No comment - Tot felul de scrisori, gazări și alte abureli

Distribuie pe:

Halucinant, inacceptabil și de neconceput: un avocățel, fost procuroraș și fost primar al unui obscur orășel de prin SUA (New York parcă-i zice) își permite să-și bage nasul în treburile interne ale statului de drept din România și, cu un tupeu in-ca-li-fi-ca-bil, să le dea indicații prețioase dregătorilor cum să aplice legea în mod eficient, întrucât, dacă continuă s-o aplice cum o aplică în zilele noastre, orice investitor cu toți neuronii în creier o s-o ia la sănătoasa, spre alte zări de soare pline...

Această “persoană fizică” și americană, Rudolph Giuliani, zis Rudy, în loc să-și vadă de treburile lui și de consilierea lui Donald Trump (ia, acolo și el, un președinte de țărișoară subdezvoltată, de nici n-o găsești pe hartă), îndrăznește să se lege de viața și activitatea lu' cei mai importanți oameni din România, țară ale cărei progrese “au fost subminate grav prin: intimidarea judecătorilor, a avocaților apărării și a martorilor, ascultarea neconstituțională a telefoanelor, mărturii silite și procese judiciare incorecte”, ba, mai mult, să-și dea cu părerea cum că cei acuzați și condamnați pe nedrept, din exces de zel și pe bază de protocoale, ar trebui amnistiați, iar Guvernul “să înființeze o comisie independentă formată din judecători internaționali și experți legali care să examineze originile protocoalelor secrete, ca și impactul lor asupra Parchetului General și a judecătorilor din întreaga țară”. (Care judecători, mai bine de jumătate dintre ei, aflăm că, în ultimii patru ani, au avut deschise dosare la DNA, ca să nu fie vreo îndoială asupra “independenței” Justiției.) “Pe baza rezultatelor - continuă Rudy - comisia independentă ar putea face recomandări specifice pentru ca aplicarea legii să fie întărită în România, iar Codul Penal românesc să fie reformat pentru a preveni reapariția unor astfel de excese”.

...Dar, ce mai freamăt, ce mai zbucium, în zona mai zburdalnică a politichiei dâmbovițene: scrisoarea lui Rudy n-are nicio consistență politică, așteptăm, azi-mâine, ca și frizerul sau șoferul, sau bucătarul lui Trump să critice activitatea parchetelor, ce comic, ce amuzant! Rezultatul unei activități de “lobby” și nimic mai mult.

Între noi fie vorba, ne putem imagina cu ușurință cum ar fi stat lucrurile dacă scrisoarea ar fi fost “pe invers”, dacă ar fi înfierat, bunăoară, “excesele” Guvernului, care a împiedicat “forțele progresiste” să se manifeste democratic și plenar, cu pietroaie, bucăți din caldarâm și bare metalice, ehei, atunci taica Rudy ar fi fost “partenerul strategic”, fost procuror de frunte, care s-a aflat printre cei care au contribuit la condamnarea a opt dintre cei mai importanți mafioți ai vremii, printre care Anthony “Fat Tony” Salerno, Anthony “Tony Ducks” Corallo sau Carmine “The Snake” Persico, capii puternicelor familii Genovese, Lucchese și Colombo. Și câte și mai câte, iar scrisoarea ar fi fost fluturată pe toate rețelele de socializare, internetul ar fi fost prea mic pentru o misivă așa de mare, iar dna Codruța, acum, că s-a mai degrevat de sarcini, ar fi atârnat-o deasupra aragazului, s-o citească și s-o recitească în vreme ce mesteca în zacuscă.

