Dumitru Fărcaș, care a murit pe 7 august, la vârsta de 80 de ani, a fost „omul-taragot", unul dintre cei mai buni rapsozi români, al cărui talent nativ i-a fost dublat de studiu și a cărui carieră a avut câteva momente de răscruce.
Născut pe 12 mai 1938, în Maramureș, Dumitru Fărcaș a crescut într-o familie care iubea muzica: bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la clarinet, după cum povestea marele artist într-un interviu pentru ziarul faclia.ro. „În familia mea s-a cântat la un clarinet micuț, pe care tata l-a câștigat de la un țăran român, făcându-i o zi de plug cu caii. Neavând bani, acel om i-a dat clarinetul. Tata a murit în '46, de o stupidă pneumonie. Când am ajuns eu elev al Liceului de Muzică, mi-am cumpărat un magnetofon, un Tesla, și am întrebat bătrânii satului: Cum a fost tata? A fost un om prietenos? A fost un om bun? A iubit lumea? Și-mi povestea un bătrân extraordinar de frumos că tata cânta mult la culesul recoltei, după un pahar de must, petrecea cu prietenii. Și zicea bătrânul: «Dragă Mitruț, te-am auzit la radio și cânți foarte frumos, d-apoi nu cânți ca tată-tău, că tată-tău, după ce scotea clarineta din gură, apoi clarineta aia mai sună o jumătate de ceas!»", povestea Dumitru Fărcaș, în 2011.
Cariera de succes a fost clădită cu talent și muncă, dar și cu ajutorul familiei și a unor dascăli. Mama i-a cumpărat un fluieraș, iar mai târziu a fost descoperit de Mihai Guttman, fostul director al Liceului de Muzică din Cluj. Acesta bătătorea toate cărările din satele ardelene în căutarea de elevi talentați. Mai întâi l-au pus la flaut, apoi la contrabas. S-a rugat de profesorul de oboi să-l ia la el, iar în 1962 a reprezentat Maramureșul la un festival de la Helsinki.
Totul a început cu un fluieraș primit de la mama
„Mama mi-a cumpărat un fluieraș și cu acel fluieraș am participat la toate festivalurile interșcolare, raionale, regionale - cum era atunci - și am luat o mulțime de premii. Șansa mea a fost șansa copilului de la sat: am avut un învățător pe nume Lupar Gheorghe, un om absolut destoinic, cum erau adevărații noștri dascăli de altădată, care te studia de mic și știa: ăsta-i bun de croitor, ăsta-i bun de tâmplar, ăsta-i bun de muzicant, ăsta-i bun de dansator. Directorul Liceului de Muzică, dl Mihai Guttman, a luat contact cu învățătorul din sat și ne-a chemat într-o zi la școală să dăm probe de aptitudini. În urma acestor probe am fost ales să vin toamna să dau examen la Liceul de Muzică din Cluj. Am intrat la Liceul de Muzică în 1956, iar în '60, când am absolvit, copil sărac fiind, m-am întors acasă și am intrat ca solist în Ansamblul de cântece și dansuri «Maramureșul» din Baia Mare", își amintea rapsodul. Acolo l-au dorit, dar în postura de taragotist, pentru că postul de oboist era ocupat. A trebuit să se recalifice rapid: „M-am pus la punct într-o săptămână cu noul instrument. M-a întrebat directorul dacă știu să cânt la taragot, iar eu am răspuns că da, știu. Când am văzut însă instrumentul, i-am spus directorului că nu-i bun și că trebuie să-l repar, iar după o săptămână am să vin să dau probă. Am exersat zi și noapte timp de o săptămână, iar la momentul cuvenit m-am prezentat la director și am cântat la taragot două piese foarte frumoase." Dumitru Fărcaș nu doar că a primit postul, ci și un premiu de 5.000 de lei, pe care l-a cheltuit ducându-și prietenii la restaurantul Berlin din București, unde le-a dat friptură și bere.
