Patriotismul, iubirea și... popoarele

„Patriotismul este ceva firesc, aidoma acelui tainic murmur de izvor, care nu știe de unde și când vine".

Grigore Vieru (1935-2009), poet patriot român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În anul 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă" din Chișinău, Facultatea de Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită pentru copii, „Scânteia Leninistă", actualmente „Noi" și ziarul „Tânărul leninist", actualmente „Florile Dalbe". În anul 1960 se angajează redactor la revista „Nistru", actualmente „Basarabia", publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Doi ani mai târziu ajunge redactor la editura „Albinuța". În anul 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei echipe de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul XX": Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Geo Șerban ș.a. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți, făcând următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul". Pentru o perioadă de trei ani este redactor la „Cartea Moldovenească". La sfârșitul anilor 1980, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, fiind unul din fondatorii „Frontului Popular din Moldova" și unul din organizatorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XII-a a Sovietului Suprem din RSM în care se votează limba română ca limbă oficială. A murit în anul 2009, în urma unui accident de mașină. Mii de oameni au asistat la înmormântarea lui în cimitirul central din Chișinău, ziua de 20 ianuarie devenind zi de doliu național. A fost decorat post-mortem cu Ordinul Național, Steaua României în grad de Mare Cruce.

***

„Iubirea adevărată leagă pe soți la fericire, ca și la nefericire. Când iubim pe cineva căutăm a-i face toată fericirea, chiar cu riscul de a pierde din a noastră".

Sofia Nădejde (1858-1946), scriitor și publicist, prozatoare și autoare dramatică de orientare feministă și socialistă. A fost sora pictorului Octav Băncilă. A scris schițe, nuvele, romane, teatru și a publicat numeroase articole în revistele vremii. Sofia Nădejde a fost prima femeie căreia i s-a permis să susțină bacalaureatul într-un liceu de băieți, prima femeie care a condus o revistă literară („Evenimentul literar"), prima femeie care a ținut o conferință într-un club (Clubul muncitorilor din România) și prima femeie care a ajuns președinta unui congres (Congresul al IV-lea al P.S.D.M.R.). Revista „România literară" a făcut în anul 1895 un sondaj de opinie, solicitând cititorilor părerea la întrebarea „Care femeie româncă este cea mai învățată?" Personalitățile culturale care au răspuns au indicat-o pe Sofia Nădejde. Fiica ei a fost prima femeie medic din România. Profesoară, scriitoare, eseistă, critic literar, traducătoare, mamă a 6 copii, militantă cu idei socialiste și feministă, prin scrierile și conferințele ei publice, Sofia Nădejde s-a luptat cu prejudecățile vremii privind inferioritatea femeii și a militat pentru ridicarea spirituală a femeii în România.

***

„Popoarele nu se deosebesc între ele prin munți înalți sau prin fluvii, ci prin limba pe care o vorbesc, prin spiritul credinței și prin civilizația lor".

Vasile Ladislau Pop (1819-1875), jurist român din Transilvania, consilier al ministrului justiției din Viena, apoi înalt funcționar în guvernul Transilvaniei și din 1865 președintele Tribunalului Suprem al Transilvaniei. A desfășurat o vastă activitate culturală, deținând din 1867 și până la moartea sa funcția de președinte al ASTRA. În anul 1864 a fost înnobilat prin ordinul împăratului Franz Josef. A fost fiul preotului greco-catolic Ananie Pop, iar bunicul lui Alexa Pop a fost la rândul său tot preot. Studiile le-a făcut la gimnaziul de la Cluj, la Academia Piaristă de Drept din Cluj, apoi la Blaj, după care a fost trimis să studieze la Colegiul Sfânta Barbara din Viena. La întoarcere a fost profesor de matematică la Blaj. În 1845, după conflictul cu Lemeni de la Blaj, și cu tatăl său, merge la Tg.-Mureș, unde devine „Cancelist la Curtea de Apel". Aici l-a avut coleg pe Avram Iancu. În anul 1863 a fost decorat cu „Ordinul Coroana de Fier" și a fost numit consilierul intim al Împăratului Francisc Iosif și i s-a conferit rangul de „Baron imperial", împlinindu-se astfel cuvintele pe care i le-a spus tatălui său la plecare: „Nu mă voi întoarce acasă până nu voi sta de-a dreapta împăratului". Osemintele lui au fost îngropate la Reghin, în cripta familială.

***

P.S. „Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi și dragostea Lui în noi este desăvârșită" (I Ioan 4, 12).

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

Lasă un comentariu