Modificarea și completarea unor acte normative în domeniul educației

Distribuie pe:

La sfârșitul săptămânii trecute, în ședință de guvern, a fost aprobată Ordonanța privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul educației.

Actul normativ vine să modifice și să completeze mai multe aspecte importante din Legea educației naționale nr.1/2011, în vederea creșterii calității în învățământ.

Finanțarea de bază pentru învățământul antepreșcolar, asigurată de stat

Printre cele mai importante modificări se numără și introducerea unui nou alineat cu privire la finanțarea de bază pentru învățământul ante-preșcolar (copiii sub 3 ani care se află în creșe și grădinițe), care urmează să fie asigurată începând din anul școlar 2019-2020 de către stat, și nu de autoritățile locale, așa cum este în prezent.

Astfel, finanțarea se va face în baza și în limitele costului standard per antepreșcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educației Naționale.

Asigurarea finanțării de bază pentru antepreșcolari atrage după sine aprobarea unui plan de școlarizare de către MEN, în prezent locurile la creșe fiind stabilite de autoritățile locale.

În plus, copiii înscriși în unitățile de educație timpurie antepreșcolară vor beneficia și de activități educative desfășurate conform prevederilor curriculumului specific, care va fi aprobat prin ordin al ministrului educației naționale. Activitățile educative vor fi susținute de cadre didactice, respectiv educatori/educatori-puericultori. Organizarea unităților de educație timpurie antepreșcolară, standardele de calitate și metodologia de organizare ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației Naționale.

Degrevare totală de norma didactică pentru personalul didactic de conducere

O altă modificare se referă la posibilitatea personalului didactic de conducere, de îndrumare și de control de a fi degrevat total de norma didactică. De același drept pot beneficia și persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative din învățământ, ca urmare a participării la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ, aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. Prin același ordin, se stabilesc atribuțiile persoanelor degrevate de norma didactică.

Modificări aduse în învățământul superior

Ordonanța aprobată de Executiv cuprinde o serie de modificări și completări ale legislației în domeniul educației, iar printre cele mai importante modificări aduse în învățământul superior, regăsim: Precizarea etapelor obligatorii care trebuie parcurse în procesul de evaluare a studiilor doctorale, în vederea acreditării sau menținerii acreditării. Totodată, prin norma juridică introdusă, se reglementează faptul că în activitatea de evaluare a școlilor doctorale, agenția de asigu-rare a calității, din țară sau străinătate, cooptează și experți internaționali, iar sistemul de criterii și metodologia de evaluare se stabilesc pe baza propunerilor Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS).

A doua modificare vizează regândirea sistemului de avansare în cariera didactică, prin introducerea posibilității de promovare pe post, prin examen, conform practicilor internaționale, cu respectarea acelorași criterii de performanță ca în cazul concursurilor didactice.

De asemenea, se dorește armonizarea cadrului legislativ în vederea operaționalizării masteratului didactic. În premieră pentru sistemul universitar, planul cadru al masteratului didactic devine unic pe țară și se aprobă prin ordin al ministrului.

Toate modificările și completările care vizează sistemul de învățământ superior au fost adoptate în urma unui dialog permanent cu Consiliul Național al Rectorilor (CNR) și Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS).

(Sursa: edu.ro)

Lasă un comentariu