LEGEA PUMNULUI LA CRĂCIUNEȘTI

Distribuie pe:

Acolo unde logica și argumentele sunt depășite într-o situație conflictuală, își face loc „legea pumnului". De vreme ce legislativul nostru nu a votat o astfel de lege, înseamnă că, de fapt, ea nu există. Totuși, este frecvent uzitată forța pumnului de cei care vor să se impună într-o răfuială personală. Dar să nu uităm proverbul „După faptă și răsplată". Deocamdată, legislația românească interzice și pedepsește, pe lângă multe altele, agresiunea fizică.

În aceste zile ne-a vizitat un cetățean din Crăciunești. A lăsat o bună impresie în redacție, dar nu asta i-a fost intenția, ci de a ne relata ziua de coșmar pe care a trăit-o de curând împreună cu familia sa. În timpul relatării sale a și lăcrimat în câteva rânduri. Rugămintea domniei sale a fost de a publica un articol la ziar despre tragedia pe care a trăit-o, pentru a fi un exemplu, care să nu se mai repete. Este un cetățean care locuiește în comuna Crăciunești, împreună cu familia sa. Din relatările sale, locuința este proprietatea sa personală. Se numește Iancu Matei. Este un bărbat între două vârste și e președintele unei asociații de întreprinzători particulari.

ZIUA DE COȘMAR

Iancu Matei ne relatează că în după-amiaza zilei de 29 iulie a.c. se afla acasă împreună cu familia. După ora 17, a dat buzna în casa lui un grup de consăteni: Matei Burcsa Rupi, fratele său, Matei Beni și cumnatul lor, Gabor Ștefan zis Landra, însoțiți și de consoartele lor. Nu aveau permisiunea de a pătrunde în casă, nu au fost invitați, dar au năvălit în locuință. Nu pentru a le da binețe. După o serie de amenințări, insulte și înjurături, i-au luat la bătaie pe cei din casă, începând cu Iancu Matei. Soția lui, după ce a fost lovită cu pumnul în cap, a căzut leșinată pe podea. Pe băiatul său l-a imobilizat Gabor Ștefan, iar ceilalți doi bătăuși l-au lovit cu pumnii și picioarele, apoi au răsturnat căruciorul în care se afla nepoțelul lui Iancu Matei, în vârstă de numai 3 luni, iar pe soacra sa, Baranca Tereza, au izbit-o de tocul ușii, lovindu-se astfel la spate. Ne-a relatat Iancu Matei, în timpul acestor agresiuni, a apelat de câteva ori numărul de telefon de urgență 112, solicitând intervenția poliției, dar echipajul a sosit la fața locului abia după circa 30 de minute. Un coșmar trăit parcă rupt din scenariul unui film de groază, care a durat circa 15 minute.

CE AU VRUT, DE FAPT, AGRESORII?

Înainte de a părăsi locuința, agresorii l-au amenințat pe Iancu Matei că, în caz că nu vor părăsi acea locuință și nu vor pleca din comună, îi vor decapita, pe el, pe soția lui și pe cei doi fii ai săi. E mult prea grav. E intolerabil. Niște bătăuși năvălesc în casa omului, îl bat măr, apoi îi amenință familia cu moartea. Iancu Matei afirmă că niciodată nu i-a provocat pe agresori, nu i-a jignit și, practic, nu au niciun motiv de a avea o atitudine ostilă față de el și familia sa.

DUPĂ PLECAREA AGRESORILOR

Imediat după plecarea agresorilor și sosirea echipajului de poliție, Iancu Matei a depus o plângere la Poliția Crăciunești, apoi, împreună cu băiatul său, s-a dus la Spitalul Județean de Urgență, pentru îngrijiri medicale, iar în ziua următoare a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș.

ESTE O RECIDIVĂ

După cum ne-a relatat Iancu Matei, agresorii nu sunt la prima lor abatere, ci sunt recidiviști. În anul 2015, aceiași agresori i-au impus să le plătească o datorie în locul lor, în sumă de 10.000 euro, dar a refuzat. Agresorii au trecut de la agresiuni verbale la cele fizice, astfel că Iancu Matei a necesitat îngrijiri medicale pe o perioadă de 35-40 de zile. Cu toate că și la acea vreme a depus o plângere penală împotriva agresorilor, în timpul procesului a renunțat la plângere, fiindcă, altfel, agresorii ar fi fost condamnați și privați de libertate.

CE SPUN ACTELE MEDICALE

Conform certificatului medico-legal, din 29 ianuarie 2015, rezultă că Iancu Matei a fost agresat fizic în Târgu-Mureș, la 22 ianuarie 2015. În perioada 23-28 ianuarie 2015, a fost internat în Clinica de Neurochirurgie, cu diagnosticul: contuzie cerebrală hemoragică, și a necesitat îngrijire medicală pe o perioadă cuprinsă între 35-40 zile. De data aceasta, conform certificatului medico-legal, din data de 31 iulie a.c., s-a constatat că nu necesită îngrijiri medicale și nici internări pe seama lui Iancu Matei și a soției sale, Mândra-Ritta Matei.

PUNCT! SAU, PUNCT ȘI DE LA CAPĂT?

Conform afirmațiilor lui Iancu Matei, „În încercarea revenirii la normalitate, vă rog să publicați cele relatate, pe propria mea răspundere". Noi o facem, cu regretul că se petrec astfel de fapte antisociale, foarte grave. Agresorii au avut o atitudine condamnabilă și trebuie să răspundă în fața legii pentru faptele lor, fiindcă, o dată au fost iertați și li se pare că își pot permite orice, chiar și dincolo de limitele legii.

LOVITURA DE TEATRU

Remarcând coincidența numelor de familie, atât la agresori, cât și la cel agresat, l-am întrebat pe Iancu Matei dacă există între ei vreo legătură de rudenie. Ne-a confirmat că sunt în legătură de rudenie cu agresorii. Cum s-ar zice, „rufele murdare se spală în familie", dar în acest caz s-a depășit orice limită de înțelegere.

Lasă un comentariu