Manuscrisul de jad - Dacă n-ar fi nu s-ar povesti...

Distribuie pe:

Poate că Praznicul acestui mijloc de august ne-a adus pietate, prin întâlnirea cu „pasărea albă a bucuriei", spre a putea să ieșim din preastrâmta noastră încăpere spirituală și să vorbim despre iubirea de patrie.

O exprimăm și de această dată prin „istoria de culmi" a Transilvaniei, prin viețile ei înalte, prin arderea de sine a apostolilor și mucenicilor ei, prin exegeze în care Transilvania este o profundă temă de suflet.

Scriind despre Transilvania ca despre visul și idealul în care își lasă sufletul „să se-nfioare", Vasile Netea mărturisește că fără acest strigăt românesc nu am avea țară, rămânând „o absurditate geografică". Pentru a menține duhul Transilvaniei pur și vârtos, cărturarul propune o consecventă luptă pentru Transilvania, „una și nedespărțită".

Dacă n-ar fi nu s-ar povesti...

„Povestind" despre Transilvania în „Elogiul Transilvaniei", Ioan Alexandru își exprimă vinovăția de a nu fi stat cât se cuvine lângă fiecare deal și zare, descoperindu-le slava și frumusețea, ca apoi să poată spune cu împăcare că Transilvania este mâna dreaptă a sufletului său, cu toată străvechimea ei, cu oamenii așezați de la începutul lumii „în preajma izvoarelor de unde ascultă liniștea cerului înstelat și le țiuie urechile de bucurie că simt, presimt, aud cu toată ființa, Cuvântarea Universului".

Transilvania devine mâna dreaptă a sufletului scriitorului prin fiii luminii; cei vechi, cu iubirea lor de patrie, înfăptuind o dumnezeiască lume a statorniciei, în care se înfrățesc roadele, rânduiala, lumina și frumusețea, iubirea atotbiruitoare, înțelese ca desăvârșire spirituală: „Căci averea cea mai de seamă a acestei țări binecuvântate este omul ajuns la desăvârșire, care duce lupta cea grea de la sânul maicii sale până la leagănul bătrâneții, de a se lumina lăuntric, de a fi o Patrie el însuși".

Căci, dacă n-ar fi nu s-ar povesti...

Spunându-ne ce este Transilvania într-o recentă carte apărută la Editura Școala Ardeleană, „Transilvania, starea noastră de veghe", președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, o așază, ca și Vasile Netea și Ioan Alexandru, în tărâmul sufletului. Primul capitol al cărții are ca titlu: Argument pentru Transilvania sufletului meu; continuând, pe linia istoricilor și universitarilor transilvăneni de vocație, să detalieze despre Școala Ardeleană și națiunea română, Dimitrie Cantemir și Transilvania, O idee de unire românească din secolul al XVI-lea, Contribuția transilvănenilor la fondarea Academiei Române, Istorici transilvăneni la Accademia di Romania din Roma în perioada interbelică, Miturile naționale și educarea românilor prin istorie, Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc, Să ne amintim de marii istorici: Hadrian Daicoviciu (1932-1984), Pompiliu Teodor. O evocare prin vorbe și fapte antologice, Ștefan Pascu. O evocare, Povestea unui manual unic de educație europeană, Atentatul împotriva educației naționale și consecințele acestuia, Vocația occidentală a românilor.

Ioan-Aurel Pop semnează o carte a argumentelor invincibile, a isvoadelor restituite cu generoase intenții, într-un impresionant edificiu științific și afectiv. Spunem și afectiv, din moment ce cartea începe cu cuvintele: „Transilvania este un cuvânt simfonic"

Căci, dacă n-ar fi nu s-ar povesti...

În imagine: Valentin Marica prezentând albumul „Transilvania, leagăn și scut al Daciei străbune" de Gheorghe Bănescu Musceleanu și Horea Remus Epure.

Lasă un comentariu