Cu o voce gravă, uneori domoală de copil cuminte, alteori zvăpăiată ca un scaun de nuntă răsturnat, un simplu om cu cetera mereu în gând și sub braț. Prezență exotică, dar ceremonioasă, cu bun simț, se consideră un simplu om cu vioara între prieteni, mereu cu cântecul pe buze, acordat la bunăvoie și petrecere. Niciodată încruntat, mereu pus pe bunăvoie și cântec. Prezență insolită de nerefuzat, ca un duh al chefurilor dar și... înmormântărilor, fiecăruia dăruind cu generozitate cântecul potrivit. Cu degete de ceară duhovnicească, priceput la cele religioase, dar și la cele lumești, Iosif Marica, mereu arcuit peste strunele și vorbele cântecelor, de la tânguitoarea doină, la neastâmpărul jocului, veșnic tânăr și neostenit. Un lăutar între alții, tot mai puțini, tot mai rari ca personaje în viața de fiecare zi. Hai la joc e îndemnul cu care trezește în noi veselia și optimismul. Fagure dulce de cântec șoptit uneori, răspicat alteori, un Anton Pann bun la toate. Glumeț și vesel, inima nu o are prea departe de gură, bogat în prieteni. Plăcerea lui cea mai mare e să întindă mese de dimineața până seara târziu, uneori uitând să se mai întoarcă din cântec, de sărbători, dar și în celelalte zile fără prea multă fereală sau chemare. Plin de pilde, slujește și la înmormântări și la nunți, petreceri de soi, arcușul, până dă în mahmureală și cântecul. Ceteraș de voie bună și nesilit de nimeni, un bonom al casei căreia îi cinstește și respectă pragul, singuratec și plin de amintiri, cu nume și prenume, un neuitat pe unde a umblat. Prieten al bunului simț învățat la țară și ajuns cu vremurile și cu viața la oraș. Urăște monotonia, spirit de muncă, dar și de viață, cum îi stă bine unui transilvănean. Așa îl descrie poetul Mircea Duca pe prietenul și... vecinul lui. Iosif Marica s-a născut la 15 februarie 1956, în satul Ghemeș, comuna Milaș, județul Bistrița-Năsăud, un loc alduit de oameni muncitori, harnici și păstrători de tradiții și cântece. A învățat în satul natal, așa cum îi place a spune..., la Școala de la Jeni Ghemeș și la cea de După Deal, vorbind cu prețuire despre dascălii locului, cunoscând cetera, încă de pe la 10 ani, sub îndrumarea lui Goșa Petru și a lui Pall Feriță, Iosif Cotoi, virtuoși ai locului din acea vreme. A urmat apoi Școala de Construcții din Târgu-Mureș și Liceul de Construcții, începându-și viața cu adevărat între anii 1974-1978, la Trustul de Construcții și Montaj din Târgu-Mureș, apoi la Gaz Târgu-Mureș, la Electromureș, dăruindu-se muzicii populare din cadrul Ansamblului Șireagul a CIC AZOMUREȘ, până în 1989. Anii petrecuți acolo au fost cu numeroase spectacole folclorice, premii naționale, în toată țara și în toată lumea, Germania, Anglia, Turcia, Grecia, Iugoslavia, Ungaria, fiind prezent și în spectacole televizate, în țară și peste hotare. După revoluție s-a dedicat petrecerilor, dar și înmormântărilor și nunților. Artist cunoscut, este un nume care nu ar trebui să se stingă, chiar dacă drumurile cântecului, tradițiilor și obiceiurilor muzicale cunosc o oarecare austeritate despre care Mircea Duca a vorbit cu el. Cu nenumărate prilejuri ca despre pagini de autentică viață și rămânere culturală pe meleaguri mureșene, dar nu numai. În rest, Pace și Armonie oriunde ne-am întâlni!
