O târgumureșeancă în elita judoului balcanic!

Distribuie pe:

În perioada 27-29 iulie, la Salonic, al doilea oraș ca mărime al Greciei după Atena, a avut loc prima ediție a Campionatelor Balcanice de judo pentru copii născuți în 2006-2007 (U13). La aceasta competiție s-au putut prezenta doar campionii și vicecampionii din cele 10 țări participante, adică elita judoului balcanic la nivelul copiilor sub 13 ani.

Târgu-Mureșul a fost reprezentat de sportiva Paula Iacob, componentă a clubului de judo Sport Club Dimas, care, în urma unor meciuri foarte disputate, a reușit să cucerească medalia de argint, devenind vicecampioană balcanică. Paula, proaspăta campioană națională, își adaugă astfel în palmares și medalia de argint a balcaniadei desfășurată pe pământ elen și visează la noi rezultate.

Antrenorul clubului, sensei Remus Dima, este mândru de această performanță si mulțumit că celor două medalii de aur câștigate de elevele sale, la campionatele naționale din acest an, li se adaugă și acest rezultat meritoriu, totodată sperând ca aceste rezultate deosebite să-i motiveze pe ceilalți componenți ai echipei sa muncească și mai mult la antrenamente pentru a egala și, de ce nu, pentru a depăși rezultatele colegelor lor.

Deși este un club tânăr, înființat în urmă cu doar 4 ani, “Sport Club Dimas" a obținut rezultate frumoase la competițiile de judo desfășurate atât în țară cât și peste hotare, munca și seriozitatea din cadrul antrenamentelor spunându-și cuvântul si arătându-și roadele.

Având sportivi cu vârste cuprinse între 4 și 45 de ani, judoka clubului Dimas demonstrează că acest sport deosebit de frumos și complex, poate fi practicat la orice vârstă, atât de băieți cât și de fete. Judo este mai mult decât un sport, este un mod de viață!

Lasă un comentariu