Prolog: „Dumnezeu se naște din nevoia noastră de a ne da pe mâna cuiva de încredere". G. Liiceanu
Prin intermediul presei locale, care citează: „Reflecții din Caietele Arhiepiscopului Iustinian", aflăm că „poporul român s-a eliberat de o grea robie, cu ajutorul lui Dumnezeu". Poporul s-a bucurat de „Darul lui Dumnezeu", de libertate (!), însă a neglijat acest „dar sfânt".
Conform textului, prin ajutorul dat poporului, Dumnezeu - cel înțelept, iubitor, milostiv, iertător - a încuviințat (?) profanarea unei mari sărbători creștine, Nașterea Domnului - Fiul, marcată de o crimă oribilă, uciderea mișelească a „păstorului" și împrăștierea „turmei rătăcite"! Numele lui Dumnezeu a fost „luat în deșert", asociat complice la acțiunile iresponsabile, demențiale și răutățile indivizilor componenți ai unei societăți în decădere generală, condamnată la autodistrugere și dispariție!
„Darul lui Dumnezeu", descătușarea în „libertate" obținută printr-o jertfă păgână extrasă din veacuri ancestrale barbare a marcat, în realitate, abandonarea poporului, Tenebrelor dominate de Mamona, prin persistența unei groaznice Anoteme care acționează de trei decenii, confirmând robia și statornicia Osândei veșnice! Costisitoare providențiala „libertate". Fapta și răsplata!
După 1989 - preludiul prăbușirii morale și involuției psihice - generații de iresponsabili, protestatari profesioniști care instigă și participă efectiv la menținerea confruntărilor româno-române, ceea ce constituie hrana și „obiectul muncii" malefice, promovează ura și violența pentru subminarea autorității statului și dezbinarea națiunii! Niște renegați. Homo iresponsabili!
Libertatea „personalizată" excesiv și posesiv lozincardă - ca și obiect de consum - după concepția individului mutant, se manifestă agresiv, neîngrădit, prin prezența permanentă, sfidătoare, destabilizatoare în cotidianul compartimental, voit-distorsionat, întreținând o stare de isterie colectivă cronică, confuză, primejdioasă. Perseverarae diabolicum!
Datorită amplitudinii acestor gesturi și acțiuni necugetate, condamnabile, contrare concepției învățătorilor creștine, speranța întâmpinării Mântuitorului a fost compromisă definitiv. Paradisul pierdut!
Epilog: „E limpede că ne trebuie o altă specie umană, din care ura să fi dispărut cu desăvârșire". G. Liiceanu.
