Podurile din România nu sunt în pericol de prăbușire!

Distribuie pe:

După prăbușirea podului din apropierea orașului italian Genova, în care 39 de persoane și-au pierdut viața, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) precizează că niciunul din cele 4.250 de poduri rutiere din România nu prezintă risc de prăbușire.

„Din cele 4.250 de poduri aflate pe rețeaua de Drumuri Naționale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5 (cu trafic intens). Majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autoritățile locale, iar 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4.

Niciunul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situației se ia inclusiv măsura închiderii și devierii circulației pe alte rute.

Revizia podurilor se face la intervale de 6 luni, dar și mai devreme dacă situația o cere, aceasta fiind efectuată de echipe de specialiști ai CNAIR, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România.

Pentru a nu se crea confuzii, trebuie să precizăm că intervalul pentru lucrări de întreținere periodică este cuprins între 10 și 15 ani, iar intervalul pentru reabilitarea sau reparația capitală este cuprins între 35 și 50 ani, în funcție de evaluările tehnice.

Ca exemplu, podul de la Mărăcineni, reabilitat după inundațiile din anul 2005, a fost reparat anul acesta în cadrul unui program de întreținere periodică și nu a unui program de reabilitare. Trebuie să subliniem că nici la momentul începerii lucrărilor din acest an nu exista un risc iminent de colapsare a podului.

Reabilitarea podurilor este cuprinsă în programele de reabilitare a unor sectore de drum mai extinse, cum este și cazul podului care traversează râul Argeș, în zona localității Adunații Copăceni, care face parte din contractul de reabilitare a DN5, dar și al podurilor aflate pe traseul DN73, sector de drum aflat, de asemenea, în reabilitare.

Sunt însă și programe individuale de reabilitare, cum ar fi podurile dunărene de pe A2, pentru care contractele de lucrări urmează să fie lansate, în scurt timp, în licitație publică.

Menționăm că nu a fost nevoie de contractarea unor expertize pentru perioade lungi de timp, fapt ce demonstrează că situația podurilor din România nu se află în situație gravă, iar problemele apărute pot fi ținute sub control prin activități de reparație curentă", precizează CNAIR, într-un comunicat de presă.

Lasă un comentariu