Oameni buni, țineți minte și luați aminte!

Fie că e vară sau toamnă, iarnă sau primăvară, fiecare anotimp în parte, din cele patru câte sunt într-un întreg an calendaristic, românul mereu primește măcar câte o tristă lecție de învățătură și de bună-purtare cu natura. Iar noi dovedim că nu le înțelegem nici sensul și nici avertismentul de ținut minte și de luat aminte! Pentru că astfel de lecții le pricepem greu și le uităm repede. Inclusiv numărul codurilor meteorologice și culorile lor alarmante. Pentru că atunci când se apropie iarna, în zadar ne avertizează să nu uităm cumva că vin înzăpezirile viscolite; primăvara, că vor năpădi peste noi și peste toate dezghețurile timpurii, urmate de înghețurile și brumele târzii; că vara poate fi nu numai un anotimp secetos și canicular, dar și presărat cu repetate ploi torențiale, viituri, furtuni, grindini și inundații păguboase; iar toamna, atunci când cucuruzele prind a se coace în câmpurile satelor, iar strugurii se îndulcesc la soare pe dealurile podgoriilor, în zadar lecturăm codurile de avertizare că vin brumele și înghețurile timpurii, în vreme ce pe pârtiile din munții Făgăraș și Bucegi, politicienii, guvernanții și patronii-bogătași de firme comerciale se dau la vale cu schiurile, nepăsându-le că oile-leuze, ninse și înfrigurate, de abia pot coborî în șesuri pentru a ierna și făta mieii vestitori ai viitoarei primăveri și ai sărbătorilor de Paști. Greu de cap și ușor la minte, românul nostru uită repede necazurile. Ca urmare, nu face mai nimic ca să prevină răul din rădăcini. Ba mai mult, îl amplifică prin jefuirea pădurilor și poluarea albiilor râurilor și pâraielor, iar potopurile, seismele și incendiile, când năvălesc peste el, îi găsește casa și gospodăria neasigurate. Ca urmare, voit ne prefacem că am uitat adevărul adevărat al menirii omului credincios și muncitor: neîncetata sa strădanie de a face bine lui și semenilor săi! În același context, așezăm și următoarele gânduri scrise de preotul-profesor teolog sibian, Constantin Necula: „În Hristos, binele nu are sfârșit, căci mila Lui este fără de sfârșit și ține făptuirea de bine. Vindecă bolnavii și înmulțește hrana, adapă cu ploi pământul și-apoi îl zvântă cu liniștea soarelui, înflorește roadele și limpezește izvoarele. Nu, nu ținem partea lui Dumnezeu când scriem aceasta, ci partea adevărului, partea milei Lui pentru dreptatea noastră"; • El, țăranul-țăran român adevărat, neconvertit la minciună, la necredință, necinste, nemuncă și nerușine își cultivă pământul și își rânduiește casa și gospodăria în așa fel încât știe să „interpreteze" mai multe roluri, cum ar fi: de plugar la aratul și cultivatul pământului; crescător de animale și tehnician veterinar; pomicultor și floricultor; viticultor și culegător de plante medicinale; meteorolog, dulgher, zidar, fierar, jucăuș în hora satului și cântăreț în strana bisericii din sat; cumpărător și cititor de cărți tipărite pe hârtie; iar la vremea potrivită și vremurile nimerite devine mire sau mireasă, părinte și bunic - educator al propriilor săi copii, nepoți și strănepoți; dar și sprijinitor și sfătuitor al celor care duc lipsă de sfaturi bune de creștere și descreștere în viață. Numai că tot mai puțini oameni știu să fie adevărați țărani-plugari. Iar dacă trăiești mult și în sănătate, în cinste și în dreptate, n-ai timp nici să te plictisești și nici să îmbătrânești la corp, la minte și la suflet. Auzisem din gura bătrânului oier Mitu Ștef al Ciobanului, din Gura Râului, sat al Mărginimii Sibiului, că, chiar și mintea-i după vârsta înțelepciunii și a bunătății sufletului! Ca urmare, trebuie să ai până și știința de a mirosi petalele trandafirilor din curtea casei tale, dar și iarba fânului de curând cosit!; • Într-unul dintre melodioasele sale cântece doinite, bănățeanul Tiberiu Ceia (16 iulie 1940, Timișoara) ne spune, cu mândrie patriotică: „Doină, Dor și Omenie / Trei cuvine românești din vecie…" • Știați, sau nu, dar eu vă spun cum că, cântatul timpuriu al cucului prevestește sosirea Primăverii, iar cel întârziat anticipează apropiata venire a verii? • Ion, zgârcitul satului, stă de vorbă cu vecinul