Participarea lui Vasile Stoica în calitate de reprezentant al românilor la semnarea Declarației de la Philadelphia, i-a ridicat acestuia enorm prestigiul personal, presa americană menționându-l de atunci încolo numai cu „titlul" de „semnatar" al respectivei Declarații.
„Uniunea Democratică a Europei Centrale" l-a ajutat real și constant pe căpitanul Vasile Stoica, informând corect și la timp guvernul american și pe președinte asupra tuturor aspirațiilor românești. Faptul conferă acestui organism și din punctul nostru de vedere un element de o deosebită importanță în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor de dinaintea Unirii Transilvaniei cu România, deșteptând indiscutabil un mai mare interes pentru problemele românești, atât în opinia publică americană, cât și președintelui Statelor Unite.
Activitatea „Uniunii" corelată cu neobositele intervenții ale lui Vasile Stoica trebuie consemnate astfel la justa lor valoare de către istoriografia noastră. Subliniem în acest sens că, imediat după marea Conferință, în 27 octombrie și în 31 octombrie 1918, V. Stoica are două întâlniri importante cu William Phillips, secretar de stat, și tot în 31 octombrie, întâlnirea hotărâtoare cu Robert Lansing, căruia i-a predat cel mai complet și mai argumentat memoriu despre suferințele, drepturile și aspirațiile românilor din Austro-Ungaria, arătând, totodată, și jertfele pe care aceștia le-au adus în războiul pentru dezrobirea lor.
Rezultatele nu întârzie să se arate. La 6 noiembrie 1918, apare, în sfârșit, mult așteptata Declarație oficială, prin care se anunță sprijinul Statelor Unite pentru România la Conferința de pace, spre a-și câștiga dreptele aspirații politice și teritoriale.
Efectul psihologic al acestei declarații în Transilvania și în România a fost de o însemnătate decisivă, echivalând cu recunoașterea Unirii Transilvaniei cu România. Textul ei circula pe foi volante, tipărit cu majuscule, pe hârtie în culorile drapelului țării. De altfel și Kirițescu afirmă că cel mai mare succes al activității românilor din Statele Unite a fost acela de a fi contribuit în mod esențial ca Departamentul de stat să facă tocmai această declarație din 6 noiembrie 1918.
Ziarul America ținea să specifice că Declarația respectivă „e urmarea studierii acestui memoriu" a lui Vasile Stoica, de către Lansing. Aprecierea însă trebuie neapărat corelată, credem noi, cu întreaga sa muncă pe care a desfășurat-o în Statele Unite, alături de ceilalți luptători de acolo, precum și cu efortul general al imigranților români de a face cunoscute și recunoscute aspirațiile lor, de fapt aspirații ale tuturor românilor.
Caracterul pronunțat semioficial pe care îl afișau conducătorii Organizației și pe care l-am reliefat, aruncă o lumină nouă asupra rosturilor și puterilor ei, demonstrând o implicare mai adâncă decât a fost cunoscută până azi a guvernului american în accelerarea evenimentelor politice spre destrămarea monarhiei austro-ungare.
Am relevat de asemenea, considerând-o deosebit de importantă contribuția lui Vasile Stoica, și, prin el, a „Uniunii Medio-Europene" la determinarea cercurilor conducătoare americane în sprijinirea aspirațiilor naționale românești și la difuzarea acestora în opinia publică americană.
„Uniunea Democratică a Europei Centrale", această adevărată precursoare a Ligii națiunilor, se poate spune că a constituit un moment impresionant și pilduitor de solidaritate al națiunilor oprimate din monarhia austro-ungară, activitatea și scopurile sale fiind întrutotul convergente cu activitatea organizațiilor imigranților români din Statele Unite și concordante până la identificare cu scopurile luptei românilor de pretutindeni.
Succesul activității „Uniunii" conferă acesteia aura unei organizații justificată istoricește și deosebit de eficientă, bucurându-se de o enormă popularitate ce merită cu prisosință să o facă astăzi mai bine cunoscută.
În concluzie, prin activitatea ei, „Uniunea Democratică a Europei Centrale" și-a câștigat un loc de mare prestigiu în rândul factorilor externi, care, alături de cei interni, au concurat la izbânda idealului național al Unirii celei Mari de la 1 Decembrie 1918.
(va urma)
