DE-ADUCERE AMINTE Călugăreni, 23 august 1595 MARELE MIHAI - Icoană de suflet românesc

Slobozit-a Domnul gând mare și înțelept, care și-a făcut cuibar de tainică speranță în mintea domnului nostru Mihai, anume acela de a uni sub un singur sceptru și a aduna laolaltă, din largile noastre hotare, sufletul românesc.

Toate în viața acestui om au fost mari și vijelioase, speranțele ca și amăgirile, bucuriile ca și durerile, biruințele ca și înfrângerile, strașnic și fulgerător a fost în uimitoarea lui înălțare ca și în tragicul său sfârșit. A trăit printre primejdii, dar a trezit cu dragostea lui de neam și țară vitejia ostașilor săi, iar în scurtimea celor 8 ani cât a domnit, a stabilit cu puterea armelor și a faptelor sale dreptul la viață pe aceste pământuri ale năpăstuitului neam românesc.

Mihai a fost o minune, un fulger orbitor de lumină al îneguratelor vremi. În el, românii, toți au zărit într-o clipă pe-ntâiul bărbat izbăvitor al visului lor mare și drag, unirea în veci de veci a acelora trăitori de-o parte și de alta a Carpaților, care vorbeau și simțeau românește, despărțiți până atunci de granițe vremelnice. Împrejurările i-au fost prielnice, țara a fost cu el, simțindu-l aproape la bucurii și necazuri, toți purtând în tainița sufletului lor această nesperată năzuință. Și cât de mult trebuia atunci unire pentru a putea face față vecinilor hulpavi care se tot înfoiau pe la hotare, cătând cu lăcomie roditoarea noastră gură de rai.

Au răspuns chemării sale, cu înflăcărare și nădejde, robii pământului, oștenii lui cei neînfricați, boierii de țară, simțind cu toții că norocul le este aproape și că domnul lor Mihai, ocrotit de Măritul, le va înfăptui dorința lor arzătoare, să fie cu toții una, așa cum au fost în vremile bătrâne, știind că doar ea, unirea, este puterea biruitoarei și ocrotitoarei libertăți.

Atunci Mihai a eliberat pământul acestei țări cu trecerea lui glorioasă la Hârșova, Silistra, Putineiu, Șerpătești, Rusciuc, Brăila, Călugăreni, Șelimbăr, Gorăslău și altele, în care el, marele MIHAI, a fost stea călăuzitoare spre legendare izbânzi care au rămas și vor rămâne tainice clipite ce vor înfiora sufletul tuturor românilor.

Iar în clipa lui supremă de înălțare și bucurie, când Alba Iulia cea împărătească i-a deschis porțile închinându-i-se, acolo și-atunci el și-a împlinit “pohta ce-a pohtit” sufletul său bun și răbdător întru toate cele, UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR SUB UN SINGUR SCEPTRU.

Pentru o clipă, lumea creștină a amuțit de uimire, dușmanii lui s-au cutremurat simțindu-i prea înălțătore gloria și mărirea, prea înfricoșător gândul că exemplul acesta ar putea fi urmat și de alte popoare, că lumea s-ar putea schimba și nu ar mai încăpea în planurile celor mari și puternici din jur.

Pentru românii cei mereu dezbinați de vremelnicele interese ale celor puși în fruntea lor să le croiască destinul, acea zi a măritului și neuitatului leat 1600 a fost poate cea mai așteptată, mai înălțătoare și mai frumoasă zi din istorie.

Dar bucuria tuturor a fost, ca de atâtea ori, prea scurtă, pentru că, în acel însângerat august 1601, la Turda ceea de rușine, din ordinul mișelesc al generalului Basta, a căzut capul și brațul celui care a fost clipa și steaua nemurită a demnității noastre, visul și năzuința ei din totdeauna, MAREA UNIRE. Căzând sabia care a făcut unirea, a căzut și ctitoria sa, dar a rămas adânc în mintea și inima tuturor ideea că, odată și odată, tot vom izbuti și vom face pentru totdeauna, “pohta ce-a pohtit-o” atunci marele Mihai.

Lasă un comentariu