Atenție, români! Dușmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR"! (XLV) Eroi români (III) Vasile Ursu Nicola (zis Horea), Ioan Oargă (zis Cloșca), Marcu Giurgiu (zis Crișan)

Distribuie pe:

Datorită disprețului ereticilor austrieci și unguri față de demnitatea identității românilor ortodocși din Transilvania, circa 10.000 de iobagi ardeleni s-au ridicat la luptă, susținuți de o mulțime de preoți, ca să se lepede de jugul asupritor al nobilimii maghiare și să iasă la lumină din întunericul în care aceștia au lăsat, de câteva secole, poporul român. Eroul dezrobirii neamului nostru a fost ortodoxul Vasile (zis Horea), care a disprețuit toate cele lumești și, având mult curaj pentru a înfrunta primejdiile, a pus dalta sa de meșter al lemnului (cu care a construit bisericile ortodoxe din Albac și Cizer) și a îmbrățișat dreapta cauză națională. Avându-l alături pe un alt ortodox, Ioan Oargă (zis Cloșca), au mers pe jos, de trei ori, la Viena, chiar dacă un drum dus-întors îl făceau într-o lună, ca să caute dreptatea la împărat. Dar demersul lor a rămas fără rezultat, cum fără de rezolvare au rămas și doleanțele pe care le-au exprimat, la Sibiu, guvernatorului Transilvaniei (Samuel von Bruckenthal) - un mai mare iubitor de „artă" decât de români. Dealtfel, tocmai acestui guvernator i-a revenit misiunea, încredințată de Viena, ca să îi potolească armat pe răsculații cei „tolerați". „Scânteia" răscoalei avea să izbucnească atunci când, la biserica ortodoxă din Mesteacăn (în Hunedoara), Crișan și Cloșca au adunat cam 600 de moți gata să lupte împotriva sistemului de iobăgie impus de „privilegiații" maghiari, secui și sași: dorind ca izbăvirea neamului să fie pusă sub semnul crucii, Crișan le-a și arătat țăranilor o cruce de aur pe care o primise de la Horea... Și, astfel, flacăra răscoalei a cuprins mai toată Transilvania... Auzind de sfânta mânie a românilor, împăratul i-a încredințat guvernatorului Transilvaniei misiunea înăbușirii răsculaților prin forța armelor, ceea ce i-a făcut pe nobilii maghiari să abuzeze grosolan de dreptul pe care îl conferea legea marțială (de aceea, după 5 zile, a și fost abrogată de împărat). Cum însă dotarea tehnică inegală și-a spus cuvântul, în bătălia de la Mihăileni, răsculații români au fost învinși, iar liderii lor au luat calea amară a pribegiei. În cele din urmă, frica și dorința unor români de a pune mâna pe recompensa a câteva sute de ducați (unii din aceștia fiind și rude de sânge cu cei căutați), promise celor ce-i vor prinde, a contribuit decisiv la capturarea lui Horea, Cloșca (la 27 decembrie 1784) și Crișan (o lună mai târziu). Primii doi au fost aduși din Munții Gilăului în două care trase de două perechi de cai, fiind purtați în lanțuri prin satele unde au fost oameni implicați în răscoală. Ei au fost închiși mai întâi la Abrud, apoi în cetatea Albei-Iulia. Iar cel de-al treilea, Crișan, a fost prins după ce, rătăcind prin munți, deghizat în cerșetor, doi moți chiar din satul său, Cărpiniș, l-au trădat, în frunte cu „preotul" greco-catolic de acolo (la 30 ianuarie 1785). Și acesta, tot în lanțuri grele, a fost aruncat în închisoarea de la Alba-Iulia.

