PRINCIPALELE NEVOI ALE OMULUI BOLNAV

Distribuie pe:

„Să înțelegem un bolnav este primul pas în vindecarea lui, deoarece boala apare atunci când ne așteptăm mai puțin, iar confuzia și nevoia de înțelegere sunt primele stări care inundă mintea unui pacient", susține psihologul Lenke Iuhoș, citat de descopera.ro.

În opinia psihologului, schimbările radicale provoacă nevoi demonstrate prin comportamentul bolnavului, iar orice confruntare cu o situație stresantă provoacă un șir de așteptări personale, care diferă în funcție de percepția bolii de către pacient.

Atitudinea celor din jur (specialiști, familie, prieteni) poate ameliora sau, dimpotrivă, agrava starea psiho-emoțională a bolnavului, care se observă imediat în comportamente minore.

Pentru a reuși să susținem și să influențăm în mod benefic un bolnav, psihologul Lenke Iuhoș ne sfătuiește să cunoaștem mai întâi nevoile principale ale acestuia, pe care ni le și prezintă.

Nevoia de a fi informat - Simptomele, modificările substanțiale în stilul de viață cer răspunsuri la unele întrebări formulate în starea de suferință: de ce eu?, ce se întâmplă?, cum pot să mă vindec? Este o nevoie care, dacă e îndeplinită, reduce starea de negare.

Bolnavul poate primi și chiar interioriza informații despre diagnostic, tabloul bolii, tratament, evoluție, posibilitățile de recuperare, poate înțelege multiplele consecințe. Informațiile primite îmbrăcate pozitiv cresc optimismul persoanei suferinde, ceea ce îi dă un motiv în plus în lupta cu boala.

Nevoia de a fi înțeles - Pacientul poate simți deseori că nu e înțeles, că ceilalți se distanțează. Boala nu e ușor de înțeles de către persoanele din jur. E drept că oamenii nu înțeleg de multe ori ce se întâmplă în viața lor, darămite să-i mai înțeleagă și pe alții. Orice situație neînțeleasă prezintă o anumită greutate, dar nu poate fi scuză ca o persoană să nu se comporte empatic cu un bolnav.

Dispunem de capacitatea de a ne pune în situații trăite de semeni. Este un sentiment înălțător, chiar divin, și anume empatia. Nu e greu să ne alegem comportamentul, să alegem cuvintele în discuțiile cu bolnavii, având grijă să nu îi învinovățim pentru starea lor de sănătate.

Nevoia de a fi respectat - Respectul e cerut mai ales în stare de disconfort. Apariția stării de neputință și schimbarea rolului impus de boală pot naște sentimentul de inferioritate care, prin lipsă de respect, poate alimenta în profunzime starea emoțională a pacientului.

Respectul față de boala sa, comportamentul din care să simtă că cei din jur îi acordă atenția cuvenită și activă sunt gesturi care îi dau curaj unui bolnav.

Nevoia de a se simți mai puțin anxios - Anxietatea provocată de boală este deranjantă, poate duce la dezvoltarea negărilor în reușita recuperării. Starea de anxietate declanșată poate fi redusă foarte ușor ascultând dorințele bolnavului: dorește să fie vizitat de cineva, dorește să aibă un confort fizic plăcut, haine curate, alimente etc.

Anxietatea este un răspuns emoțional la boală înainte de diagnostic, neliniște provocată de necunoașterea procedurilor medicale, emoții disfuncționale legate de evoluția bolii.

Nevoia de a avea control - Lipsa de control strică autonomia personală. Neputința poate dezvolta depresia prin pierderea independenței. În acest caz, e preferabil să nu lovim în bolnav cu cuvinte aruncate haotic.

În schimb, cuvinte precum „Stai și odihnește-te, ai nevoie de multă odihnă, noi îți suntem alături" sunt foarte apreciate și așteptate de o persoana bolnavă. Pacientul caută înțelegere, însă nu își dorește să se simte inferior, de aceea oferă-i controlul, fă-l să se simtă puternic.

Nevoia de a-și păstra demnitatea - Demnitatea alimentează starea de bine. Boala schimbă multe aspecte în viață, sentimentul de neajutorare alimentat de cei din jurul bolnavului poate fi interpretat greșit de bolnav.

Acesta va reacționa cu furie la prezența unor persoane, la modificări aduse în protocolul medical, la cuvinte cu mai multe înțelesuri.

La un om bolnav, apare și depersonalizarea, ruptura de viața de dinainte, mai ales în mediul spitalicesc, unde totul i se pare nedrept pentru el. În astfel de cazuri, e bine să se știe de această confruntare personală, să se acționeze prin asistare, suport pozitiv, îmbunătățind astfel imaginea de sine a pacientului.

Cunoșterea nevoilor unui bolnav reduce timpul de recuperare, costurile suplimentare, facilitează adaptarea persoanei la boală.

Nevoia de înțelegere după boală - Dacă lupta cu boala se termină cu bine, începe o nouă etapă a vieții - recuperarea. Cu siguranță, multe nu vor mai fi ca înainte, prin urmare, este foarte important ca bolnavul să se străduiască să își iubească viața așa cum este în prezent.

Trebuie să trăiască conștient, având în vedere recomandarea medicului, să desfășoare activități care sunt cu adevărat legate de prezent. Cel mai important lucru este acela de fi ocupat cu viața în mod plăcut, deoarece acest lucru și înțelegerea celor din jur sunt cele mai bune instrumente împotriva anxietăților și temerilor.

Lasă un comentariu