Poporul nostru a fost întotdeauna un popor credincios. După cum patriotismul ne este dat ontologic, tot așa ne este dată și credința. Noi am crescut și creștem în credința creștină ortodoxă. Iar ortodoxia noastră reprezintă singurul și marele pedagog al vieții cinstite, drepte și adevărate. În cele mai grele momente, poporul nostru a găsit în credință, în religie, sprijinul său moral și, în Biserică, răspuns la marile întrebări pe care i le punea viața.
Școala și Biserica au reprezentat instituțiile de bază pentru culturalizarea maselor, pentru educația morală și pentru păstrarea tradițiilor strămoșești. Ocrotite în tinda bisericii, având ca manual Biblia, Ceaslovul sau alte cărți bisericești, iar ca învățător pe preot ori un modest cântăreț, aceste două instituții s-au dezvoltat în același ritm, sprijinindu-se și întregindu-se una pe alta. Secole la rând, școala aceasta modestă, cu organizare arhaică, a căutat să ofere poporului românesc hrana spirituală cerută din ce în ce mai avid și să îndeplinească un rol care, de multe ori, a copleșit-o, depășind puterile ei. Atunci au început să ia naștere și școli care să ofere o cultură mai înaltă.
Preceptele moralei creștine și practicile religioase au ocrotit sănătatea morală a poporului, puritatea sa morală fiind de nuanță religioasă. În vremurile vitrege, Biserica a fost apărătoare și păstrătoare a valorilor naționale; prin școală și Biserică s-a păstrat identitatea noastră națională. Biserica a fost, în același timp, instituția în care a înflorit cultura noastră națională la începuturile ei. Vechiul și Noul Testament, Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, ș.a. au constituit o pedagogie patristică extrasă din lucrările părinților Bisericii.
În Biserică și sub oblăduirea ei au apărut primele tipărituri. Din secolele XVI și XVII, viața culturală din țara noastră - începând cu cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin ș.a. și culminând cu sfinții mitropoliți Varlaam, Dosoftei, erudiți ca Dimitrie Cantemir ș.a. - s-a dezvoltat în biserici și mănăstiri sau cu ajutorul acestora. Literatura noastră de început a fost o literatură religioasă. Astfel, amintim aici Cazania sau cartea românească de învățătură a mitropolitului Varlaam, Psaltirea scrisă de mitropolitul Dosoftei, Biblia din 1688 a fraților Radu și Șerban Greceanu ș.a.
Istoria culturii și a vieții poporului nostru s-a scris în școală și în Biserică. Împreună cu școala, Biserica a contribuit și contribuie la educația moral-creștină a poporului. Libertatea de conștiință înscrisă în Declarația drepturilor și libertăților universale ale omului a redeschis porțile libertății cultului religios. Prin aceasta, omul devine liber de a gândi și a crede ce-i dictează mintea și inima, de a-și exprima liber gândurile și doleanțele.
Instituția principală pentru educația religioasă este Biserica. Oamenii au frecventat biserica și predicile religioase și în perioadele când acestea erau interzise. Învățământul religios a fost reabilitat și în școală, prin introducerea religiei ca disciplină școlară, în planurile învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional. Conștiința, sentimentele și comportamentul religios se formează simultan cu conștiința și conduita morală, printr-un proces similar.
Opinia că pentru educația morală nu este necesară o anume disciplină școlară și că studierea religiei trebuie să constituie un obiect independent, fără implicații cu educația morală, nu pare a fi cea mai rezonabilă. Nu cunoștințele de religie trebuie să aibă pondere în procesul de învățământ, ci cele privind normele moralei creștine. La nivelul învățământului liceal, când elevii dobândesc discernământ științific și moral, trebuie în mod obligatoriu să studieze și disciplina Religie. Cu atât mai mult, la vârsta școlară mică și mijlocie, educația religioasă trebuie, în mod imperativ, implicată în educația morală, ceea ce face de fapt conținutul disciplinei cu caracter religios. Drumul reconstrucției morale trebuie să însemne un nou mod de înțelegere a moralei însăși. Nu există morală fără sâmbure și fruct religios și, invers, nu există religie fără substanță morală.
