La Târgu-Mureș, Competiție internațională de arte marțiale pentru persoane cu dizabilități

Distribuie pe:

Duminică, 12 august, la Târgu-Mureș, începând cu ora 13, la sala de karate din Complexul Sportiv „Prodcomplex", se va desfășura Competiția Internațională de arte marțiale pentru persoane cu dizabilități „Romanian Open". Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Tiger Budo, Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN, în colaborare cu I-Karate Global (Inclusive Karate Federation, IFK) reprezentat de Eric Bortels 6 DAN.

La nivel internațional, dezvoltarea incluziunii persoanelor cu dizabilități prin sport a cunoscut un tot mai mare interes. Date fiind rezultatele obținute, Concursul se adresează persoanelor cu dizabilități (fizice și/sau intelectuale) care practică un stil de artă marțială pentru probele de kata si kumite individual, kata și kumite pereche și kata echipă sau cu arme. Reprezentanții I-Karate Global consideră că „prin principiile karate-ului promovăm integrarea copiilor, a tinerilor și a adulților cu nevoi speciale, nu numai în artele marțiale, ci, mai ales, în viața de zi cu zi. Acest lucru îi ajută să își construiască încrederea în sine și respectul de sine, oferindu-le, totodată, ocazia de a uimi lumea din jurul lor cu abilitățile și punctele forte".

„Au răspuns invitației noastre sportivi din Belgia, Ungaria, Slovacia și, bineînțeles, România. Suntem foarte entuziasmați în legătură cu această competiție și ne-am dori să vină cât mai multe persoane, mai ales cu dizabilități, sau părinți care au copii cu dizabilități pentru a vedea că există șanse și activități sportive din ramura artelor marțiale destinate și lor. Trebuie să lucrăm cu ce avem deja și să ne îmbunătățim calitatea vieții așa cum putem fiecare", spunea Sensei Traian Dumbrăvean.

Cei interesați pot urmări evenimentul duminică, 12 august, de la ora 13, la sala de karate din Complexul Sportiv „Prodcomplex".

Intrarea este gratuită!

Lasă un comentariu