Péter Ferenc: În loc de viziuni pentru țară, atacuri împotriva minorităților și retorică naționalistă

Distribuie pe:

Președintele UDMR Mureș și președinte al Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, alături de senatorii Novák Csaba Zoltán și Császár Károly Zsolt, au susținut, recent, o conferință de presă comună, în cadrul căreia au trecut în revistă cele mai importante acte normative adoptate - cu semnificativă contribuție a reprezentanților Uniunii - în decursul recent încheiatei sesiuni parlamentare.

Au fost evidențiate, printre altele, noile reglementări privind obligativitatea învățământului preșcolar, context în care finanțarea creșelor nu va mai fi doar datoria administrațiilor locale, acestea fiind subvenționate și din bugetul central, potrivit unui amendament formulat de UDMR.

O altă realizare o reprezintă, în opinia parlamentarilor Uniunii, modificările Legii fondului funciar și ale Legii cadastrului, precum și acceptarea a peste 70 de amendamente la proiectul de lege privind modificarea Codului Administrativ propus de Guvern, amendamente care fac posibilă extinderea folosirii limbii materne la nivel de prefecturi, instituții deconcentrate, inscripționarea străzilor, a spațiilor publice și a piețelor.

Președintele UDMR Mureș a criticat, în context, atitudinea unor politicieni români care, în lipsa unor viziuni coerente și de perspectivă, recurg la atacuri împotriva minorităților și la retorici cu profund caracter naționalist:

„Ceea ce vedem este că mulți politicieni, în lipsa unei viziuni în ce privește viitorul țării, apelează prea des la atacarea minorităților și la retorica naționalistă. Cu o jumătate de an înainte de preluarea președinției UE, țara se află în haos, iar imaginea internațională a României este mai precară ca oricând. Legiuitorii UDMR din județul Mureș și reprezentanții Uniunii din administrația locală au lucrat și până acum și vor continua munca și în perioada următoare, încercând să rezolve cât mai multe probleme care afectează mureșenii, însă trebuie să ținem cont și de faptul că, în lipsa strategiilor și programelor naționale, România nu va putea să țină pasul cu statele europene dezvoltate. Mai mult, nu va putea ține pasul nici cu țările învecinate și, până când nu suntem legați de restul Europei printr-o infrastructură modernă, economia nu poate să se dezvolte corespunzător. Această situație trebuie remediată, iar UDMR va fi în continuare partener în eforturile pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare pentru România, cu ajutorul căreia țara va putea fi mai puternică pe plan economic. Clasa politică română ar trebui să se angajeze în realizarea acestui obiectiv și nu în distragerea atenției publice de la problemele reale prin retorici naționaliste", a declarat Péter Ferenc, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții mass-media.

 (sursa și foto: udmr.ro)

Lasă un comentariu