Pe când romanticul muzician român Ciprian Porumbescu era omagiat la vârsta de 150 de ani de la naștere, un tânăr elev entuziast l-a declarat pe compozitorul nostru singurul clasic al muzicii românești. Eronat. Păcat. Dacă elevul ar fi avut răgazul să citească cursurile de istorie a muzicii ale lui Octavian Cosma, Gheorghe Merișescu, Zeno Vancea, Rodica Pop, Romeo Ghircoiașu, Bujor Dânsoreanu, Enea Borza l-ar fi ajutat pe stimabilul tânăr elev să-și revadă părerile privitoare la clasicismul muzical românesc.
Folclorul este clasicismul românesc, un corespondent admirabil, dincolo de spațiu și timp, al muzicii antice, medievale, renascentistă și baroce. Doina, balada, cântecul de nuntă, bocetul, colindul - și câte minunate aspecte ale sale - au ținut locul imnurilor antice, madrigalului, sonatei, simfonicii. Cântarea bizantină și derivatele ei, muzica psaltică, nelipsite de un desuet colorit oriental, din care se detașează sublimele podobii cu rădăcini adânci în timpuri imemoriale, au substituit motetul și missa occidentală.
Secole întregi - afirma Mihail Kogălniceanu - irozii au fost teatrul nostru popular. Cântecul și dansul românesc s-au născut în timp ce oamenii blajini au păstorit pe plaiuri și-n văi, între freamătul apelor cristaline și al codrului «bătut de gânduri», într-o natură proaspătă, nesfârșit schimbătoare, în vremuri de bucurii sau de jale, în care se aștepta cu dor fremătător «curcubeu de pace»…
Folclorul românesc își continuă azi viața, în drum spre infinit, odată cu eternitatea poporului care l-a generat.
Câtă plasticitate și adevăr în cuvintele lui Martin Opritz - pe la 1620, „când aud cântec românesc, îmi vine să cred că muzica anume e acolo pentru români și românul pentru muzică".
Este necesar ca tânărul elev - azi student sau poet - să-și poată schimba părerile, cunoștințele în domeniul musical - dacă e preocupat - că altfel poate cădea în plasa celor care fac clasamente în domeniul creației muzicale, ceea ce este foarte riscant, întrucât arta muzicală nu este nici fotbal, nici handbal. Va rămâne consternat când din pleiada de muzicieni români sunt cotați în diferite domenii mult mai bine decât talentatul Ciprian Porumbescu.
Sunt convins că oricare dintre colegii de specialitate l-ar fi putut îndruma în evaluarea corectă și la obiect pentru a putea evita eroarea săvârșită.
Vă rugăm să ne scuzați că facem o paranteză dar, în zilele trecute, la sărbătoarea Sfântului Ilie, o tânără colegă, bine intenționată, a realizat un articol complet, dar din păcate muzica a încurcat-o - din nou - spunând că un grup de patru teologi formează un cor, aceștia fiind secondați de două (călugărițe/măicuțe). Vă rugăm să vă informați mai corect și să constatați că grupul care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie poate fi un cvartet sau un sextet, dar nicidecum cor. Un grup coral, cameral poate fi alcătuit din mai multe persoane care pot acoperi cele trei voci ale corului pe voci egale și pot susține corect partitura. Pentru a înțelege toate aceste lucruri, e necesar să participați la concertele educative, la reuniunile corale organizate în diferite perioade ale anului sau la Sfintele Liturghii, unde coruri de elită susțin răspunsurile cu un număr de coriști care poate alcătui un cor sau un grup cameral. Dintre acestea amintim Corala „Tropar" de la Catedrala ortodoxă Mare din Târgu-Mureș, Corul „Vox Avicii" de la Catedrala ortodoxă din Sighișoara, Corul „Sfânta Maria" de la Reghin, Corul din Luduș, Corurile din Târnăveni și altele.
