“Evangelia” de la Costinești, simbolul și mărturia unui progres eșuat

Distribuie pe:

Deși nu am navigat cu ea, nu existam nici măcar ca proiect în lumea asta când a fost construită (28 mai 1942), am privit-o doar de pe margine, în imagini, sau, adolescent fiind, am călcat-o de câteva ori în picioare (mă rog, ce a mai rămas din ea), mă cuprinde încă o oarecare curiozitate, nostalgie și regret în ceea ce privește destinul epavei “Evangelia” eșuate la Costinești, considerată încă un simbol al stațiunii tinereții de pe litoralul Mării Negre. Farmecul poveștii este dat, se pare, de “planul diabolic” al comandantului grec, acela de a înscena o “binevenită” catastrofă. Fie a fost provocat intenționat, fie nu, naufragiul “Evangheliei” pare să zugrăvească destinul unui progres eșuat chiar și din punct de vedere financiar: despăgubirile asiguratorilor au fost nule. Se prea poate ca “Evangelia” să se fi împotrivit înșelăciunii premeditate, lipsei de onestitate și scrupul ale căpitanul grec, așa încât Vestea cea bună a fost una rea pentru el.

Conceptul de progres poate fi înțeles în sens tehnico-științific, dar și spiritual-moral. Acesta este însoțit dintotdeauna de sentimente de îndoială și încredere. Azi, spre bucuria noastră, majoritatea navelor ajung cu bine la destinație. Noii episcopi și noii slujitori ai imensei catedrale numite Progres, respectă, de obicei, regulile, normele morale și ritualurile Templului, altminteri au loc catastrofe inimaginabile. Dar iată câteva dintre avantajele și pericolele pe care progresul umanității le presupune, conform unor cercetători, la nivelul micro-mezo-macrocosmosului:

a) știința și tehnica fac omul mai puternic, dar și mai vulnerabil. Natura, peste care ne-am înstăpânit, se răzbună deja peste întreaga omenire; b) calitatea vieții din punct de vedere al sănătății, longevității și bunăstării ființei umane a crescut, dar există pericolul nuclear al transformării planetei în cenușă; c) performanța vindecării cancerului nu exclude însă posibilitatea manipulării genetice la nivel uman; d) munca nu mai produce satisfacție, totul se reduce la bani; e) există libertate de mișcare, dar automobilul fetiș creează aglomerație pe străzi și poluează orașele; f) numărul crescut al bolilor psihice, sărăcia, corupția, neîncrederea, lipsa respectului și nesupunerea cetățeanului față de autoritățile statului, creșterea criminalității în marile orașe, renunțarea la valorile imateriale, lipsa iubirii aproapelui, sunt încă câteva dintre efectele acestei noi religii progresiste; g) viitorul digitalizat aduce cu sine transparența (camere video peste tot) în defavoarea sferei private, siguranța plătită cu îngrădirea libertății, perfecțiunea la nivel individual și social cu prețul dispariției umanului. În lucrarea sa, Vânători, Păstori, Critici, David Precht pomenește și de mașina viitorului, 100% autonomă, cu program etic. Mai în glumă, mai în serios, aș remarca aici un plagiat. Un plagiat la nivel cosmic. Nu doar grosolan, ci grosolan de periculos.

Progresul poate fi manipulat! Chiar și din perspectivă etică! Drept urmare, mulți autori privesc în mod pesimist fenomenul progresist tehnico-științific. De pildă, Horkheimer und Adorno afirmă faptul că progresul poartă în sine de la bun început tendința spre autodistrugere (“Tendenz zur Selbsvernichtung”). O altă formă pesimistă apare la Umberto Eco, care descrie tragismul și lipsa de sens a societății progresist-consumiste astfel: “Hai să bem și să mâncăm, oricum mâine suntem morți”. Rouseau zice: “Pe măsură ce Știința și Arta progresează spre perfecțiune, mor sufletele noastre”. Cu alte cuvinte, homo europeicus moare spiritual. În majoritatea filmelor cu Bruce Willis, homo americanus moare încet. Nu ne mai miră faptul că omul postcreștin este considerat un “Canibal care folosește cuțitul și furculița” (Stanislav Jerzy Lec).

Am fi nedrepți și incorecți să prezentăm doar opinii pesimiste în legătură cu progresul științific. Întâiul, primordialul progresist, optimist incurabil, aș îndrăzni să afirm, este însuși Dumnezeu, care zice: “Să facem om după chipul Nostru și după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ. Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Fac. 1,26-27). Dacă devenirea întru asemănare reclamă, implică mai ales progresul spiritual al omului, rolul de stăpân peste creația lui Dumnezeu revendică și presupune progresul lui material. Este vorba despre un progres holistic binecuvântat al omului edenic, tradus prin Libertate. Tocmai de aceea exista și atunci posibilitatea unui regres, mai întâi de ordin spiritual, cu efecte și în lumea materială, cunoscut și de noi, mai apoi, pe propria piele: Moartea. Să nu uităm că aceasta a survenit doar în urma dialogului paradisiac dintre uman și inuman (animal). Și ascultând de el, omul s-a făcut egalul lui. Mai rău, având în vedere unele comportamente aberante ale omului de azi, s-a făcut inferior lui.

