De aceea, pe acest fond metafizic, „a trăi la sat înseamnă a trăi în zariște cosmică și în conștiința unui destin emanat din veșnicie", de unde rezultă acea sintagmă ce aparține filosofului clujean, în conformitate cu care „vejnicia s-a născut la sat", care are semnificația nașterii cuiva și a ceva ce nu are determinări temporale, ceea ce este născut din veșnicie, neputând să rămână decât în veșnicie-eternitate. Ne putem da seama că această sintagmă nu are acoperire ontologică, fiind doar o metaforă ce nu corespunde realității, întrucât doar Creatorul este fără început și sfârșit, creația, așa cum este demonstrat științific, are un început și un sfârșit, evoluând conform principiului entropiei, spre involuție-distrugere. Unei asemenea involuții este supus și satul contemporan românesc, în care „descompunerea morală" și destructurarea a atins praguri ce infirmă acel vers blagian, astfel că veșnicia născută la sat va sucomba în acest mediu, satul românesc confruntându-se cu un asemenea sindrom distructiv și destructurant în toate articulațiile lui, implicit în viața spirituală și religioasă, care rezistă cel mai mult agresivității urbanului care a pătruns tot mai mult în acest mediu, schimbându-i metabolismul și morfologia sa specifică. Prin toate efectele resimțite ale acestui metabolism putem spune că în satul românesc contemporan se realizează o adevărată simfonie a durerii, fiind regăsite acele condiții ce „armonizează" în rău ceea ce altădată deschideau orizontul spre nemurire și echilibru social și spiritual, și care acum prevestește mai mult distrugerea decât armonia specifică simfoniei.
Ceea ce mai păstrează amprenta „vejniciei" în mediul rural este credința religiosă, mai precis religiozitatea, impregnată, cu o anumită autoritate eclezială, putere disciplinară și pastorală, după cum este denumită această autoritate, impusă de cele mai multe ori, și tradiționalism, fără asimilarea, înțelegerea și aprofundarea mesajului religios liturgic transmis de purtătorii acestor mesaje. De aceea, considerăm că Bisericii îi revine un rol hermeneutic și comprehensiv mult mai mare, știut fiind că la acel serviciu divin participă o masă amorfă și eterogenă sub raportul dezvoltării intelectuale și a culturii, iar din partea celor interesați de mesajul religios, nivelul așteptării este mult mai mare decât rutina și repetativitatea unor lucruri cunoscute deja.
Nu ar fi lipsit de importanță prezentarea unor adevăruri științifice descoperite mai întâi pe calea revelației, cum ar fi cele din fizica cuantică și subcuantică, ceea ce ar consolida autoritatea epistemică a preotului, iar în mod indirect, adevărul divin absolut. Spre exemplu, problematica ce vizează onto-teologia (concept formulat de I. Kant) ar putea deveni subiect de analiză, întrucât, pentru cei dotați intelectual și cu posibilități de înțelegere, implică relaționarea dintre religie și știință, argumentele acestea fiind pentru unii - cei care se îndoiesc de adevărurile absolute exclusiviste -, mai convingătoare chiar decât slujba religioasă propriu-zisă pentru cei cu asemenea așteptări de factură fideistă (care acceptă dublul adevăr, probat deopotrivă de știință și religie).
De aceea, consider că menținerea exclusivismului teologic privind superioritatea adevărurilor religioase în raport cu cele științifice, fără adoptarea unor atitudini și concesii de tip fideist (dubla natură a adevărurilor prin rațiune și credință), aduce un deserviciu religiei și cultelor religioase tradiționale, ceea ce face ca tot mai mulți căutători ai adevărului să se orienteze spre asemenea confesiuni religioase care nu resping adevărurile și beneficiile aduse de știință în viață și prelungirea ei. Există, din păcate, și unele excepții, precum ar fi cele regăsite în așa-numita organizație pretins religioasă neoprotestantă, care promovează exclusivismul religios de tip gnostic, în coroborare cu unele interdicții ce periclitează viața acestor credincioși, respingând orice intervenție medicală în vederea prelungirii vieții. Amintesc în acest sens organizația Martorii lui Iehova, care în județul Mureș este foarte răspândită, una din localitățile din acest județ, Valea Largă, deținând nu cu mult timp în urmă un loc fruntaș mondial în ceea ce privește densitatea acestor credincioși neoprotestanți într-o asemenea localitate din mediul rural. Situându-se pe acea poziție a predestinației, regăsită în doctrina protestantă calvinistă, ca rezultat al învolburării minții acestora, apelează mai mult la rațiune, adică la acea târfă a diavolului, după cum era numită de Luther rațiunea, și nu la credința adevărată și la ortopraxie, adică la aplicarea în spirit creștin a învățăturilor și dogmelor ortodoxe.
Ceea ce trebuie subliniat în legătură cu rolul Bisericii creștine în comunitatea rurală este faptul că religiozitatea din acest mediu și pentru această comunitate se realizează prin împletirea unor elemente precreștine - specifice păgânismului cu cele creștine de mai târziu, de cele mai multe ori preluate de la formele primitive ale acelei culturi. O asemenea opinie este regăsită mai mult în rândul specialiștilor din domeniul folcloric, etnografic și etnologic, și mai puțin în rândul teologilor, care din rațiuni ușor de dedus, sunt mai conservatori și reticenți în a evidenția asemenea conexiuni, care nu afectează credința, ci dimpotrivă, o întăresc. Este bine și din acest punct de vedere să se țină seama de sfatul dat de Mântuitor, care așa cum se știe ne-a spus că „adevărul ne va elibera", ceea ce înseamnă că în menținerea și păstrarea adevărului trebuie prezentată, în primul rând, realitatea, așa cum s-a derulat ea pe parcursul istoriei, prin această împletire și încrengătură dintre păgânism și creștinism, mai precis și mai adecvat limbajului teologic contemporan, dintre imanență și transcendență.
(Va urma)