Revenind la subiectul nostru, trebuie să susținem că Ciprian Porumbescu a fost un tânăr compozitor român talentat, dotat, care a realizat piese muzicale de valoare în domeniul vocal-simfonic, instrumental și vocal. Sunt deosebite lucrările corale: „Somn ușor", „Românul", „Pe-al nostru steag", „Tatăl nostru", „Lăudați pe Domnul", „Priceasnă de Paști", „Axionul de Rusalii", „Baladă pentru vioară și pian", opereta „Crai nou", „Cantata Mânăstirii Putna", pe versuri de Vasile Alecsandri… El a realizat o creație cu farmec poetic, străbătută de un puternic dramatism, cu un simbol al reînvierii conștiinței unui popor împilat de veacuri.
Rămâne, pentru Ciprian Porumbescu, memorabilă, serbarea de la Putna, organizată de „România jună din Viena", unde s-au întâlnit români de pretutindeni cu prilejul împlinirii a 400 de ani al ctitoriei lui Ștefan cel Mare.
A mai compus „Culegere de cântece sociale, romanțe și piese de dans".
Tânărul meu concetățean este de altfel un tânăr dotat în domeniul poeziei, apreciat de specialiștii în domeniu.
Receptivitatea de care dă dovadă îl va determina să mai citească în domeniul istoriei muzicii și să accepte argumentele prezentate pentru a-l convinge că nu pot fi confundate clasicismul cu romantismul.
Clasicismul este o etapă importantă în istoria culturii europene, bazată pe o nouă concepție ideologică estetică și artistică, situat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Acum apar idei înnoitoare, democratice, privitoare la alcătuirea lumii și societății, la instaurarea unei noi orânduiri, bazată pe libertate.
Romantismul s-a afirmat în secolul al XIX-lea și este opus clasicismului, obiectivității, rațiunii și echilibrului acestuia, exaltând emoția, subiectivitatea, imaginația, visul într-o lume a contrastelor plină de imprevizibil.
Muzica este cea care mijlocește o cunoaștere profundă a psihicului uman, modelând, în același timp, interiorul fiecărui individ, fie interpret, fie ascultător. Astfel, muzica va însoți cuvântul, această uniune având ca rezultat apariția unor noi genuri vocal-instrumentale, în care cele două arte se îmbină armonios, într-o „muzică poetică". La baza diferitelor lucrări va sta un pretext literar, o idee sau un text expus pe larg, pe care muzicianul se va strădui să-l traducă cât mai adecvat în înlănțuiri sonore. Este deci o muzică cu program literar, iar principiul de creație poartă numele de programatism. Subiectele istorice, natura și diverse ipostaze (dragostea, legendele, visul, fantasticul) reprezintă tot atâtea teme ale lucrărilor romantice, în care elementul folcloric începe să capete tot mai multă pregnanță. Această tematică diversă va genera modificări ale unor forme și genuri preluate din clasicism, ca de pildă sonata, simfonia, concertul, uvertura ș.a., precum și apariția unora noi, din care amintim liedul, poemul simfonic, nocturna, studiul, balada ș.a.
Ca o concluzie se impune faptul că o definiție se învață și se respectă nu să fie interpretată.
Dovadă că îl apreciem și prețuim pe Ciprian Porumbescu este și faptul organizării unui set de acțiuni dedicate acestui român talentat și iubit de popor.
La îndrumarea Consiliului Național al Pionierilor, în anii '80 am organizat un concurs tematic cu întrebări din viața și activitatea compozistă a lui Ciprian Porumbescu, la Gimnaziul de stat „Mihai Viteazul" din Tg.-Mureș, condus cu exigență și pricepere de director Vasile Man. Anual, la Suceava, se organiza un concurs de interpretare instrumentală C. Porumbescu, dirijat de Enea Borza, profesor universitar - fiul biologului care a înființat la Cluj-Napoca grădina botanică. Școala noastră, catedra de arte l-a invitat pe dl. prof. univ. Enea Borza la o întâlnire cu elevii noștri care, la încheierea discuției despre viața și activitatea lui Ciprian Porumbescu, au interpretat la trei voci lucrările: „Tricolorul", „Românul" și „Pe-al nostru steag", iar grupul instrumental „Maris" de pe lângă gimnaziu a prezentat un buchet de melodii populare românești, încheiat cu „incendiara" „Ciuleandra".