Deoarece sentința fusese dată mai înainte chiar de împărat, judecata lor avea să fie doar un „spectacol regizat". Cu o cruzime, este adevărat, înfiorătoare. Astfel, cei trei eroi români au primit cea mai grea sentință: condamnare la moarte prin zdrobire cu roata „de jos în sus" (adică de la fluierele picioarelor și până la piept). Supliciul lui Horea și Cloșca a avut loc însă fără Crișan, care s-a sinucis, prin spânzurare, cu nojițele de la picioare (la 13 februarie), în ziua de 28 februarie 1785. Asupra acestuia din urmă, s-a pronunțat, totuși, sentința chiar deasupra cadavrului său (la 16 februarie): l-au târât mort la locul de execuție, i-au tăiat capul, i-au despicat trupul în 4 bucăți (capul i l-au expus în țeapă în satul său natal Cărpiniș, iar cele 4 părți au fost duse, spre a-i înspăimânta pe români, la Abrud, Brad, Bucium și Mihăileni). Cât privește, însă, pe Horea și Cloșca, aceștia au fost mai întâi spovediți și împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, de către preotul Nicolae Rațiu (în vârstă de 34 de ani), acesta scriind și Testamentul în care Horea i-a cerut să consemneze: „pe oamenii care m-au vândut și m-au prins îi iert din toată inima". Despre emoția sfântă pe care acest preot a avut-o, când a intrat în temniță să îi anunțe pe Horea și Cloșca sentința ce li s-a dat, ne-a lăsat o mărturie scrisă, elocventă, protopopul A. Nanu, cel care subliniază că Horea i-a spus preotului duhovnic Rațiu: „Sunt gata de jertfa asta, părinte, căci, jertfă mi-a fost toată viața ... Averea mi-am jertfit-o pe drumurile Vienei pentru drepturile nației... Familia mi-am părăsit-o ca să pot sluji mai bine cauzei nației... Numele de cinste mi s-a topit și el înaintea nemeșilor și de ani de zile trebuie să mă ascund prin codri, ca sălbăticiunile, ca să nu apuc pe mâna lor, pentru că nu le răbdam asuprirea și nedreptățile... Sănătatea încă nu mi s-a dus pe gârlă după atâta pătimire pentru mântuirea nației... Fure-mi acum și Viața... Dar cu asta nu s-or procopsi, că-n locul meu va răsări câte un Horea în fiecare sat".

La martiriul lui Horea și Cloșca, pe platoul La furci, au participat 2.514 țărani români aduși din 419 sate: câte 6 din fiecare sat (trei bătrâni și trei tineri). Înainte de a fi sfâșiați cu sălbăticie, sub roata călăului Grancea, preotul Nicolae l-a sărutat pe obraz pe Horea și i-a spus: „Prin mine te sărută un neam întreg". Acest vrednic preot i-a pregătit sufletește pentru crucea marilor suferințe martirice, făcându-i pe Horea și Cloșca să stea cu frunțile senine în fața groaznicelor chinuri. Astfel că, la ora 9.30, Horea și Cloșca au fost așezați separat pe câte un car. Preotul i-a însoțit până la locul execuției, ținându-l pe Horea de după cap, până când acesta a fost obligat să privească uciderea lui Cloșca. Înainte ca și lui să i se frângă trupul cu roata, Horea a spus; „Eu mor pentru națiune" (trebuie precizat că frângerea consta în întinderea condamnatului pe un pat, după care era lovit, mai întâi la picioare și apoi la piept, cu o roată ce avea un fel de cuțit). Când a văzut cruzimea celor 80 de lovituri date lui Horea, preotul a leșinat, iar un funcționar ungur a protestat că uciderea s-a petrecut prea repede - motiv pentru care cel vinovat a fost arestat. Apoi, trupurile le-au fost tăiate în patru bucăți, puse în coșuri de nuiele și purtate pe cai prin satele ce se răsculaseră împotriva nedreptății, fiind expuse pe stâlpi și bătute în cuie. Ca batjocura față de sentimentele românilor să fie și mai mare, s-a interzis sub pedeapsă să se mai rostească numele lui Horea, însă ecoul eroismului acestuia l-a făcut până și pe renumitul poet Schiller să scrie „Povestea lui Horea". În ce-i privește pe trădătorii români, aceștia au fost „răsplătiți" printr-un ceremonial în piața târgului din Zlatna, chiar de ruda guvernatorului „cărturar" Samuel von Bruckenthal, Mihail.

 

Lasă un comentariu