Firmele românești, încurajate să testeze piețele din afara UE

Distribuie pe:

La finele acestei săptămâni (30-31 august), Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) organizează, la Palatul Parlamentului din București, evenimentul „International Business Forum", manifestare ce are ca scop creșterea investițiilor și stimularea companiilor din România de a se extinde pe piețele externe. La reuniune vor fi prezenți ambasadori și reprezentanți economici ai ambasadelor acreditate la București, ai autorităților locale din domeniul economic, ai agenților economici din mediul de afaceri autohton, investitori străini.

În pregătirea evenimentului, ministrul de resort, Ștefan-Radu Oprea, s-a aflat, vinerea trecută, la Târgu-Mureș, unde s-a întâlnit cu beneficiari ai programelor de finanțare ale ministerului, în cadrul unei reuniuni prezidate de președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc.

Ministrul i-a informat pe cei prezenți că, în cadrul „International Business Forum" va fi lansat, printre altele, programul „Internaționalizarea", care se adresează companiilor mici și mijlocii care doresc să participe, în nume propriu, la târguri și expoziții din afara UE. „Atunci 5.000 de euro, sumă forfetară, va fi la dispoziția celor care doresc să participe la astfel de târguri. Sigur dăm un impuls în dezvoltare, dorim să mergem pe piețele care erau cândva tradiționale, Asia, zona magrebiană, Orientul îndepărtat, Orientul apropiat, să ieșim din zona de confort, să ieșim în afara Uniunii Europene cu exporturile - pentru că 75% din exporturile noastre sunt în relație cu UE - și să creștem prezența companiilor românești în piețele unde încă suntem cunoscuți", a arătat Oprea, citat de Agerpres. Ministrul a dat ca exemplu țări precum Japonia (a treia mare economie a lumii, țară cu care UE a semnat deja mai multe tratate și unde, de la 1 ianuarie, taxele vamale vor fi zero) și China: „Japonia este o piață care se deschide, este o piață pe care putem fi prezenți. De asemenea, anul acesta, la Shanghai, în 4 noiembrie, este primul târg de piață internă al Chinei. Piața chineazească se deschide, firmele românești pot fi prezente acolo. Programul „Internaționalizarea" vine să vă sprijine să puteți face acest pas și să înțelegem cum putem face afaceri pe această piață asiatică".

În cadrul întâlnirii de vineri, a fost prezentat și programul „Târguri și expoziții", gestionat și finanțat de minister, în scopul de a stimula apetența pentru export a companiilor românești. Potrivit ministrului, este un program care își atinge ținta, dovadă creșterea cu peste 10% a exporturilor, dar și recenta analiză a Institutului Național de Statistică și a Băncii Naționale, „care arată că există o tendință îmbucurătoare pentru balanța comercială, aceea de reducere a deficitului, pentru că deja creștem cu exporturile mai mult, avem un ritm mare de creștere a exporturilor decât cel de creștere a importurilor", a mai precizat ministrul, potrivit sursei citate. 

Lasă un comentariu