Iobăgia, bunătatea și... țara

„Cereți vârtos să se șteargă iobăgia, pentru că, lucrând pe nimica de vreo zece sute de ani ,în brazdele domnilor, ați plătit și de o sută de ori pământul care vă dădea hrana vieții de pe o zi pe alta, cu atât mai mult că l-ați plătit degeaba, pentru că acela a fost al vostru și pentru el s-a vărsat sângele strămoșilor voștri. Să caute, de aceea, cu toții a se uni cu poporul, declarând, fără sfială, ungurilor că nu se odihnesc până ce nu se va recunoaște prin lege națiunea română și până ce nu va fi reprezentată în dietă, pentru a putea judeca în ce chip și sub ce condiții să se unească cu Țara Ungurească".

Avram Iancu (1824-1872), a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848, din Transilvania. A fost conducătorul, de fapt, al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare, aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth. În anul 1846 a terminat Științele Juridice și a dorit să se angajeze în Cluj, într-o funcție administrativă, fără salariu în prima fază, dar a fost refuzat de guvernul unguresc de la Cluj, pe motiv că era dintr-o familie de iobagi. Așa se face, că după câteva săptămâni, ajunge cancelist la Tg.-Mureș, la Tabla Regească (Curtea de Apel a Transilvaniei). În martie 1848 își ia diploma de avocat. Aici a cunoscut pe viitorii revoluționari, în frunte cu Alexandru Papiu Ilarian, Nicolae Vlăduțiu, Șuluțiu, Ioan Buteanu ș.a. Tinerii, în frunte cu Avram Iancu, și-au dat seama că ungurii îi amăgesc, s-au retras la Blaj și apoi spre munții Apuseni, unde, cutreierând satele, au mobilizat oamenii întru apărarea demnității românești și a „ștergerii iobăgiei". În cele două adunări de la Blaj, Avram Iancu înconjurat de două mii de români, le spunea acestora: „Românii NU vor cerși libertatea de la unguri, ei sunt destul de tari ca să și-o stoarcă prin luptă". Avram Iancu îi îndemna la luptă pe românii transilvăneni, spunându-le. „VOI SUNTEȚI POPORUL". Pleacă la Viena în anul 1850, pentru a cere drepturi pentru românii transilvăneni, dar s-a ales numai cu promisiuni. A refuzat medaliile împăratului Austriei și, chiar mai mult, nu l-a așteptat pe Muntele Găina pe Împăratul Franz Josef, ceea ce a atras ura austriecilor împotriva lui Avram Iancu. În 17 august 1852 a fost arestat de trupele imperiale și trimis la Alba Iulia sub escortă, unde a fost maltratat de un funcționar austriac mărunt. În ultimele două decenii ale vieții sale a suferit o boală psihică, umblând din sat în sat. Avram Iancu este considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, iar memoria lui cinstită, în mod deosebit, de români și îndeosebi de moți, între care trăiesc și azi urmașii foștilor iencieri al lui Iancu, de la 1848. În dimineața zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort, cu privirea încremenită spre cer, pe prispa brutăriei lui Ioan Stupină din Baia de Criș. Clopotele au bătut trei zile și trei nopți și comitetul de înmormântare l-a declarat „EROU AL NAȚIUNII". Înmormântarea a avut loc sub gorunul lui Horea din curtea bisericii din Țebea. În 1992, Banca Națională a României a emis o bancnotă cu valoare nominală de 5.000 de lei (ron), pe aversul căreia a fost reprezentat portretul lui Avram Iancu. La „Mănăstirea de pe Dealul Comoarei" din Sărmașu, în semn de prețuire, i s-a ridicat un bust executat de renumitul sculptor Astaluș Ioan.

P.S. „Să nu se laude cel înțelept cu înțelepciunea sa, să nu se laude cel puternic cu puterea sa, nici cel bogat să nu se laude cu bogăția sa" (Ieremia 9, 23).

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

 

Lasă un comentariu