Tabăra de minihandbal de la Târgu-Mureș, la final

Distribuie pe:

Peste 300 de copii de la 10 cluburi din țară au participat, între 1 și 5 august, la a șaptea ediție a taberei de minihandbal de la Târgu-Mureș, organizată de SportLife România și Clubul Sportiv Play Mureș, în colaborare cu Primăria municipiului Târgu-Mureș și cu sprijinul firmelor Herlitz România și Erima România, Restaurantului Triumf, Școlii Gimnaziale „Serafim Duicu" și al Universității Sapientia din Târgu-Mureș. Timp de 4 zile, copiii de la Pitic Ploiești, Infinit Târgu Jiu, Arena Târgu-Mureș, Voioșii Handbaliști Tulcea, Active 7-LPS Târgu-Mureș, Academia Junior Ploiești, Pegasus Târgu-Mureș, United Galați, Junior BB Buzău și Play Mureș au disputat meciuri de handbal în sală (la categoriile juniori V și juniori IV, fete și băieți), au participat la ateliere specifice în incinta Complexului Weekend, au vizitat Grădina Zoologică, dar au avut parte și de experiențe inedite: un superb foc de tabără și un original concurs de exatlon alături de arhicunoscuta Diana „Prințesa Războinică" Belbiță. La final, toți copiii au fost premiați cu rechizite școlare, tricouri de participare, medalii și diplome.

Lasă un comentariu