Bölöni impresionează în Belgia: românul este neînvins după cinci etape și are cea mai bună defensivă din campionat

Distribuie pe:

Trei victorii în primele cinci etape și două remize adună Ladislau Bölöni pe banca tehnică a lui Antwerp, în nou sezon din Belgia. Tehnicianul român are de departe cea mai bună apărare din campionat, cu un singur gol primit în 5 partide. 2 milioane de euro a investit Antwerp în această vară pentru transferurile a patru fotbaliști. Didier Lamkel Ze și Jonathan Bolingi au fost cele mai scumpe transferuri efectuate de antrenorul român în vârstă de 65 de ani, dar niciunul n-a depășit 1 milion de euro. Adăugând 1.3 milioane de euro cât a investit în transferuri în primul sezon de după promovare, Bölöni a cheltuit aproximativ 3 milioane de euro la Antwerp. Comparativ, cel mai puternic club din România, FCSB a cheltuit aproape 10 milioane de euro pentru transferuri în ultimele două sezoane, iar Anderlecht, cel mai puternic din Belgia, aproximativ 40 de milioane de euro. Cu fotbaliști refuzați de Standard Liege, Werder Bremen sau Benfica, Bölöni o conduce pe Royal Antwerp spre un al doilea sezon excelent, după ce anul trecut a avut șansa să se lupte pentru o prezență în Europa. Primul an a depășit cu mult așteptările fanilor și oficialilor echipei după ce Antwerp a terminat pe 8, iar antrenorul român a primit încredere deplină. Sâmbătă, formația lui Laci Bölöni a învins-o pe Cercle Brugge cu 1-0 și a obținut cea de-a treia victorie a sezonului, în primele cinci runde. Doar Club Brugge a marcat în poarta lui Antwerp în acest debut de campionat, defensiva lui Bölöni fiind aproape impenetrabilă. Portarul Sinan Bolat are 360 de minute în care nu a primit gol în acest campionat, iar sâmbătă și-a salvat echipa în câteva rânduri, după ce Antwerp a rămas în 10 oameni încă din minutul 16. Chiar și-așa, Bosuilstadion a savurat golul marcat după pauză de Owusu, un gol care a însemnat trei puncte pentru Antwerp. Trupa lui Bölöni ocupă poziția a cincea în clasament cu 11 puncte și are cea mai bună defensivă din Jupiler League, cu un singur gol încasat în 5 partide de campionat. E la egalitate cu Standard Liege și la un punct de marile favorite Club Brugge și Anderlecht Bruxelles.

Lasă un comentariu