Mai puțin grâu decât anul trecut!

Distribuie pe:

Recolta de grâu din acest an va fi „fără niciun dubiu" mai slabă decât anul trecut - în prezent estimările arată o diminuare cu cel puțin 20% față de 2017 - dar pe măsură ce se întârzie cu secerișul, din cauza apei acumulate pe câmp, pierderile vor crește, susține Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Deși recoltele de orz și orzoaică au fost recoltate în bune condiții, înainte de începerea ploilor, producția de rapiță a suferit o pierdere de cel puțin 50% față de anul trecut, din cauza lipsei de apă în prima etapă, iar ulterior din cauza valului de precipitații și a fenomenelor extreme: grindină și furtună.

Salvarea pare să vină în acest an de la porumb și floarea soarelui, care în prezent se află într-o stare de dezvoltare normală, cu toate că excesul de umiditate a permis dezvoltarea agresivă a bolilor și dăunătorilor.

Potrivit șefului LAPAR, anul 2018, pentru culturile agricole, a fost unul dintre cei mai capricioși din ultimii câțiva zeci de ani, pentru că au fost consemnați absolut toți factorii pe care îi poate dezvolta natura: secetă, inundații, grindină, furtuni și exces de umiditate.

Și, în plus, a apărut și pesta porcină africană (PPA) care ar putea influența masiv exporturile de cereale, în special cele de grâu și porumb, culturi care, de fapt, aduc cele mai încasări în comerțul cu produse agroalimentare. Numai anul trecut exporturile de grâu și porumb ale României au atins 1,73 miliarde de euro. (sursa - agroinfo.ro)

Lasă un comentariu