ÎNTRE DUMNEZEU ȘI ROCK 'N ROLL

Distribuie pe:

Cartea-jurnal „Între Dumnezeu și rock `n roll" a fost scrisă de monahul sârb Arsenie, fiind tradusă, în anul 2012, în limba română, de Ionuț și Sladjana Gurgu și apărută la editura Predania, ea transmite un mesaj puternic tinerilor de azi, îndemnându-i la reflecție, la meditație și la cântărirea cu multă înțelepciune a tuturor acțiunilor pe care urmează să le întreprindă, deoarece există atât de multe tentații și o paletă de „oferte" ademenitoare, care la o primă vedere par „nevinovate", dar care, de fapt, duc spre distrugerea și degradarea încet, dar sigur, atât a trupului, cât și a sufletului.

Încă din primele pagini ale acesteia, sufletul începe să vibreze, să tresară, fiindcă de această dată cuvintele au putere multă și este imposibil să nu sesizezi dragostea, de care dă dovadă autorul, dar în același timp și durerea sufocantă, pe care monahul o poartă tinerilor, în particular, și omenirii întregi, în general. Prin lucrarea amintită, Arsenie oferă, celor care au curiozitatea de a o parcurge, posibilitatea de a „pătrunde" în anii tinereții sale, ani pe care i-a cheltuit, alergând după „fericirea imaginată", după himere, fapt care l-a determinat să-și părăsească țara, emigrând în America, în speranța de a găsi o lume „perfectă", care să-i ofere posibilitatea de a se afirma, de a duce un trai decent și bun, însă a căzut într-o capcană, care i-ar fi fost fatală dacă nu s-ar fi deșteptat la timp, cea a drogurilor. Mitropolitul Bartolomeu Anania afirma, într-una din cuvântările sale, următorul lucru: „țineți minte, dragii mei, în orice patimă ar cădea omul există scăpare, însă din una singură nu, și aceasta este cea a drogurilor".

Însuși monahul recunoaște faptul că Dumnezeu a avut cu el un plan și l-a scăpat de la moarte, chiar dacă familia lui nu era o familie creștină practicantă, ci mai degrabă una doar cu numele, acesta fiind un aspect, iar cel de al doilea aspect, care a cântărit mult în ochii divinității, a fost compasiunea, noblețea sufletului său, iubirea și respectul față de semenii săi. În schimb, prietenul său, Ghera, un artist promițător al Serbiei, înzestrat cu mult talent, era arogant, disprețuitor, mândru, cu toți cei din jurul său, uitând un lucru esențial: nu lui își datora talentul, ci talentul a fost un dar de la Dumnezeu, pe care l-a primit, însă datorită mândriei exagerate, a alunecat în patima drogurilor, care l-au distrus fizic, psihic, sufletește și care, în final, i-au adus moartea prematură.

Singurul regret al călugărului a fost faptul că nu a reușit să-și salveze prietenul din tinerețe, iar datorită acestui eveniment s-a decis să scrie această carte, prin care să-i sensibilizeze pe tineri, să-i trezească la realitatea dură, crudă și tragică care-i pândește dacă se lasă ademeniți de „ispitele nevinovate", dar ucigătoare.

Este, într-adevăr, trist să constați că oameni cu responsabilități, inteligenți, școliți, pe care îi consideri etalon într-o anumită profesie, ajung într-un punct în care simt că nu mai pot face față stresului, iar datorită acestui fapt recurg la diferite surogate „ale fericirii" precum drogurile sau alcoolul, pentru a le crea o falsă stare de bine, siguranță, invincibilitate și putere, însă după ce trece efectul acestora, se trezesc cu un gol profund în ei. Oare cât de greu trebuie să le fie? Ce bătălii trebuie să poarte cu ei? Ce dureri cumplite? Câte frământări?

Vă mărturisesc faptul că o astfel de carte ar trebui să fie în topul celor zece, pe care tinerii ar trebui să le citească și nu doar ei, ci mai degrabă noi, toți, tocmai pentru a conștientiza câteva aspecte: în călătoria noastră pe acest pământ, nu vom reuși fără Dumnezeu, iar mândria ne va împinge spre distrugere și autodistrugere; dacă urmărim să adunăm lauri și osanale, averi și bani vom fi tare nefericiți, deoarece uităm să ne bucurăm de esența vieții, de frumosul care există în jurul nostru, de păsările care cântă minunat, de câmpul înverzit, de căldura soarelui, de zâmbetul inocent al copiilor... și atunci în clipele de răgaz, de care fiecare avem parte, ne vom întreba: care dintre cele enumerate cântăresc mai mult?

Doresc să redau poezia existentă în această carte și care m-a impresionat de la prima citire, îndemnându-vă la reflecție, meditație. O putem numi, fără a comite nicio eroare, un psalm de pocăință al tuturor generațiilor: „Dumnezeule,/ Păcătuit-am, rătăcit-am calea, cu patimi ne-am legat./ Am vrut libertatea și am ajuns robi./ Către înalturi tins-am sufletele noastre: până-n adâncuri ne-am prăbușit./ Lumină dorit-au ochii noștri: cu întunericul ne-am învăluit.// Ale noastre-au fost beția puterii, belșugul darurilor, sprinteneala minții,/ Chipurile strălucind, vocile tunând, pletele triumfând./ Ale noastre au fost cuvintele slobode, îndrăzneala necruțătoare, purtarea aleasă./ Ci ale noastre-au fost mai deplin rănile, amărăciunile, durerile,/ Pe care purtându-le, adesea înșine nu le vedeam.// Și totul pentru dragoste/ Pe care pretutindeni o căutam./ Numai în Tine nu,/ Numai în Tine nu.// Iisuse, tristețea mea,/ Iisuse, tinerețea mea,/ Singură bucuria mea,/ Iartă-mă."

Lasă un comentariu