Se spune că în Cipru trăia un negustor tânăr și bogat, pe care îl chema Costas. Uneori, însoțea corăbiile lui. Mereu plecau câte trei nave bine înarmate și cu echipaj destoinic. Într-una din călătorii a salvat o navă spaniolă de atacul piraților mauri. Pe corabie se afla chiar Regele Spaniei, care i-a promis că-l poate răsplăti cu orice, numai să-i ceară. Costas a mulțumit frumos și a spus că dacă soarta o să-i fie potrivnică o să-și amintească de promisiunea regelui. L-au escortat pe rege până într-un port spaniol, apoi și-au văzut de soarta lor, soartă care nu a fost bună deloc! Corăbiile au fost scufundate de pirați, marfa pierdută, echipajul decimat. Puținii supraviețuitori s-au trezit pe țărmul Marocului, în fața deșertului și al berberilor și tuaregilor ostili. Cu multă greutate, luptând neîncetat pentru viața lor au ajuns la Abyla-Ceuta, avanpost spaniol pe coasta Africii. Ofițerul comandat de acolo a ascultat cu multă mirare povestea lui Costas, singurul supraviețuitor. Un vagabond, zdrențuit, murdar și cu ochii rătăciți, cu un crâmpei de sabie tuaregă în mână, atât mai rămăsese din elegantul și sofisticatul negustor cipriot. Dar, totuși… povestea lui se potrivea cu ceea ce auzise de la noii soldați veniți din Europa. Așa că, i-a dat de mâncare amărâtului, l-a spălat și l-a îmbrăcat cum se cuvine, apoi l-a trimis, sub escortă, la Regele Spaniei. Când l-a văzut, Regele Spaniei l-a luat în brațe și l-a poftit să stea lângă el și să-i povestească aventurile.
Când a terminat Costas de povestit, Regele Spaniei a poruncit să i se dea o sută de oi. Cam mirat, negustorul cipriot a plecat cu turma în munți. Nu a trecut o lună de zile și o molimă a dat în turmă și toate oițele au murit. Costas, și mai trist, și mai nenorocit s-a întors la Rege. Acesta a poruncit să i se dea cincizeci de oi. Nici oile acestea nu au avut o soartă mai bună, pentru că pe Costas l-a prins somnul și oile s-au pierdut. Și mai deprimat, și mai trist, cipriotul s-a întors la Rege. Acesta i-a dat douăzeci și cinci de oi. Negustorul a fost atent, și-a dat toată silința și în trei ani de zile avea o turmă de o mie de oi și mulți bani în buzunar. S-a întors, îmbrăcat frumos și înconjurat de oamenii săi de încredere, ca să-i mulțumească regelui. Acesta l-a ascultat zâmbind, iar când cipriotul a terminat, a spus că îl face Regele Sevilliei. Negustorul a rămas cu gura căscată, dar, totuși, l-a întrebat pe Rege de ce nu a făcut acest dar măreț de la început.
„Ia gândește-te, ce s-ar fi întâmplat cu măreața cetate a Sevilliei dacă te numeam Regele ei când au murit toate cele o sută de oi? Nu venise încă vremea…".
