Autoritatea europeană ne asigură că, la pesticide… oficial, ne merge bine!

Distribuie pe:

La finele lunii iulie, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a dat publicității raportul pe 2016 privind nivelurile de pesticide din produsele alimentare, în urma analizelor efectuate pe 84.657 de eșantioane de produse, pentru 791 de tipuri de pesticide.

Concluzia generală este că europenii continuă să mănânce alimente care, în marea lor majoritate, nu conțin reziduuri de pesticide sau conțin urme ce se încadrează în limite legale. Concret, peste 96% din probele analizate s-au încadrat în limitele de siguranță acceptate, iar peste jumătate din produsele alimentare analizate (50,7%) au fost complet lipsite de reziduuri de pesticide cuantificabile.

Față de această situație, comisarul UE pentru Sănătate și Securitate Alimentară, Vytenis Andriukaitis, a declarat: „Ca și în anii precedenți, raportul confirmă nivelul înalt de conformitate al produselor alimentare de pe rafturile din UE. În fiecare an, mii de produse alimentare sunt controlate de statele membre pentru a verifica respectarea limitelor legale: suntem datori să-i asigurăm pe cetățenii europeni că lanțul alimentar din UE este nu numai cel mai strict și mai controlat din lume, ci și că suntem foarte serioși în ce privește perfecționarea lui continuă".

Majoritatea produselor testate (67%) au provenit din țări membre ale UE, Islanda și Norvegia, 26,4% au fost produse importate din alte țări, iar 6,6% au fost produse din zone rămase neidentificate.

Potrivit raportului, limitele legale au fost depășite numai în 2,4% din eșantioanele pentru produsele provenite din țările UE și Spațiul Economic European (care include Islanda, Lichtenstein și Norvegia) și 7,2% în cazul eșantioanelor analizate pe produse din afara spațiului comunitar.

În ce privește produsele pentru sugari și copii mici, din cele 1.676 de eșantioane, 98,1% se încadrau în limite legale, iar 83,1% nu conțineau deloc reziduuri cuantificabile.

La întocmirea rapoartelor anuale, experții EFSA analizează mostre din același „coș" de produse alimentare și au ca țintă aceleași tipuri de pesticide. Pentru raportul din 2016 au fost analizate: mere, varză, praz, salată, piersici, căpșuni, roșii, secară, vin, lapte de vacă și grăsime de porc.

Cele mai scăzute rate de depășire a limitelor de reziduuri au fost identificate la secară (0,7%), urmată de varză (1,1%) și căpșuni (1,8%), iar cele mai mari depășiri au fost înregistrate la mere (2,7%) și roșii (2,6%).

Potrivit EFSA, reziduul este o cantitate infimă de substanță activă dintr-un pesticid, care poate rămâne într-o cultură tratată. De exemplu, un reziduu de 0,1mg/kg poate fi echivalent cu o muscă pe un camion de 10 tone.

Pe baza datelor colectate, EFSA a efectuat o evaluare a riscului dietetic pe termen scurt și lung, conchizând că, în ambele cazuri, riscurile pentru sănătatea consumatorilor rămân scăzute. (efsa.europa.eu)

N. trad. EFSA reunește oameni de știință de marcă ai Europei din domeniul evaluării riscurilor în domeniul siguranței alimentare și al hranei pentru animale, cu scopul de a furniza Comisiei Europene, statelor membre și Parlamentului European consultanță științifică la cele mai înalte standarde. Cel mai important angajament al EFSA este de a furniza consultanță științifică obiectivă, transparentă și independentă, precum și comunicare clară, bazată pe cele mai recente metodologii științifice, informații și date disponibile.

 

Lasă un comentariu