În ce țară trăim?

În luna iulie am petrecut câteva zile pe litoral, în Mangalia, un oraș liniștit, curat, o stațiune ideală pentru pensionari. Într-o seară, după ce m-am plimbat pe faleză și prin oraș, am oprit la un colț de stradă, la un magazin cu produse de patiserie, tradiționale tătărești. Mi-a plăcut în mod deosebit o plăcintă cu carne, „Șuberec", gustoasă și hrănitoare, și o băutură răcoritoare, bragă, la pahar. În fața magazinului era așezată o masă cu trei scaune din material plastic. La un moment dat, vin doi cetățeni, probabil soț și soție. El, un bărbat în jur de șaizeci de ani, cu alură de sportiv, doamna, elegantă, coafată, vopsită cu alifii pe față, cu gura plină de dinți de aur, sau probabil din ceva material auriu. Au stat la rând cuminți, mai mult femeia vorbea cu voce tare, cu un accent pronunțat moldovenesc. Am dedus că sunt turiști din Republica Moldova. Ajunsă în fața geamului de la chioșc, femeia a întrebat dacă au toaletă. I s-a răspuns că nu au acolo și că peste drum, la restaurant, poate să meargă. Nemulțumită, femeia a întrebat de ce nu au mai multe mese în fața chioșcului. Și, fără să mai aștepte răspunsul, a continuat să vocifereze. Vezi, Doamne, ce țară poate fi România?, Ce fel de oameni sunt românii dacă n-au toaletă la un chioșc de la colțul străzii, dacă n-au mese mai multe, pentru servire… la așa țară, așa oameni! A tras concluzia turista respectivă, privind sfidător în jur să vadă dacă este auzită și a plecat trufașă din fața magazinului, urmată de soț, care s-a abținut să comenteze. Mărturisesc că am simțit nevoia să-i spun cucoanei câteva vorbe, dar m-am abținut, să nu provoc un spectacol de prost gust. Adică cum, doamnă, vi la noi, în vizită, și ne jignești, de parcă am fi ultimii oameni.

Am relatat această întâmplare, în aparență minoră, pentru a arăta cum suntem jigniți, chiar și la noi acasă, iar noi, fără să ripostăm din prea mult bun simț, nu neapărat din lașitate.

O altă întâmplare pe care vreau să o amintesc este legată de vizita oficialilor maghiari în România și lecțiile pe care ni le prezintă la noi, acasă. Un anumit segment din clasa politică românească, cu precădere ardeleni, au comentat aceste aspecte și, pe bună dreptate, și-au pus întrebarea: În ce calitate vine și se plimbă premierul Ungariei în România, aduce jigniri și recomandări privind viitorul bazinului carpatic? Te întrebi nedumerit, oare în ce țară trăim, când i se permite unui politician din afara țării să se implice în organizarea unor acțiuni de natură să tulbure liniștea din interiorul unei țări vecine, la o adică, prietene. Culmea ironiei, oficiali din conducerea României nu schițează niciun protest, preocupați fiind să-și amăgească electoratul cu promisiuni deșarte. Dragnea și gașca lui de cucuștiuci de Videle sunt capabili să vândă și cimitirele României.

O altă întâmplare legată de întrebarea: în ce țară trăim, este legată de învățământul superior în limba minorităților. Se face atâta caz cu Facultatea de medicină din Târgu-Mureș, unde se cheltuiesc sume enorme de la bugetul statului pentru pregătirea studenților în limba maghiară. Foarte bine și corect, minoritățile au dreptul să fie asistați cu medici care să le cunoască limba. Dar mă întreb: câți absolvenți ai secției maghiare de la UMF Târgu-Mureș lucrează în România? Am solicitat de nenumărate ori să ni se prezinte o statistică reală cu situația absolvenților de medicină care profesează în țară. Nu știu dacă există vreo țară care să pregătească gratuit specialiști pentru o altă țară vecină și să i se reproșeze că nu respectă drepturile omului. Iarăși și iarăși mă întreb: în ce țară trăim?

Amintesc și despre o întâmplare petrecută cu ani în urmă în satul Chinari, comuna Sântana de Mureș. Acolo, au venit niște olandezi cu ajutoare, unul dintre ei s-a urcat în mașină și arunca pachete mulțimii de rromi adunați în centru satului, un alt olandez, retras mai într-o parte, filma scena de zor, cu o mulțime de rromi care se înghesuiau să prindă pachetul cu vechituri. Probabil, filmul respectiv era vândut în străinătate pentru o „corectă" imagine despre România. Și în acest caz n-au intervenit autoritățile române, chiar dacă au fost informate de un localnic.

Un ziarist francez ia un interviu unui cetățean român, de etnie maghiară, și-l întreabă dacă între maghiari și români există conflicte. La care, omul de bună credință îi mărturisește că între cetățenii de rând nu există niciun conflict, ba, dimpotrivă, relațiile sunt foarte bune, doar că politicienii provoacă conflicte pe diverse teme. Ziaristul nemulțumit de răspuns, îl întreabă: la un meci de fotbal între Ungaria și România, ce echipă va susține? Omul l-a privit chiorâș și i-a răspuns că va susține echipa care joacă mai bine… Pe bună dreptate mă întreb, în ce țară trăim, domnule, și unde în lume sunt admise atacuri directe sau subtile la adresa demnității naționale? În aparență sunt lucruri minore, dar care pot provoca revolte.

Lasă un comentariu