În mitologia greacă, ideea de progres este surprinsă astfel: “Cu adevărat, Zeii nu au descoperit muritorilor de la bun început toate, ci treptat aceștia vor găsi prin căutare ceea ce e mai bun” (Xenofanes/570-480 î.Hr). Lipsa progresului material-spiritual, care pare să fie susținută de Heisod (700 î.Hr): “precum Zeii, omul trăia liber de suferință și oboseală”, este combătută nu doar de Geneza biblică, așa cum am văzut, ci și de Xenofanes. Progresul și civilizația sunt, aș îndrăzni să afirm, în același timp un dat și un obiectiv ontologic al ființei umane. Istoria lumii creștine și necreștine este o vie mărturie în acest sens. Cu bune și cu rele. Pe măsură ce regresul spiritual-moral al omului se alterează, progresul tehnico-științific riscă să devină tot mai periculos pentru omenire. Istoria recentă ne confirmă din plin această realitate. Progresul este dorit de om pentru presupusa fericire pe care acesta o promite. Însă, în lucrarea sa “Homo Deus. A Brief Histori of Tomorow”, Yuval Noah Harari spune că Otto von Bismark, în sec. al XIX-lea, a organizat sistemul de pensii în societatea germană, fiind mai mult interesat de a câștiga loialitatea cetățenilor decât de a-i face fericiți (“his achieve aim was to ensure the loyalty of the citizens rather than to increase their well-being”).

Dar ce legătură are “Evangelia” de la Costinești cu progresul din lumea postmodernă. Să încercăm o sumară analiză social-morală. Căpitanul vasului “Evangelia” a dorit să încaseze bani prin fraudă. Era unul dintre stăpânii progresului din vremea lui. Stăpân peste mii de cai putere. Azi, noii stăpâni ai lumii (mii de bytes putere) au aceleași dorințe: îmbogățirea, folosindu-se de progresul științific actual. Există azi crime cibernetice, de altfel (cf. unei informații din cotidianul austriac “Tips”, din 22.08.2018, acestea au crescut în Austria de la un număr de 753 în 2004, la 16.804 în 2017). În trecut, căpitanul grec a naufragiat corabia pentru bani. Căpitanul recent naufragiază cultura pentru bunăstare, autonomia pentru comoditate, libertatea pentru informație, discernământul în schimbul fericirii, distracției, libertinajului. Pentru el nu mai există națiune, naționalitate, tradiție, valori și acasă. Banul nu are casă, țară, nici limbă maternă, însă reduce drastic verticalitatea la orizontalitate (“die Welt wird flach”). Prin demontarea ierarhiei valorilor, apare un tragic paradox: dărâmarea, nimicirea insuportabilei ierarhii, însoțită de o adâncă, prăpăstioasă, neluată în calcul inegalitate și izolare socială. Lumea de azi se divide, se împarte, se desparte, se împrăștie, se rupe, fracturează, sparge, în lumi multiverse, roase de restriști, rugini și primejdii imprevizibile. Cât de edificatoare în acest sens este tocmai imaginea deplorabilă a rămășițelor fracturate și traumatizate de atâtea furtuni ale epavei din Costinești! Privind-o, îmi vin în minte cuvintele filosofului David Precht: “Jahrtausendelang haben Menschen nicht gewusst, was sie glaubten-heute glauben sie nicht, was sie wissen” (Mii de ani oamenii n-au știut ce-au crezut, azi nu cred ceea ce știu).

Epava din Costinești poate fi considerată un simbol avertisment a stării de fapt a Europei și a lumii actuale și viitoare. Deși vedem, știm, simțim că se duce de râpă, nu ne vine să credem. Un efect de tip bumerang, binemeritat de altfel de o societate arogantă și ignorantă față de valorile și semnalele creștine, și nu numai creștine, sacrificate în mod egoist și unfair pe altarul disprețului umanității, precum a făcut căpitanul vasului amintit, al cărui nume nu l-a respectat și onorat la adevărata lui semnificație.

Trăim parcă într-o Europă în care a fi (sein) nu mai contează. Mai nou chiar și esteticul (design) este profanat. Se pare că lumea reală a pierdut lupta în favoarea celei virtuale. După ce am ucis animalul, apoi omul, acum l-am ucis și pe Dumnezeu. Spre consolare, în viitor vom fi înmormântați într-un cimitir digital. Acolo nu mai există înviere! Să ne bucurăm totuși că “Evangelia” de la Costinești este “înmormântată” în nisip.

Pare-se că homo europeicus se lasă iar și iar amăgit de ispititoarea Fata Morgana, ignorând sau luând în bășcălie credința că progresul sau civilizația care îngroapă Evangelia va eșua de fiecare dată, cel puțin din perspectivă umană. Oare să fie vinovată tot ea pentru că noi, cei mulți, pare că ne dorim atât de iresponsabil naufragiul UMANITĂȚII?

 

Lasă un comentariu