„Testamentul" Mariei Tănase
La 24 de ani, Dumitru Fărcaș a fost remarcat de Maria Tănase după ce a câștigat un concurs la București în care a avut mari rivali, între care Gheorghe Zamfir, regretatul Ion Drăgoi, Toni Iordache, Ilie Udilă, Marcel Budală, Dumitru Zamfira. „Maria Tănase a venit la mine, m-a pupat pe obraji și m-a întrebat de unde sunt. I-am spus că vin din Maramureș. Ea a iubit foarte mult Maramureșul. Îmi spunea, în scrisoarea pe care mi-a trimis-o: «Ajunsă de câteva zile în București,
mi-am învins ocupațiunile multiple pe care le am (…) și-ntr-o liniște relativă măcar să pot formula pe hârtie ceea ce doresc de la dumneata. Vezi mata, drăguță, n-am prea scris multe în viața mea, și mai cu seamă scrisori, dar scrisori ca aceasta, în care toată respirația mea de artist să-și caute locul nu am scris nicio dată. Vezi, Fărcășel, să nu te umfli, că-ți cade nasul și te faci urât și gata cu admiratorii talentului matale! Nu vreau să te necăjesc, dar vezi, dumneata, Fărcaș, ești un mare artist, dar atât de tânăr față de mine, că nu-mi dau seama dacă, Doamne ferește, nu faci și dumneata parte dintre acei care înainte să înceapă să umble, își iau boii lui Dumnezeu în cap. Mi-ai povestit că muncești mult și am dedus că ești ambițios (…). Ești ambițios ca să parvii sau ești ambițios ca să rămâi artist?» Scrisoarea aceea e absolut teribilă! Un adevărat testament care mi-a călăuzit pașii", povestea regretatul muzician. „Aveam un complex de inferioritate față de colegii mei care erau la Conservator, gândindu-mă că oi fi eu mare artist, dar cu puțină școală, iar arta fără cultură nu se poate face". După terminarea studiilor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima", în 1967 s-a stabilit în Cluj-Napoca. „Studiile superioare m-au ajutat în carieră", spunea el. În paralel s-a ocupat de taraful de la Casa de Cultură a Studenților. În scurtă vreme avea să devină prima trupă studențească de folclor din Transilvania. Cu ea a cutreierat lumea în lung și-n lat. Din Australia până în Canada, din Argentina până în Coreea de Nord. Din anul 1970 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Muzicieni din Elveția „SUISSA". În anii 1977 și 1999, artistul a primit din partea Institutului Smithsonian Washington DC, SUA, diplome de onoare. De-a lungul carierei sale i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al orașelor Phenian (Coreea de Nord), Cluj-Napoca, București, Reșița și Baia Mare. Celebrul taragotist a împlinit 80 de ani în luna mai a acestui an, ocazie cu care a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Serviciul Credincios" în grad de cavaler. Tot Dumitru Fărcaș este omul care a dat cel mai cunoscut generic de pe vremea lui Ceaușescu, pentru celebra emisiune „Tezaur Folcloric", realizată la TVR de regretata Marioara Murărescu.
America lui Dumitru Fărcaș a fost pe strada Pavlov 35. „Nu știu prin ce miracol a ajuns România să stăpânească cel mai bogat folclor din lume, fără nicio exagerare! Suntem, așadar, o țară bogată și din acest punct de vedere; doar că, aș spune, prea puțin ținem la această avuție națională", spunea în timpul vieții Fărcaș, care mărturisea și că în afară de muzică a fost îndrăgostit de viață, de familie și a simțit o dragoste nemărginită de țară. „Sunt, cred, printre puținii români care au făcut întregirea familiei aducând din America, nu ducând în America. Eu mi-am luat nevastă care a stat 13 ani în Statele Unite ale Americii, cetățean american de origine română. I-am spus: «Domnișoară, America mea este pe strada Pavlov 35, acolo, lângă Chios, și este și un lac acolo. Acolo e America. Te rog foarte mult, fă bine și vino și vezi-o, iar dacă o să-ți placă, rămâi». Și așa s-a întâmplat. A venit, i-a plăcut și a rămas aici. Am admirat țări frumoase ca Elveția, Germania; mi-au plăcut, dar ca să trăiesc acolo, nu. Lumea aceea nu-i lumea noastră, nu-i lumea mea. Știu că oriunde mă duc, aici e al meu tot. Ori în ce grădină intru, ori în ce biserică intru, tot e al meu. Aici e ființa mea, aici e neamul meu, aici mă simt acasă. Dacă ești într-o altă lume, unde nimic nu e al tău, atunci nici tu nu mai ești al tău!"
(sursa - adevarul.ro)
