FESTIVALUL TUBEROZELOR

Probabil că una dintre cele mai atractive metode de a promova o zonă este aceea de a organiza un festival. Vara, România abundă în festivaluri, unele devenite deja celebre, altele străduindu-se să ocupe un loc în salba de evenimente menite să pună negreșit pe harta turistică a României amprente inconfundabile. Statistic vorbind, majoritatea festivalurilor au temă gastronomică. Cum altfel cu un pământ atât de binecuvântat? Festivalul usturoiului, Festivalul cartofului, Festivalul sarmalelor, sunt doar câteva dintre festivalurile care s-au născut și au crescut în Transilvania, devenind deja tradiționale și amplificându-se de la o perioadă la alta în interes din partea vizitatorilor.

Deși s-a născut anul trecut, doar în acest an am aflat și noi despre Festivalul tuberozelor. Cum e la o aruncătură de băț de Sighișoara (16 km), și cum s-a nimerit a fi primul weekend din august, exact perioada în care are loc festivalul, am hotărât că este o idee strașnică să ne petrecem sfârșitul de săptămână într-un tur al câmpurilor de tuberoze. Ne abatem de la drumul spre Mediaș și, imediat ce traversăm calea ferată, observăm un panou simplu care ne anunță că am intrat pe Tărâmul tuberozelor. În drumul nostru, din loc în loc, câte un mic indicator cu inscripția „Spre eveniment" ne sugerează că organizatorii și-au luat rolul foarte în serios. Turnul bătrânei Biserici evanghelice, gazda evenimentului, se zărește din depărtare, ca un străjer al unei lumi în care poți pătrunde doar dacă ești curat la suflet. În spatele bisericii, un câmp proaspăt cosit servește de parcare. Copii purtând tricouri verzi cu inscripția evenimentului se grăbesc să ia în primire mașinile sosite și să le semnalizeze locurile libere din parcare. „Lasă-mi-o mie pe asta, tu o iei pe următoarea!".

Urcăm un deal mic, trecem de o scenă amenajată pentru spectacolele muzicale, pătrundem pe poarta bisericii. O tânără în costum popular ne întinde surâzătoare o tavă cu pâine și caș, căci de acum am devenit oaspeți ai Tărâmului tuberozelor. Ne cad ochii pe un banner suspendat deasupra unei tarabe de lemn, purtând inscripția „Centru de informare". Zâmbim și ne apropiem de masă. Găsești programul evenimentului, o hartă a obiectivelor zonei și multă, multă disponibilitate de îndrumare. Ne înscriem pe lista pentru un tur al câmpurilor de tuberoze și ni se leagă la încheietură o ață roșie. Să nu ne fie de deochi! Până vine ghidul nostru, ne învârtim printre tarabele cu produse tradiționale. Se vede cu cât sârg s-au pregătit oamenii pentru festivalul lor. Lichiu (plăcintă) cu varză, cu brânză, cu ceapă, scoverzi (gogoși împletite), prăjituri cu mere, pere, prune, căpșuni, siropuri, gemuri, vinuri, fac concurență obiectelor hand-made, tablourilor, lumânărilor parfumate și obiectelor de olărit. Peste toate, domnește regina: tuberoza.

Un om culegând tuberoze este un spectacol în sine. Apucă tulpina imediat sub floare și smulge. Trupul fraged pocnește ușor și apoi părăsește pământul. Povestea florilor e simplă: un bulb, multă apă și trei ani de îngrijire până ajunge să se înalțe ușor peste un metru. Trăirile din preajma ei sunt mai complicate și mai greu de descris. Cineva spunea „floarea aceasta ori nu-ți place de la început, ori te subjugă". Eu zic că nu are cum să nu îți placă.

Cu brațele încărcate de flori părăsim gospodăria îngrijită și ne întoarcem în curtea bisericii. Copiii doresc să participe la atelierul de pictură pe sticlă. Din păcate, părintele, cel care trebuie să conducă activitatea, încă nu s-a întors de la un botez. Ne așezăm pe iarbă și închidem ochii. Parfumul de țară, de floare și de simplitate ne face să înțelegem cât de complicat e cotidianul nostru și cât de mult farmec au aceste evadări din el.

Lasă un comentariu