Dezinsecție generală pe raza municipiului Târgu-Mureș

Distribuie pe:

În perioada 8-12 august, pe raza municipiului Târgu-Mureș, atât pe domeniul public, cât și pe cel privat, se efectuează acțiuni de dezinsecție, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, însă astfel de acțiuni sunt necesare pentru combaterea insectelor dăunătoare", a afirmat consilierul primarului, Claudiu Maior, referindu-se, în context, la îngrijorările provocate de infecțiile cu virusul West Nile, ca urmare a înțepăturilor de țânțari.

Reprezentanții municipalității precizează că substanțele folosite - Deltamethrin și

S-Metopren - sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu prezintă risc de îmbolnăvire pentru populație.

Reamintim că, în săptămâna 1-8 august, la nivel național, au fost înregistrate 11 noi cazuri de infecție cu virusul West Nile, inclusiv un deces.

Până la ora documentării noastre, județul Mureș a fost ocolit de țânțarii ucigași.

Lasă un comentariu