DE LA COPILĂRIE... LA DISCURSURI INUTILE

Distribuie pe:

Orice carte scrisă și mărturisită tiparului se naște sub zodia Pleiadelor, Stea zburătoare ce bate la toate ferestrele cu zâmbet de noapte și cu binecuvântare. Noi cei care trăim scris-cititul suntem ai Cuvintelor, ele nefiind la început prea clare până când cel care își asumă scrisul vine politicos de frumos cu timiditatea necesară și dă binețe spunând:

„Unii au plecat pe o potecă, alții pe alta/ fuseseră două poteci, noi ne-am înmulțit/ ei nu s-au înmulțit sau ei s-au înmulțit/ sau ei sau și fiecare am schimbat/ numele lucrurilor, zeilor, împrejurărilor..." (Ion Caraion XVII)

Cartea „De la copilărie la... Discursuri inutile" a domnului profesor Ioan Săcărea, debut de veghe, îndrăznind târziu dar bine, însumează în paginile sale, nostalgic, amintiri de acasă dar și judecăți amare prin articolele publicate în presa locală și în cea centrală, prin interviurile acordate în mass-media despre starea învățământului românesc, despre cameleonicele schimbări la care face referire cu competență și dăruire gazetărească în această

carte, dăruită cu generozitate lecturii oricui. Cu o grafică de excepție, bogat ilustrată în foto-emoții încremenite locului și vremurilor, cu oameni și amintiri trăite fără aplauze și îngenunchieri de trâmbițe într-un firesc al zâmbetului șăgalnic.

Domnul profesor Ioan Săcărea, publicistul și prozatorul ni se mărturisește în paginile scrise cu o sensibilitate de buze dulci și amare, cu ghilimele sau fără ghilimele, despre realitatea din învățământul românesc în continuă prefacere „vin ai noștri, pleacă ai noștri", prin analize punctuale,competente și obiective, dovedind că stăpânește verbul zicerii și al faptelor în educație. Publicistul Ioan Săcărea ne dăruiește o mare bucurie a cuvântului scris cu ușurința unui taifas pentru care îi mulțumim de parcă ar urma vorbele poetului Marin Sorescu:

„Am zărit lumină pe pământ/ Și m-am născut și eu,/ Să văd ce mai faceți Sănătoși? Voinici?/ Cum o mai duceți cu fericirea?/ Mulțumesc nu-mi răspundeți./ Nu am timp de răspunsuri/ Abia dacă am timp să pun întrebări". (Am zărit lumina).

Cartea domnului profesor se constituie în mod fericit și într-un Album de familie, soția, copiii și nepoții, prietenii care îi sunt și i-au fost mereu alături, părinții, frații și sora care alcătuiesc în paginile cărții o autentică și spumoasă copilărie. Simțindu-se acasă, autorul ne povestește cu umor despre năzbâtiile vârstei pantalonilor scurți, petrecută la Coasta Mare, comuna Râciu, unde vorba șugubeață a domnului Ion Creangă „N-ar fi rău să ne fie bine", a fost temeinic însușită, autorul ne provoacă spunându-ne: „Să înceapă Copilăria!", „Jocul, voia bună și năzdrăvănia!".

Cartea ne propune un periplu savuros de întâmplări, a vârstei pantalonilor scurți la țară, unde a copilărit autorul. Nostalgice pagini, cu obiceiuri și tradiții locale, cu bucuria zilelor care curg aidoma grâului fericit și îmbujorat cu maci, a anilor de școală când Ionică face schimb de teme cu unul din colegii lui în schimbul unor prune bistrițene, ajutându-l în necazul mare pe care fără copiatul temelor, ar fi urmat pedepse și evaluări conform vremurilor anilor '50. Tonul aducerilor aminte este blajin, alduit poate tuturor copilăriilor din lume.

Citind cartea domnului profesor mă întreb dacă dintr-o eroare utopică a vremurilor, ar putea să rămână copiii noștri, sau copiii copiilor noștri fără copilărie, ei trăindu-și viața pe nerăsuflate, ca un mal la care nu mai ajunge marea și toate plecările și întoarcerile ar sta încremenite în nisip, fără apa de sub corăbiile viselor. Doar nisip, anonim, străin ierburilor cu flori și cu fluturi. Fără atâtea nostalgii și amintiri.

Cartea trage metaforic un semnal de alarmă, titlul sublim „De la copilărie la... Discursuri inutile" a apărut recent la Editura Media Image sub atenta tehnoredactare a lui Virgil lgnat, Aurora Pop și Anemona Duma, corectura Ioana Duma, este o ediție de lux, propunându-ne un exercițiu de „Minte, inimă și litera-tură" spunând „Cititul nu dăunează deloc sănătății".

Mulțumim autorului și cărții, cu îndemnul domnului Heliade Rădulescu: „Scrieți Băieți, Scrieți!".

 

Lasă un comentariu