RELIGIOZITATE ȘI CUNOAȘTERE (Cu referință la satul românesc tradițional) (I)

Distribuie pe:

Propun, stimați cititori, ca în perioada de vacanță, să ieșim din tumultul amenințător al vieții cotidiende, care a atins paroxismul prin ură și încrâncenare, desmințând adevărata credință, și să ne îndreptăm atenția spre lucruri mai plăcute sufletului decât minții, și anume spre religie și religiozitate, nu în ultimă instanță, spre Dumnezeu. În acest scop voi înceca să prezint unele conexiuni dintre variabilele implicate în fenomenul religios, mai ales din mediul rural și cunoaștere, cu atât mai mult cu cât satul mai păstrează și mai conservă încă aceste valori religioase, în mod deosebit cele circumscrise credinței religioase creștine și în mod special ale ortodoxismului, România fiind o țară laică ortodoxă. Totodată, prin acest demers analitic întreprins, urmând un anumit algoritm legat de conexiunea dintre religiozitate și cunoașterea lui Dumnezeu Treime, și fenomenului religios în general, voi evidenția rolul experienței religioase și a practicilor ritualice, comune acestor credincioși creștini, la care au acces și participă de la o vârstă foarte fragedă, înainte de a conștientiza aspectul fenomenologic al religiei, pe care din păcate nu-l înțeleg nici unii dintre adulți. Putem spune că, în mod inconștient, chiar de la naștere, când printr-un asemenea sentiment al filiației materne și al iubirii, ca sentimente ce mențin viața pe pământ, prin intermediul cordonului ombilical, sunt transmiși primii germeni ai instinctului religios, asemenea scânteii divine, care sub raport genetic a intrat în ADN-ul uman, cu care am fost înzestați la naștere de Creator, în scopul atingerii scopului final al creației noastre și a așa-numitului Program Antropic divin, pentru care, în scopul mântuirii și îndumnezeirii omului, s-a construit întregul univers cunoscut și necunoscut.

Dacă insistăm mai mult asupra rolului familiei și în special al mamelor și bunicilor în educația religioasă și a propensiunii spre cunoașterea lui Dumnezeu, vom putea observa că din cele mai îndepărtate timpuri familia s-a constituit într-o resursă - izvor în acest demers sacru al formării și modelării spirituale al noilor născuți. Astfel, primul pas (rog a se evita analogia cu algoritmizarea prezidențială) este marcat de Sfânta Taină a Botezului, când noul venit în această lume este încreștinat, aparținând unui statut religios comun cu cel al părinților și a comunității religioase aparținătoare. Desigur, în mod inconștient pentru unii, nu însă și pentru cei care se botează sau mai corect spus, se „rebotează" la o vârstă matură, când își asumă responsabilitatea față de opțiunea aleasă, separându-se de credința părinților, în favoarea celor care i-a manipulat în diverse scopuri, mai puțin „ortodoxe", disociate de cele ale cultului aparținător părinților și celor aproiați până la reconvertirea religioasă a acestora pe fondul acestor acțiuni de prozelitism anticreștin, și mai ales antiortodox, agresiv, de care unii aderenți nu sunt suficient de conștienți, intrând în aceste jocuri cu miză ce depășește sfera religiei și religiozității, devenind mai mult mijloace ce fac jocul unor interese anticreștine.

Ținând seama de acest algoritm al religiozității, coroborat cu sub identitatea de vârstă, voi menționa că modul propriu-zis al educației religioase începe atunci când învățăm în mod mecanic, uneori și conștient, unele rugăciuni de „inițiere" în domeniul vieții religioase, când încă nu puteam decripta mesajul religios transmis, urmărind mai mult efectele acesteia (o notă mai bună, trecerea unui examen etc., sfera cererilor diversificându-se odată cu diversificarea trebuințelor, din păcate preponderent materiale și individuale. Mă refer cu precădere la cunoscuta Rugăciune Domnească Tatăl Nostru, considerată printre altele ca o principală rugăciune de cerere (eu am numit-o în cartea „Creștinismul între imanență și transcendență" ca a fi un „imn al creștinismului" - imn de slavă, după cum mai este numită această rugăciune, superioară Crezului, conceput de oameni și nu de Fiul lui Dumnezeu, chiar dacă Duhul Sfânt i-a influiențat în elaborarea Crezului), conținând în structura sa nu mai puțin de șapte asemenea cereri, structurate în două părți. Prima parte cuprinde primele trei cereri ce depășesc dimensiunea imanentă și materială, constând în următoarele cerințe de ordin transcendent și spiritual: „Sfințească Numele Tău"; „Vie Împărăția Ta"; „Facă-se voia Ta". În cea de-a doua parte sunt vizate cereri de ordin imanent, unele cu caracter exclusiv material, cum ar fi cererea a patra, cea care viza asigurarea cu hrana zilnică - „Pâinea noastră cea spre ființă (de toate zilele) dă-ne-o nouă astăzi"; cererea a cincia: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșelile greșiților noștri"; cererea a șasea (cea mai controversată și paradoxală cerere): „Și nu ne duce pe noi în ispită"; a șaptea și ultima cerere: „Ci ne izbăvește (scapă) de cel viclean (rău)". Conotații cu caracter semantic și hermeneutic - interpretativ pe care copii și nici mulți dintre adulți nu le înțeleg pe deplin, recurgând la reproducerea mimetică a rugăciunii, prevalând mai mult cereririle de ordin imediat și imanent, fără să realizeze prin rugăciune o asemenea punte de legătură între cer și pământ, imanență și transcendență, demonstrate științific prin așa-numitul Pod Einstein-Rosen, asociat cu „Pomul vieții" din Vechiul Testament, expresia cea mai concludentă în acest sens fiind „Precum în cer așa și pe pământ", prin care este evidențiată asemănarea dintre aceste două microuniversuri, denumite de oamenii de știință multivers.

Desigur, la acea vârstă nu putem înțelege asemenea interpretări de ordin teologic - metafizic, și cu atât mai puțin științific, de aceea se va recurge la rugăciuni mai accesibile vârstei, una dintrea acestea fiind rugăciunea Îngerelul. Toți dispunem de o asemenea experiență, reverberând în suflet și în minte versurile din această rugăciune la care aveam acces încă din fragedă pruncie.

 

Lasă un comentariu