jumătate! Atunci, au pătruns în Transilvania idei „reformatoare" din Apusul Europei, fiind favorizate „religiile admise": lutheranismul (sașii), calvinismul (o parte din unguri și secui), unitarianismul (mai puțini dintre unguri) și, după 1687-1688, romano-catolicismul (unguri, dar și unii români atrași prin înșelare). În fața invaziei acestor învățături otrăvitoare, românii ortodocși ai Transilvaniei nu s-au lăsat amăgiți și, în secolele XVII și XVIII, s-au răsculat împotriva ereticilor până la grele suferințe și chiar martiraj: împotriva calviniștilor s-au ridicat Sfinții Mitropoliți Ilie Iorest și Sava Brancovici (prăznuiți în calendarul ortodox la 24 aprilie), iar contra unirii românilor ortodocși cu catolicii Romei au suferit temniță și batjocoriri la Kofstein, în Austria, Sibiu și Bobâlna - Sfinții Cuvioși Mărturisitori și Mucenicii Visarion Serai din Bosnia, Nicolae Oprea din Săliște (Sibiu), Moise Măcinic din Sibiel (Sibiu), preotul Ioan din Galeș (Sibiu) și Sofronie din Cioara (prăznuiți în calendarul ortodox la 21 octombrie), precum și cei patru Sfinți Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra și Vasile Oichi din Telciu. „Pentru că i-a reținut pe oameni de la unire și de la înrolare în statutul militar grăniceresc" (cum scrie în sentința de condamnare), Atanasie a fost frânt cu roata de sus până jos (iar capul i-a fost legat de o roată), Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu au fost martirizați prin spânzurare „pentru aceeași vină", iar 19 persoane au fost supuse bătăilor cu vergi (mulți dându-și sufletele sub lovituri), în ziua de 12 noiembrie 1763. Ei sunt românii care, fără să le fie frică, au zdruncinat prozelitismul calvin și romano-catolic în Transilvania. Astfel, văzând că rezistența ortodoxă le strică planurile de convertire, împărăteasa austriacă Maria Tereza a trimis, în 1761, o armată condusă de generalul Bukow, cu misiunea impunerii „ordinii" în Transilvania. În misiunea lui, de a întări uniația, a dat uniților peste 500 de biserici ortodoxe și a distrus cu tunurile sau prin foc zeci de mănăstiri ortodoxe.

Lasă un comentariu