Doar o fărâmă de istorie pentru fuduli (Din grupajul „Centenarul Marii Uniri")

Cum liderii fuduli ai minorității maghiare, de cetățenie română, inclusiv contemporanul Attila de la Budapesta, au rămas corigenți la istorie sau, alergând cu carnea crudă sub șaua cailor, nu au avut timp să învețe alfabetul, președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop susține de curând „o magistrală lecție de istorie ungurilor, care nu au încetat (și probabil n-o vor face niciodată) să viseze la autonomie în cadrul statului român".

Finalul din preambulul meu l-am pus între ghilimele, căci aparține unui prestigios cotidian bucureștean. Titlul (cu litere de se văd și din avion, fără binoclu) e neașteptat de dur și, deopotrivă, de plastic: „Ioan-Aurel Pop dă de pământ cu ungurii în chestiunea autonomiei teritoriale".

Cum nu peste tot ajunge publicația respectivă, beneficiez de spațiul pe care mi-l acordă cotidianul bistrițean, „Răsunetul", pentru a face un conspect din această fulminantă replică la adresa mârâitorilor lideri maghiari, cetățeni ai României.

Se înțelege de la sine, că marele nostru cărturar își bazează contraargumentele pe documente, reale, nu doar bănuite parșiv de către plângăreții cu pricina. Mârâiala „amicilor" sună așa: „în societatea maghiară din Transilvania (e tendențioasă chiar această sintagmă - n.n.) există încă resurse pentru progresul cultural și economic, dacă vom reuși să creăm cadrul politic, juridic și administrativ al drepturilor noastre fundamentale: sistemul de drept comun pentru formele de autonomie ale comunității".

Două aspecte de remarcat: În finalul poliloghiei nu se mai face referire la… „societate", ci (devenind modești, autorii zicerii?) o numesc „comunitate". Fie, care e aceea? Se referă la spațiul celor două județe: Harghita, Covasna, cele mai de jos situate (la nivelul țării), sub aspect economico - social - cultural. Acesta e motivul pentru care liderii maghiari (la începutul acestui an) pretind, nici mai mult, nici mai puțin, decât autonomia teritorială în cadrul statului român. Auziți ce zgomot face otreapa sfâșiată?...

Păi, „kedves", mâncați de „tudatlansag nedves", Hotărârea de Unire a Transilvaniei cu Regatul Român, la 1 Decembrie 1918, are nouă articole, dintre care, într-unul, se concretizează principiile alcătuitoare de stat: libertatea națională a „popoarelor conlocuitoare"; libertatea confesională a tuturor cultelor din stat; libertatea presei, libertatea de asociere, de întrunire și de gândire etc.

Or, ce înțelegeau înfăptuitorii Unirii prin „deplin libertate națională": dreptul „popoarelor conlocuitoare" de a se instrui, administra și judeca în limba proprie, de a fi reprezentate în guvernarea țării.

Nicăieri în textul rezoluției - accentuează istoricul Ioan-Aurel Pop - nu se face vreo referire la autonomia vreunei părți din Transilvania după criterii etnice. Pe de altă parte, remarcă Domnia Sa: „Maghiarii, în postura lor de comunitate globală, nu au recunoscut niciodată Unirea Transilvaniei cu România, în chip explicit, fără echivoc, așa cum au făcut-o sașii, șvabii, ucrainienii, romii etc.

Concluzia: „În acest caz, liderii comunității ungare care au agreat și agreează această poziție, se situează nu doar în afara legilor românești, ci și în afara celor internaționale". Încât, trebuie reținut de către toată lumea: Rezoluția Adunării de la Alba Iulia „nu prevede nicăieri autonomie pentru minoritățile etnice din Ardeal."

Iar corigentul de la Budapesta (Orban și mai cum?) să afle că taman străbunicii lui au desființat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, „autonomiile istorice". Ce ignoranță igrasioasă și fudulă, pe un suculent (dar urât mirositor) fond de șovinism!

P.S. Conducătorul unei formații de dans croat, din Caraș-Severin, declară în zilele acestea, într-un interviu: „Suntem români întâi de toate, și apoi minoritari". Ce părere au de asta buiecii din Harghita, Covasna?

Lasă un comentariu