...Ei, și tocmai când analiștii de serviciu îi căinau mai abitir pe “gazații” din Piața Victoriei, mai apare un “neica nimeni”, un fost “jândar” din Paris, să-și dea și el cu părerea despre “mitingul diasporei” din 10 august: “Acțiunea Jandarmeriei a fost una corectă, într-o situație care a fost complexă. Expertiza pe care am făcut-o pe baza informațiilor pe care le am, nu a scos la iveală chestiuni negative, din contră, a fost o situație gestionată normal, corect. Faptele ne arată că a fost o manifestație cu un mare grad de complexitate. Vorbim în primul rând despre un fenomen în care este implicată o mulțime compactă de oameni, în al doilea rând, există printre ei personaje foarte agresive și Jandarmeria a trebuit să facă față acestei situații. Trebuia să garanteze integritatea instituției Guvernului, care era asaltat, ceea ce era fundamental, pentru că manifestanții efectiv o atacau și voiau să intre în clădire și trebuie să înțelegem imperativul stabilirii ordinii într-o astfel de situație”. Plus că, a mai spus generalul maior (r) Bertrand Cavallier, fost cadru al Jandarmeriei Naționale Franceze, pe la ei, prin Franța, mitingurile se fac, în general, cu autorizație de la primărie, în spații anume destinate și, în niciun caz în fața instituțiilor fundamentale ale statului (guvern, președinție, sedii de partide etc.). Protestatarii, spune Bertrand Cavallier (a nu se confunda cu “Jandarmul din Saint Tropez” din filmul cu Louis de Funes) “au obligații consemnate în legislație, iar, spre exemplu, în cazul legislației franceze un cetățean avertizat și somat care nu respectă indicațiile forțelor de ordine comite o infracțiune, care constituie o formă agravată în cazul ascunderii identității sau manifestărilor violente împotriva celor care își exercită atribuțiile de apărare a ordinii publice”.

...Bine, dar asta se întâmplă în Franța (Germania, Olanda etc., după cum ne-a fost dat să vedem), unde nu se aruncă cu pungi pline cu caca în apărătorii ordinii publice, iar cine-i trântește la pământ și le șterpelește pistolul din dotare e luat pe sus, imediat, și dus la secție, să se răcorească.

...Alta acuși: unii, după ce au inventat coada la cireașă, au mai făcut o descoperire epocală: Rudolf Giuliani, ce să vezi, el a fost plătit prin firma de consultanță a fostului director FBI, Lous Freeh (avocat și el) pentru “lobby”- ul făcut. Așa, și? A nu se confunda activitatea de “lobby” cu infracțiunea de “trafic de influență”, cum vor unii să ne prostească, mai nou. Literatura de specialitate definește “lobby”-ul drept “procesul de influențare a guvernului și instituțiilor sale prin informarea celor care iau decizii privind politicile publice”. (Lobbying -The Art of Political Persuasion, Lionel Zetter, UK, 2008, pag. 3) Activitatea de lobby este perfect legală, se face “pe firmă”, pe bază de factură și chitanță, de persoane publice, cu influență și contacte puternice în mediul politic, administrativ etc. În lume sunt mii de firme de lobby - numai în Washington funcționează 30.000 alte 15.000 activând la Bruxelles (sursa - juridice.ro). Așa că nu e cazul să ne lăsăm “gazați” cu această abureală.

În fine, pentru că tot e azi Ziua Limbii Române, să deschidem puțin dicționarul și să vedem sensurile verbului “a gaza”: “1. A expune un spațiu limitat acțiunii unor gaze toxice pentru distrugerea anumitor organisme vii (paraziți, șoareci etc.) 2. A lansa gaze toxice într-o zonă în timp de război pentru a distruge în masă. 3. A expune o persoană sau un grup de persoane acțiunii gazelor toxice într-o încăpere închisă (subl. ns.) pentru a le ucide. 4. a arde capetele de fibre ieșite prin suprafața țesăturilor, prin trecerea produselor peste o flacără”. Mai înseamnă și “a infecta cu gaze toxice”, “a intoxica cu un gaz de luptă”, dar, deocamdată nu s-au înregistrat alte intoxicații decât cele tradiționale, cu ciuperci și cu știri false.

...Așadar, mai încet cu limba română în piața publică, întrucât, pe zi ce trece, reiese tot mai clar că “mitingul diasporei” (români care, spre cinstea lor, nu s-au lăsat prostiți de abureli manipulatoare) e o alăturare de cuvinte la care îți vine să exclami, informal, desigur (deși nu-i frumos să plagiezi): “Ha, ha, ha”...

Lasă un comentariu