„Aș vrea să ajung să-i văd, măcar pentru o clipă - în ziua de 1 Decembrie 2018 - pe toți românii fericiți de românitate, de rudele care să-i înconjoare, de casa-casă și de masa-masă, de copii și de nepoți, de părinți și de bunici și de câte toate! Să-i văd pregătiți pentru Nașterea Domnului și de renașterea poporului nostru" (Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române).
Este dificil să redai publicului intoxicat informativ, de ostilitatea presei aservite intereselor străine, imaginea reală a ceea ce suntem, ca popor, când vezi cu cât dispreț ne tratează străinii, în special Ungaria, în încercarea lor disperată de a ne stăpâni, alungându-ne „strategic" și furându-ne teritoriul, pur și simplu ca pe niște sclavi! Poate, deci, să pară de necrezut, după atâția ani de când ungurii sunt folosiți ocultic în a ne lovi în „moalele capului" cu tot mai neliniștitoarele lor revendicări, cum de am rămas locului, ca niște „stânci" lovite de șuvoiul năvalnic al unor „ape" voit învolburate, deși am ajuns ca Țară în situația să fim în lume pe locul 2 la depopulare (după Siria, aflată în război) și să fim săracii Europei (deși stăm pe zăcăminte de miliarde de euro, exploatate de străini)! Cum s-a reușit una ca aceasta? Simplu! Ne-au cucerit viclean în ´89, amăgindu-ne de fapt că suntem liberi, după care ne-au mințit că am avea neapărat nevoie de ei, vezi Doamne... ca să ne „reconstruim", însă în realitate ne-au furat bogățiile, umilindu-ne, până într-acolo încât ne-au adus în starea de a ne impune cum să gândim, ce să vorbim, când mai avem „dreptul" să și... respirăm!
Spre edificare, stimați cititori, aș dori să vă prezint, cu regretul că dușmanii Centenarului Marii Uniri au făcut în așa fel încât să ne diminueze la maximum bucuria întâmpinării acestui Mare Eveniment Național al României, câteva date oficiale care ne arată, nu cât suntem de săraci (de nu avem în pușculiță aproape un sfanț ca să fie o sărbătoare așa cum ni se cuvine), ci cât suntem de bogați încât, culmea!, am putea trăi liniștiți fără picior de străin „afacerist" pe teritoriul României! În primul rând, spre meditație națională, recomand citirea Enciclopediei Resurselor Naturale ale României (valoarea bunurilor noastre naturale se ridică la 666 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că ne-am putea plăti datoria externă de 7 ori) și luarea-aminte la ceea ce ne spune prof. dr. G. Popescu, unul din cei mai cunoscuți geologi români): „Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de 3 ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 tone de aur. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialiști, nu ne întreabă nimeni nimic"! Dar, dacă pe specialiștii noștri tot nu îi întreabă nimeni nimic, atunci pe conducătorii Statului Român cine îi întreabă cum de a fost posibilă înstrăinarea hărților geologice secrete ale Țării, așa încât resursele noastre naturale să fie, după 1989, în proprietatea străinilor? Cum de s-a reușit oare să se sustragă, în secret, din Carpații României, în vremea „guvernului Boc", 142.000 tone de material aurifer cu destinația Canada și Australia? De ce rezerva internațională a României nu este repatriată, de la Londra, ca bătrânii noștri să nu mai aibă pensii de doi bani și pruncilor să nu li se mai ia la naștere până și micuțul sprijin alimentar de care aveau parte nou-născuții? Și cum s-a ajuns ca BNR să cumpere aur, dar nu de la minele românești? Ne poate spune guvernatorul Isărescu și unde anume sunt cele 191,8 tone de aur „dispărute" din Tezaurul național (căci în 1944 aveam 244,9 tone de aur la BNR, iar în 1953 ne mai rămăseseră 53,1 tone de aur)? Să fie oare interesul străinilor dezvoltarea României? Nu, nicidecum! Interesul lor, ca niște învingători ai noștri în „războiul rece", este să profite cât mai mult de naivitatea insuflată că le-am fi „parteneri", să ne exploateze fizic, psihic, natural și financiar! Iar dacă nu ar fi fost așa, nu s-ar fi ajuns ca profesorul E. Stănescu (director adjunct la Muzeul Județean de Istorie și Arte Plastice din Prahova) să ne spună că, în conformitate cu documentele istorice disponibile, totalul exploatărilor străine în România să fie de 13.827.254 kg de aur, echivalentul a aproximativ 14.000 tone de aur sau a 1400 vagoane de aur!
Acestea sunt cifrele! Aceasta, realitatea! Deși suntem bogați, ni se spune cumva că ar fi un „lux" să ne bucurăm de Centenarul Marii Uniri, că nu am avea bani și, oarecum, ne-ar trebui și modestie față de Marele Eveniment. Nu ar vrea oare „prietenii" României să și plângem de tristețe, când ne pregătim să aniversăm faptul că strămoșii noștri și-au dat viața ca neamul nostru să fie unit și puternic? Cum de am ajuns să îi aplaudăm pe niște pungași care ne fac viața amară? Și care, ducându-ne la „pășune" ca pe o turmă de vite, ne împiedică de fapt să ne unim, să ne dezvoltăm, ținându-ne în „frâu" ca nu cumva să avem autostrada Transilvania, să rezerve Carpaților României un statut special, de linie de demarcație geostrategică între Apus (catolicism) și Răsărit (Ortodoxie), care să facă din Transilvania o zonă mai apropiată de Budapesta decât de București (oricum, Ungaria se leagă tot mai mult de Transilvania prin autostrăzi, iar Bucureștiul „nu are voie" de la stăpâni!), sub girul SRI (adjunctul Coldea l-a amenințat pe prim-ministrul Ponta cu pușcăria, dacă ar facilita cumva construirea drumului peste Carpați!), astfel încât restul teritoriului României să poată fi transformat într-un eventual teatru de război de fapt de sacrificiu uman, perceput ca o zonă-tampon menită să blocheze Rusia ortodoxă și să servească interesele neprotestante ale S.U.A.! Prinși, ca niște prizonieri în acest război al intereselor străine, mai suntem noi, românii, „zidul" iubirii de Eminescu?
Cert este însă, că „prietenii" ne-au împrăștiat în lume, potențialii eroi din mulțimea de generali români se mulțumesc acum cu o pensie generoasă, iar unii dintre noi, cei care am rămas, AICI, râd imberb la emisiuni TV pentru retardați și se rușinează măcar să poarte la piept insigna cu drapelul României!