său, Vasile, în pridvorul casei sale, cinstindu-l cu un pahar de vin. La plecare, Vasile îi spune: „No, acum, mă Ioane, dacă mă întreabă careva cum o fost al doilea pahar de vin, io ce io-i spune?!" • În replică la cântecul doinit „Îmbătrânesc și-mi pare rău", a intrat în actualitatea vorbirii românului necăjit și trist, precum o mănăstire de maici părăsită, următorul vers: „Înnebunesc și nu-mi pare rău." Și nu-i de mirare atâta vreme cât hoții-hoți și mișeii-mișei doar vorbesc românește! În rest, nefiind decât niște străini de țară și de neam. Însă extrem de răutăcioși, de ipocriți și de enervant de obraznici. Astfel că, după atâtea nefăcute ca lumea în țara asta, stai și te întrebi: ce-i de făcut?; • Apropo de nediplomatele și păguboasele relații economice, militare și de hotărnicie (marină, fluvială, terestră și aeriană) între România și Federația Rusă. Sau invers: Între Federația Rusă și România! O vorbă înțeleaptă spune că e cel mai nimerit lucru să te ai cu vecinul de aproape mai bine decât cu fratele de departe!; • Vremelnicul ministru de externe de tristă amintire și consilier-prezidențial, inconsecventul și arogantul filozof-eseist Andrei Pleșu, a „inventat" un posibil răspuns la o dilemă veche de când lumea. Astfel că la întrebarea: „Ce este și ce poate fi intelectualul?", domnia-sa răspunzând: „E un biet om căzut pe gânduri. Păscut de gânduri. Confiscat de întrebarea insolubilă cu privire la sensul lucrurilor"; • Cunosc un sat din câmpia mureșeană cu oameni într-atât de răi din născare încât până și câinilor fără stăpâni le este frică să umble noaptea pe ulițele lui întunecoase! În schimb, umblă fără teamă, prin curțile, șurile, grajdurile și pivnițele sătenilor, hoți pofticioși de carne de găină, de făinuri de pâine, mămăligă și prăjituri, dar și de țuici și vinuri. Iar de-i rogi să vină la lucru, cu ziua, la săpatul cucuruzului sau la cositul ierburilor și la făcutul fânului, îți râd în nas! Ca urmare, n-ar veni nici pentru 100 de lei, plus trei mese, țigări, cafea și băutură! Iar polițistul-șef și adjunctul său, nu le are nici grija și nici habarul. Porunca lor fiind una singură: „Prindeți hoțul și aduceți-l la Postul Comunal"!; • O zicere înțeleaptă a lui Thomas Mann (1875-1955), romancier german, unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1929: „Timpul liniștește și lămurește. Nicio stare sufletească nu poate rămâne neschimbată de-a lungul timpului"; • Cele patru operațiuni aritmetice cu aplicații în căsnicie: Adunarea de probleme, Scăderea de libertăți, Înmulțirea de responsabilități și Împărțirea de bunuri. De unde și mai vechea realitate care spune că numai în căsnicie se întâmplă să dormi în pat cu dușmanul. • Ce frumos și folositor este atunci când, fiind sârguincioși, inteligenți și talentați, elevii și studenții devin învățăcei. • Un gând al dramaturgului grec Menandru (343-291 î.Hr.): „Și printre buruieni se găsește o floare frumoasă. Și la oameni simpli, o vorbă înțeleaptă". Un alt mare gânditor elen, filosoful-matematician Pitagora (580-495 î.Hr.) ne-a lăsat moștenire următorul gând scris: „Preoții spun că zeii au regretat repede că l-au creat pe om, iar omul a regretat că i-a creat pe zei"; • Împovărată de ani și de gânduri, bătrâna învățătoare a satului îl întreabă pe fostul său elev, devenit un reputat medic și profesor universitar: „Doctore, ce leac aveți pentru ridurile obrajilor mei îmbătrâniți de muncă și de ani?", la care cel întrebat răspunde: „Stimată doamnă învățătoare, aveți cel mai mare respect din partea mea și a colegilor mei de școală!"; • Pe ușa zăvorâtă a unei cabane turistice, vremelnic părăsită de stăpânii ei, așezată la răscruci de drumuri de munte pe valea Gurghiului și a Lăpușnei, un trecător anonim a scris cu carioca: „Cabană mincinoasă, cu mâncăruri dubioase!"; • Încercând ceea ce nu era de încercat, unii copii-școlari învață ceea ce n-ar trebui să știe. Adică, prostii; • Ne aflăm în acel anotimp al verii când berzele albe, din marea colonie a satului mureșean Dumbrăvioara - Reghin, își învață puii să își caute singuri hrana și să zboare până în îndepărtatele țări calde ale Asiei și Africii.

Lasă un comentariu