Tricolorele s-au clasat pe locul doi la Balaton Cup

Distribuie pe:

Reprezentativa feminină de fotbal a României a pierdut finala Balaton Cup, duminică, 29 iulie, după ce a fost învinsă cu 3-0 de selecționata similară a Serbiei. Din cadrul lotului convocat au lipsit majoritatea stranierelor, care au rămas la echipele de club pentru perioada de pregătire. Astfel, tricolorele s-au clasat pe locul doi în cadrul competiției găzduite de Ungaria. Meciul cu Serbia a marcat și debutul Adelei Iosif în cadrul naționalei de senioare, care a intrat în minutul 76 în locul Brigittei Goder. Cristina Carp, marcatoare a două goluri în partida cu Ungaria, a fost declarată golgheterul turneului. Tricolorele au învins cu 4-1 țara gazdă, Ungaria, în primul meci, disputat vineri, 27 iulie. Din lot a făcut parte și fundașul Kinga Barabási de la Ladies Târgu-Mureș.

Lasă un comentariu