Până în prezent, în România au fost descoperite peste 12.000 de peșteri, dar speologii sunt convinși că potențialul țării noastre la acest capitol este cu mult mai mare. Faptul că aproximativ 4.500 de km pătrați din suprafața ei este acoperit de calcare, carsturi bogate și foarte multe peșteri, face ca țara noastră să ocupe locul 2 în Europa la capitolul țară cu cele mai multe peșteri. Turiștilor le plac peșterile, iar când în spatele lor se ascunde o poveste sau un set de calități tămăduitoare, poți fi sigur că vizitarea unui astfel de obiectiv asigură succesul unui concediu.
Traversând Transalpina și ajungând în cele din urmă în comuna gorjeană Baia de Fier, nu am putut să nu ne oprim și noi la Peștera Muierilor. În mijlocul pădurii am dat peste un șirag de scări. Unii dintre noi nu erau prea obișnuiți cu urcatul prin pădure, constatându-și subit devotamentul pentru liftul din blocul de acasă. Dacă n-ar fi fost acest impediment, posibil să fi ajuns să intrăm în peșteră de îndată ce am ajuns pe platforma de plecare. Așa, însă, poarta cu grilaj s-a închis chiar în fața noastră, iar în intervalul de așteptare am putut să studiem toate anunțurile afișate la intrare, aflând că este stabilit un program riguros, cu ore exacte în care se poate vizita cu ghid această peșteră. Am devenit nerăbdători, aflând că Peștera Muierii este lungă de 3.600 metri, fiind formată din 4 nivele. Abia după ce am intrat, am constatat că un singur nivel poate fi vizitat pe o porțiune de 573 de metri.
Povestea peșterii este asemănătoare cu povestea multor peșteri din România. Acesta era locul în care se ascundeau femeile și copiii atunci când bărbații plecau la război. Ceea ce o face specială în peisajul speologic românesc este nu numai faptul că este prima peșteră electrificată din România și cea mai vizitată, ci mai ales faptul că încăperile sale interioare, spectaculoase prin formațiunile calcaroase, stalactite, stalagmite și coloane, au efecte curative asupra unor boli. Se spune că pe acest tărâm magic se rezolvă problemele femeilor care nu pot avea copii și se întâmplă multe minuni. Copiii au fost foarte impresionați de craniul femeii din Paleolitic și de faptul că intri în peșteră pe o parte și ieși pe altă parte. Nu tot atât de încântați de ieșirea la mai mult de jumătate de kilometru de parcare au fost orășenii. În ajutorul lor a apărut, parcă invocat de gândurile obosite, un personaj foarte pitoresc. Un om cu o trăsurică trasă de un măgăruș, dispus să acopere distanța fără eforturi suplimentare. Deci, hopa, sus, în trăsurică! Nu pornește bine măgărușul și personajul nostru dă drumul unui aparat ciudat învăluit în sârme, scăldând șoseaua, pădurea și împrejurimile într-o muzică populară săltăreață. Ne privim cuprinși de cea mai molipsitoare bună-dispoziție, așteptându-ne parcă să danseze măgărușul în drum spre parcare.
Lăsăm în urma noastră Masivul Parâng și Râul Galben, consolidându-ne și mai mult, dacă mai era cazul, convingerea că România este o țară unică, care cere să fie descoperită pas cu pas, fără a-ți ajunge o întreagă viață pentru asta.
